Gerar
În haina ta de gală sculptată în argint
Și diadema rece din mii de diamante,
Cu gerurile tale ba moi, ba sufocante,
Ești cap de calendar pe-al vremii labirint.
În dimineţi albastre, minuni cristalizante
Transformă-n plai de basme al arborilor gint,
Oprești în loc izvoare turnate în argint
Cu pietre scumpe-n salbe de sute de carate.
Privirea ta de gheaţă se zvârle în troiene
Și apele sunt stâncă în ziua de Iordan,
De frigul de afară și hornul casei geme
Cu-aceasta ne încânţi tu la început de an,
Gerar bătrân, cu ţurţuri la tâmple și la gene,
Cu sceptru ‘mpărătesc și cușmă de-astrahan…
Făurar
În geamuri bate vântul turbat și furios,
Sub dacuri căpriorii trosnesc de mare ger
Și viscolind zăpada mai mult decât sever,
Se plimbă Făurașul prin lume mânios.
Cu capuri de balaur, nori negri pe sub cer
Îmbracă peste codri paltonul neguros
De bagă spaima lumii și-n lupul fioros
Ce dârdâie de friguri într-un tufi ș, stingher.
Bunici la gura sobei stau în povești cu focul,
Din pletele lor albe se scutur amintiri,
Nepoţii pe cuptor, la cald găsiră-și locul,
Tot savurând duioase, bătrâne povestiri.
Iar Făurașul aprig își înteţește jocul
Rotind în jurul casei a fulgilor sclipiri
Mărțișor
Un licăr de candoare răsai în primăvară
Împărtășit cu sevă din tainicul potir,
Te-au tors din fibre albe și roșii de zefir
Simbol pecetluit pe-a dragostei vioară.
Pe strunele-i divine, sfi nţite fir cu fir
De îngeri în alb-roșu urcând cereasca scară,
Tu ești pocroava sfântă ţesută prin altară
Și unsă cu al Păcii și al Iubirii mir.
Trimis din constelaţii pe aripi de cocor
Sau răsărit din vlaga ţărânii ce dă viaţă,
Transformi răceala iernii în zâmbet dătător
De dragoste, căldură pe fiecare faţă,
Tu ești divin, ești magic, tu ești un Mărţișor
Ce îi vrăjești pe toţi cu-n firicel de aţă…
Prier
Prier mai saltă câte-un fulg de nea
Pe ici, pe colo, rătăcit de parcă,
Și-aterizând pe-a primăverii barcă
Ajunge lacrimă din ochi de stea.
E timp frumos, ba iarăși vremea-i rea,
Iar un mănunchi de raze mai încearcă
Să spargă norii plumburii din arcă,
Să-și poată curcubeul apa bea.
Din ram de pomi spre soare se avântă
Crăpând din coajă muguri dolofani
Cu verdele lor firav ne încântă
Ca doinele cântate de ciobani
De Sfântul Gheorghe, ‘n ziua lui cea sfântă,
Și izvorând din sutele de ani…
Nicolae ȘAPCĂ
(Cernăuți)
Material publicat în revista Nord Literar nr. 3 (250), martie 2024