Necunoscutul
Noapte ascunsă
în pădurea pustie
din turnul mânăstirii.
Copaci dezveliţi și goi
sfârșit de toamnă
trezire lucitoare.
Un stol de ciori criminale
din mitice umbre
printre ierburile bolnave de gânduri.
Spre zori. Clopotul din turn
plin cu vipere încolăcite,
izvoare mute ale veninului
din cuiburile de șerpi ale potecilor.
Umbra omului lângă linia ferată
capul mecanicului somnolent
pe strigătele iezilor din vis.
Cerul cu păsări
mâinile atârnate pe balustrada podului de piatră
în oglinda nașterii soarelui.
Șoapta apei în urechile omului
dureroasa dimineaţă
craniul lunii dispărut
în deșertul nemișcat al cerului
părăsire, tăcerea din adâncul sufletului
pleoape privind spre mal
străine și neputincioase.
Emigranții
Sute de oameni
pe vechiul vas de război.
Se îmbracă emigranţii
cu priviri ostenite
un vis îi cheamă spre coastele
solarelor ţărmuri
și spre giganticele orașe
unde nimeni nu doarme.
În urmă lăsat-au tristeţii
tărâmurile veșnic în tremur.
Copii murdari și înfometaţi
se joacă pe punte,
sufletele lor
ca niște cicatrici întunecate
pansate cu igrasie.
Soarele prăvălit în apele blânde
din gura mării.
Femeile lor lăcrimează
pe cheile fluviului
mâinile lor
ca niște figuri tremurânde
sătule de propria carne.
Liviu COROIU
Material publicat în revista Nord Literar nr. 3 (250), martie 2024