Obsesia rănii
(aforisme)
Veșnicia, un cui care găurește talpa prezentului.
*
Sunt o lacrimă care încearcă să urce pe un munte de sare.
*
Gândul își smulge penele pentru a-și căptuși
absența cu durere.
*
Arta e strigătul care moare la granița respirației.
*
Ne scriem opera pe oglinzile apei,
sperând că înghețul o va păstra.
*
Ne agățăm de vis ca de o funie terminată
în nodul gâtului.
*
Inima e un zmeu încurcat în sforile sângelui.
*
După ce moare un creator, opera lui varsă o lacrimă
în plus.
*
Iubirea se plagiază, durerile nu.
*
Poezia este o rană prin care golul încă respiră.
*
Timpul, o ghilotină cu aere de clepsidră.
*
Domnule Proust, noi nu mai căutăm timpul pierdut,
ci sângele execuției lui.
*
Gândul a fost eliberat de cuvânt, dar urmele vechilor
lanțuri caută rima.
*
În fața prafului, orice os este o icoană.
*
Niciun cuțit nu poate tulbura rugăciunile pâinii.
*
Ecoul este cămașa prăpastiei.
*
În menghina unei dureri, fierul sângelui
se transformă în lacrimă.
*
Cerul este o rană pansată de propriile noastre zboruri.
*
Ne suntem lăcașuri de cult, ne suntem și demolatori.
*
Internetul: arta de a ne măcelări cu unelte
perfect sterile.
*
Evoluăm. Le învățăm pe maimuțe cum se face un
selfie pe marginea civilizației.
*
Îmi botez bisturiul în propria rană.
Apoi trag clopotul aforismului.
*
Ura este doar o felie din Umbră.
Una pe care ne întindem tot sângele.
*
Cicatricile – fluturi vii în insectarul vieții.
*
Cu toții ridicăm steagul alb în fața dragostei.
Iar dragostea îl face cearceaf.
*
Dorul e metastaza absenței. Plânsul e chimioterapia.
*
Sunt un chibrit umezit de lacrima nașterii mele.
*
Pentru inimă, pielea este ultimul gard
de sârmă ghimpată.
*
Carnea este rugul pe care ardem de bunăvoie.
Ardem și, totuși, ne mișcăm.
*
Poezia înseamnă să practici stilul fluture
în sudoarea Agoniei.
*
Pământul e cutia poștală a lacrimii.
Una din care se evaporă orice cuvânt.
Ionuț CARAGEA
Material publicat în revista Nord Literar nr. 4 (275), aprilie 2026