Sfinții
Dorm sfinții în racle aurite
Moaștele lor sunt purtate
dintr-o mănăstire în alta
dintr-o catedrală în alta
la marile praznice
Dacă ar vedea
convoaiele de creștini
care vin să se închine duhului lor
poate ar învia
poate ar coborî din cer
poate ar urca din morminte
sau, cine știe,
poate s-ar întoarce pe partea cealaltă
îngroziți de netrebnicia lumii
de azi
Satul
Veșnicia s-a născut la sat
spunea cândva un mare poet
neținând seama că
sub povara atâtor vremuri
acesta îmbătrânește și el cu timpul
începe să-l doară spatele și șalele
și picioarele și mai ales inima
așa că oamenii au decis să-l ducă
în locul cel mai potrivit pentru el
la azilul de bătrâni numit muzeul satului
unde s-a dus fără să cârtească
luând însă cu sine și veșnicia
pe care și pe aceasta a început s-o doară
spatele și șalele și picioarele
și mai ales inima
pe poarta așezământului au bătut în cuie
alte cuvinte ale unui alt mare poet:
lăsați orice speranță
deci moara n-a mai măcinat piua n-a
mai învârtit apa melița n-a mai melițat
războiul n-a mai țesut pânză
doar din când în când se trezesc toate cele
dând spectacol în favoarea vizitatorilor
veșnicia neținând seama de nimic s-a furișat
în ramurile copacilor înfrunzind primăvara
în pajiștea cu flori în roadele câmpului
în zborul fluturilor și al păsărilor
în susurul izvoarelor în mugetul cerbilor
chemându-și soața pentru împerechere
și astfel firea întreagă redeșteptându-se
pentru că într-o zi pe-nserat cineva i-a spus:
credința ta te-a mântuit.
Mocănița
De la Turda la Câmpeni o cale ferată
îngustă cât să te crăcănezi punând picioarele
pe câte una din șinele peste care a trecut secolul
urcând încet și cu teamă
pe costișele munților apuseni
e o întreagă istorie de povestit
în mersul legănat al vagoanelor
din care poți coborî oricând
să culegi o floare ori să bei apă dintr-o fântână
din care au băut și vitejii lui iancu cel mare
apoi urci în fugă din nou la locul tău din vagon
cineva a scris un poem
despre o femeie care mânca un măr
așezată pe bancheta de lemn a vagonului
de clasa a doua singura de altfel a trenului
după război au lăsat mocănița să moară
punâmdu-și nădejdile în autobuzul
burdușit de bagajele celor ce se prefăceau
că sunt fericiți cu tehnologia lumii noi
în care nici caii nu-și mai aveau rost
preferați fiind caii-putere ai tractoarelor
acum lumea s-a întors iarăși pe dos și
mocănița a înviat lustruită
pentru confortul turiștilor
căutători de aur care vin în apuseni
având convingerea că descind
într-un secol abandonat de istorie
lăsându-se impresionați
de vestigiile trecutului pe care
meșteri de ocazie le confecționează
cum fac de altfel toți
artizanii falsificatori
de peste tot în lume.
Cezar
Mă gândesc la cum se petrece gloria lumii
nimic nu ne interesează din ce a fost cândva
pentru vecinul meu de bloc cezar este câinele
pe care îl plimbă de două ori pe zi dimineața și seara
ca nu cumva să i se anchilozeze picioarele
despre newton nu se știe decât că i-a căzut fructa
în pălărie pe când stătea la umbra pomului din ogradă
grigorescu este o stradă din orașul cluj și nimeni
nu poate să-ți spună
dacă e numele pictorului sau al generalului
scurtă este memoria noastră ca și viața de altfel
trecem prin lume ca gâsca pe apă marile evenimente
ne par butaforii și le uităm la fel de ușor precum
cele pe care ni le servesc televiziunile
omoruri violuri tâlhării accidente feroviare aviatice
o clipă apoi totul trece în neantul lui a fost odată
ce se va ști despre noi peste un secol
altceva decât că ne-am tot amenințat cu bombe atomice
capabile să facă praf planeta
care ne-ndură totuși de atâta vreme
și dacă se întâmplă una ca asta ce mare ispravă am făcut
oricum suntem ființe minuscule pe o mică planetă albastră
de pe orbita unui soare bătrân dintr-o galaxie oarecare
la periferia altei conglomerații stelare aruncate de dumnezeu
într-un cotlon al cerului cel
despre care trebuie să ținem totuși minte
că este cuvântul pe care l-a rostit cel fără-nceput
de la care ni se trag toate făcutele și nefăcutele
cele uitate și cele neuitate
Biblioteca
Sunt biblioteci mari adevărate temple
în care pășești cu sfială și toate cărțile
te privesc cu adorație de la locul lor din rafturile
vechi sau mai noi cioplite din lemn
adus din orient sau meșteșugite din fier
prelucrat în ateliere specializate
de orfevrieri renumiți în scurgerea secolelor
sau chiar de către cei de azi
împătimiți a da metalului altă viață
și ce poate fi mai potrivit pentru acesta
decât a deveni lăcaș sacru în care șoaptele
scrise de învățații tuturor timpurilor
dau seama despre gândurile lor
gândurile veacurilor
ceruite la biblioteca vaticanului la
cea a universitătii harwad sau a celei din tokio
la biblioteca gheorghe asachi din iași
și așa mai departe depozite de înțelepciune
prin care n-a trecut niciunul din mai-marii de azi
care conduc lumea cu atât de puțină știință de carte
și ar da bucuroși foc muzeelor
ar inunda bibliotecile după deviza avangardiștilor
pe care nici pe aceia nu-i cunosc decât din auzite
și ce-ar putea pune în loc după puțina lor minte
decât cenușa
pe care ar păzi-o cu strășnicie ca nu cumva
din pojarul ei să se mai nască vreo pasăre
nu dintre acelea pe care cândva
le împușca diaconul pe acoperișul goliei
ci din acelea care zburând în înalturi
ar putea coborî cerul pe pământ
într-o bibliotecă
Constantin CUBLEȘAN
Material publicat în revista Nord Literar nr. 4 (275), aprilie 2026