Schimb lumea
Schimb lumea.
Dansez beat
în ritmul vântului.
Las soarele
să topească dragostea
departe de cei civilizați,
departe de noi.
Am venit să te iau –
să nu-ți mai fie frică.
Închide ochii
şi nu-ți uita cuvintele.
Am venit să te duc
în casa strămoșilor mei,
unde noaptea nu mai vine,
unde schimbăm mersul,
trupul,
limba.
Vom schimba vorba
și cântecul
și vreau să ai grijă de mine,
căci glasul tău
strigă numele meu.
Păstrează-mă în siguranţă.
Am venit să te iau –
nu-ți fie frică.
Am venit să te port
în casa strămoșilor mei.
Nu-ţi fie frică.
Oprirea mea
Ești oprirea mea pe drum.
Nu salvare –
O pauză.
Treapta spre cer sau căderea.
Otrava necesară.
Când miel.
Când șarpe.
A mea.
A altcuiva.
Imprevizibilă.
Din sticlă crăpată
și fier rece.
Paradisul tău arde.
Iadul tău mă cheamă.
Demaschează-te.
Vezi ce-a mai rămas.
Dacă mai ai curaj,
vino.
Eu sunt același.
Când drumurile te vor scuipa,
când vei înțelege
că ai căzut,
caută-mă.
Eu n-am plecat.
Săgetătorul și tu
Ești nerăbdătoare și sinceră,
eu – veșnic visător, veşnic rătăcitor,
ne întâlnim, lumea ni se strânge
și rămâne infinită.
Mă ridici,
mă trezești din coșmaruri,
te învăţ să pășești prin spini
fără să te rănești
și să te bucuri de ce suntem.
Ne iubim nebunește,
dar încă vreau să zbor,
să rătăcesc, să trăiesc irealul,
până când îmi găsesc liniștea.
Tu cauţi siguranţă,
vrei să mergi lipită de pașii mei,
iar eu… alerg spre vânt,
spre necunoscut,
spre mine.
Eugen BOIERU
(Serbia)
Material publicat în revista Nord Literar nr. 4 (275), aprilie 2026