Ion Dulugeac, un scriitor prolific în competiție cu un același reputat palmares sportiv de talie internațională, este autorul a șapte colecții de romane și poezii, maestru al romanului pitoresc – cum se autodefinește, este și un cavaler al echitației. Dăruit deopotrivă celor două pasiuni, uimește prin performanțele remarcabile în ambele direcții.
Pe planul creației literare, din Colecția „Legendă și realitate” se remarcă în mod deosebit prin romanele Zaraza (Ed. Romhelion, Mogoșoaia, 2023) și Zaraza între Kremlin și Paris (Ed. Romhelion, Mogoșoaia, 2025). Acțiunea acestui roman, desfășurată în cele două volume, pe parcursul a 985 pagini, plus șaisprezece pagini cu ilustrații edificatoare, abordează cu temeritate și realism problematica unui moment crucial din istoria României – cel al „Schimbării de zodii”. Romanul incită și prin rezonanța titlului, care împrumută numele eroinei, cea care „cândva a făcut epocă” în România ca vivandieră de mare succes, iar autorul promite să-i deconspire reala personalitate.
Tratată cu un veritabil talent artistic, precum și prin redarea detaliată a realității momentului, problematica înscrie volumul în galeria „romanelor istorice”, cu o inestimabilă valoare documentară și cu multe descrieri de peisaj care te duc cu gândul în epocă.
În tradiția abordării realiste, romanul se deschide cu un sugestiv motto împrumutat tocmai de la părintele realismului francez Honoré de Balzac – sugerând nostalgia tinereții, fie ea oricât de turbulentă. De asemenea, încă din primul capitol, autorul își manifestă bucuria regăsirii acelor timpuri și a acelor emoții care i-au umplut copilăria de bucurii, mirări și întrebări.
Astfel, o atmosferă de firesc, de pace a începuturilor, sugerată tocmai de titlul primului capitol: „Dimineața începutului de săptămână”, asociat titlului, încă încărcat de mister, îndeamnă la o lectură promițătoare. Un veritabil spectacol oferă cerul în trandafiriul dimineții, îndemnând gospodarii din „minunata comună a Mo-goșoaiei” la treabă. Facem astfel treptat cunoștință cu cei care, prin forța destinului, vor fi „reali” – nu imaginari – și vor da viață întâmplărilor deosebite, cărora cititorii le vor fi unii părtași, alții martori, în devenirea istoriei.
Dintre ei, unii administratori, muncitori pe moșia palatului Mogoșoaiei, devenită proprietatea principesei Martha Bibescu, vor deveni apropiați ai acesteia. Printre lucrători, se afla și Didina, o țigancă tânără, de o frumusețe deosebită, care se încurcă cu Nicos, fiul administratorului grec Gheorghiadis. Rămânând gravidă, hotărăște să-și păstreze sarcina. Ea naște o fetiță foarte frumoasă. Nefiind recunoscută de tatăl natural, o dă în grija Elenei Popeangă, fostă Grosu, o femeie sufletistă, care însă nu avea copii.
Didina botează fetița cu numele Zaraza, „în rezonanță cu zarzărele în primăvară”, și o lasă în seama Elenei Grosu, plecând la Brăila să-și găsească de lucru pentru a câștiga bani. Ajunge la o mătușă, Elvira, care deschisese un „stabiliment”. Didina se angajează la administrarea așezământului, decisă să nu se implice în deservirile acestuia. Cade însă în cursa unor împrejurări care o aruncă în brațele pierzaniei, devenind femeie de companie.
Zaraza, crescută cu dragoste de Elena Popeangă, a primit o educație frumoasă și a devenit apropiata Castelului Brâncovenesc, a principesei Martha Bibescu, prin mijlocirea Mariei Dulgheru, apropiată sufletește de prințesă, pe care a salvat-o de la moarte prin înec din apele lacului.
De altfel, romanul își desfășoară acțiunea între două apariții sugestive: a Mariei, salvatoarea prințe-sei Bibescu, și a Mariei la locul de odihnă veșnică – sugerându-se închiderea unui univers.
Bucureștiul trăia momentul unui „respiro” după încheierea Primului Război Mondial, pe când România, aflată după ocupația germană, încerca să supraviețuiască. Populația se consola cu „pacea” precară, încercând să ignore primejdia care plutea în aer, într-o „explozie disperată de vitalitate”. Unii erau refugiați în Occident, alții imitau modelul occidentului sub celebra emblemă „Bucureștiul – Micul Paris”, acordată de către generalul Berthelot, generalul cu suflet de român.
La Palatul Mogoșoaia, unde era instalat Comandamentul Germaniei, viața avea un puls alert, cu „politețurile” de rigoare față de ocupanți, dar subversiv se desfășura o activitate de contraspionaj sub coordonarea prințesei Martha Bibescu înseși, în speranța salvării țării. Aceasta organiza întreaga activitate la Palat, mascând sub spiritul ospitalier subversiunea demontării demersurilor acaparative ale ocupanților.
Impresionată de frumusețea, precum și de inteligența Zarazei, devenite adolescentă, se decise să o instruiască pentru rețeaua de spionaj pe care o coordona din partea Franței. Astfel, în continuare, în derularea evenimentelor, asistăm la structurarea narativă a unui „roman în roman”: cel al războiului și cel al maturizării și al implicării subversive a Zarazei.
Crescută în atmosfera Palatului, alături de Valentina, fiica Principesei Martha Bibescu, Zaraza primește o educație specială pentru a fi cuprinsă în rețeaua de contraspionaj coordonată de principesă. De o frumusețe răpitoare și de o inteligență strălucită, Zaraza fascinează societatea înaltă a Bucureștiului, precum și pe oaspeții principesei, fapt care o ajută să se infiltreze în cercurile care trebuiau deconspirate.
În paralel, în viața ei apăruse vestitul cântăreț de muzică ușoară Cristian Vasile și între ei se născuse o iubire de o mare pasiune. Artistul îi închină iubitei un minunat cântec, intitulat după numele muzei: Zaraza, cântec ce deveni „șlagăr” pentru multă vreme.
Conflictul dintre Cristian Vasile și Zavaidoc reflectă tema invidiei profesionale și a luptei pentru faimă. Zavaidoc, „pus în umbră” de succesul tangoului Zaraza, devine dușman ascuns, apelând la lumea interlopă pentru a-l distruge pe rival.
Această temă arată partea întunecată a succesului artistic: gloria atrage nu doar admirație, ci și ură. Orașul, ca spațiu al boemei, dar și al decăderii morale, devine personaj colectiv: cafenelele, restaurantele („Vulpea Roșie”, „Capșa”), străzile („Șelari”) și atmosfera cosmopolită reconstituie un București viu, dar și decadent, „Micul Paris” al contrastelor. De pildă, strada Șelari, cu atmosfera sa de „Cartier Roșu”, este spațiul unde iubirea dintre Cristian și Zaraza înflorește și se consumă. Bucureștiul devine decorul unei lumi boeme, dar și decadente, loc al tentațiilor și al pierzaniei.
Zaraza, figura feminină centrală, este mai mult decât o iubită, devine simbol, muză, fatalitate. Dacă la început este prezentată ca o curtezană de lux, imaginea ei se transfigurează prin prisma iubirii: „pe fata asta simt că o iubesc, cum n-am iubit nicio femeie… Zaraza o să fie ultima mea iubire!” rostește sincer Cristian Vasile, în călătoria lor pariziană.
Astfel, Zaraza încetează a fi doar o prezență feminină și devine emblema pasiunii, dar și a sfârșitului inevitabil, căci iubirea lor e însoțită permanent de presimțirea tragediei. Episodul din Viena aduce tema călătoriei ca inițiere. Pentru Zaraza, este prima ieșire în afara țării, o descoperire a libertății și a luxului. Pentru Cristian, este confirmarea statutului de artist european.
Tema călătoriei marchează trecerea de la viața interbelică bucureșteană la un orizont internațional. Pe fundalul poveștii personale se află marile evenimente ale vremii: războiul, ascensiunea Germaniei naziste, interviul lui George Sbârcea cu Hitler, rivalitățile dintre artiști și controlul lumii interlope. Aceste elemente arată că iubirea și arta nu pot fi rupte de istorie, ci sunt adesea zdrobite de ea.
Ea însă trebuie să renunțe la marea și unica ei iubire, pentru a se dedica misiunii ce i-a fost încredințată de Martha Bibescu, reușind să împiedice unele acțiuni dușmănoase ale ocupanților germani, iar mai apoi ale comuniștilor ruși.
După deschiderea frontului spre Răsărit, Zaraza este trimisă la Moscova, sub îndrumarea Klarei Moscal, spioană româncă, basarabeancă și falsă rusoaică, cu aceeași misiune, pe care o îndeplinește cu succes, deconspirând planurile de război împotriva Franței, aliate României. După încheierea păcii, Martha Bibescu oferă Palatul Brâncovenesc prin intermediul Anei Pauker, cu promisiunea de a fi dat „Societății Scriitorilor Români” cu scopul de a sprijini și promova cultura românească, știind că va fi deposedată de avere odată cu instaurarea noului regim comunist.
Pe de altă parte, Principesa Bibescu, plecată în Franța, o pune pe Zaraza în relație cu rețeaua franceză și o ajută să se salveze, refugiindu-se în Franța, pentru care de fapt a acționat. În același timp, Principesa Martha Bibescu a acționat prin rețeaua de spionaj franceză pentru salvarea României din ghearele Germaniei.
În Franța, Zaraza întâlnește la seratele oferite la Ambasada României, grație domnului Platona, în anturajul prințesei, o serie de personalități dintre intelectualii români aflați în refugiu, precum C. Brâncuși, Mircea Eliade, G. Enescu, prințesa Cantacuzino, prinși cu toții în febra evenimentelor și preocupați de sprijinirea intereselor României și de Occidentul acelui moment.
Autorul scrie ca și cum ar încerca să salveze de la uitare o lume dispărută. Romanul Zaraza între Kremlin și Paris dovedește astfel că literatura poate transforma biografia în legendă, iar amintirea unei epoci într-o operă artistică. Literatura europeană a surprins adesea povești de iubire tragică, personaje seducătoare și destine marcate de pasiune și artă. Romanul lui Ion Dulugeac se înscrie în această tradiție, evocând destinul cântărețului Cristian Vasile și al iubitei sale Zaraza, în Bucureștiul interbelic. Lucrarea se apropie tematic și stilistic de alte opere europene prin accentul pus pe iubirea fatală, pe sacrificiul artistului și pe atmosfera decadentă a lumii boeme. Cea mai evidentă asemănare se poate face cu celebra tragedie Romeo și Julieta de William Shakespeare. Dacă Julieta și Romeo își sfârșesc viața din cauza urii dintre familii, Cristian Vasile și Zaraza sunt victime ale contextului istoric și ale rivalităților artistice. Intensitatea sentimentului este însă la fel de absolută.
Un alt punct comun cu literatura europeană este tema sacrificiului pentru artă. Cristian Vasile trăiește pentru cântec, transfigurând tot ce simte în muzică. Această viziune îl apropie de Adrian Leverkühn din Doctor Faustus de Thomas Mann, compozitorul care își sacrifică viața pentru genialitate. În ambele opere, arta este o formă de sublim, dar și o povară fatală. Figura Zarazei poate fi comparată cu Carmen din nuvela lui Mérimée și opera lui Bizet. Ambele femei sunt întruchipări ale pasiunii devastatoare: frumoase, seducătoare, dar sortite să aducă ruină bărbaților care le iubesc. Diferența este de nuanță: Carmen este o țigancă liberă și rebelă, în timp ce Zaraza este o curtezană a Bucureștiului interbelic, dar ambele devin simboluri ale iubirii fatale.
Prințesa Bibescu, autoexilată la Paris, o ajută pe Zaraza să se reîntoarcă în țară sub un alt nume, Zamfira Graur, pentru a nu fi identificată. Retrasă lângă moșia sa de la Mogoșoaia, Zaraza participă incognito la înmormântarea lui Cristian Vasile, care fusese adus la Cimitirul „Eternitatea” din Sibiu, condus pe ultimul drum de o mulțime de scriitori și artiști prezenți la înhumarea artistului.
Reîntoarsă în țară, Zaraza intră sub ocrotirea lui Ionel Grosu, fiul Elenei Grosu, care era de fapt fiica bastardă a prințesei Martha și a unicei sale iubiri, lordul Christopher Thomson, mort într‑un accident aviatic în Franța.
Carte de suflet, romanul documentar în două volume, Zaraza și Zaraza între Kremlin și Paris, aduce adierea fiorului unor vremuri zbuciumate, intens trăite, al vremurilor de care s-au dovedit demni oamenii pe măsura valorii lor. Practic, autorul înalță deasupra aparenței vulgare realitatea unor evenimente cruciale pentru mersul istoriei acelor vremi, susținute de adevărații eroi, remarcabili prin forța, inteligența și dăruirea implicării.
Roman de tip balzacian, Zaraza între Kremlin și Paris reușește să-și plimbe cititorul în lumi altfel greu accesibile, desprinse dintr-o imaginație bogată, imaginație cu care autorul Ion Dulugeac este din plin înzestrat. Comportamentul acestor personaje care populează paginile cărții este extrem de sofisticat, iar cititorul are posibilitatea de a degusta, cu gândul, și felurite mâncăruri, rar întâlnite, care dau o savoare specială întregii acțiuni.
Cele trei eroine, Martha Bibescu, Zaraza și Klara Moscal, sunt personalități de mare importanță în derularea acțiunilor din timpul războiului și în obținerea unei păci sub influență rusă.
Asupra impresionantelor evenimente relatate plutește imaginea Mariei Dulgheru, sau Mamaia Anta, cum o botezase nepotul său preferat, fiul Elenei Grosu. Distinsul și prolificul scriitor Ion Dulugeac, fost multiplu campion în hipism, la Cursele de Trap, și activ animator cultural, a descris imaginile pe care le poartă în suflet din vremea copilăriei la Palatul Mogoșoaia. Cu flori și lacrimi la mormântul acesteia, nepotul evocă imaginea celei ce, prin forța destinului, a deschis pentru cei ce-i vor urma o lume de un verosimil fascinant.
Antonia BODEA
Material publicat în revista Nord Literar nr. 4 (275), aprilie 2026