Potrivit cărții lui Charles Scheel, Realism magic și realism miraculos, între 1974 și 1987, în critica literară latino-americană au fost continuate eforturile de clarificare a celor două concepte. Tot acum asistăm la impunerea realismului magic canadian, la apariția primelor studii comparatiste și la o resurecție a criticii europene. Dintre studiile mai importante, Charles Scheel se oprește la propunerea pe care a făcut-o Irlemar Chiampi în 1980 de a topi realismul magic cu realul miraculos pentru a da naștere la un „Realismo maravilloso hispano-americano”. Această nouă terminologie nu a reușit să se impună în critica literară, dar ea rămâne una dintre teoretizările cele mai importante realizate sub eticheta realismului miraculos. În 1984, la New York, a apărut o foarte bună selecție de texte semnate de treizeci și cinci de autori prestigioși aparținând literaturii universale. Titlul cărții este Magical Realist Fiction. În 1980, în Canada, a văzut lumina tiparului antologia intitulată Magic Realism. Tot aici, în 1986, a fost tipărită lucrarea colectivă intitulată Magical Realism and Canadian Literature. Charles Scheel semnalează apoi, în 1985, apariția unui interesant studiu de literatură comparată aparținând lui Amaryll Chanady. Lucrarea este apreciată, deoarece propune o distincție teoretică clară între fantastic și realismul magic, concepte văzute ca moduri diferite ale ficțiunii. În Belgia, în 1979, Christiane Van de Putte a publicat, în limba flamandă, un studiu despre poetica romanului magico-realist german și olandez. Câțiva ani mai târziu, în 1987, apare un remarcabil volum colectiv girat de Universitatea din Bruxelles, intitulat Realismul magic. Roman. Pictură și cinema. Pe lângă o competentă introducere în istoria conceptului și a variantelor sale, lucrarea reprezintă o veritabilă panoramă a poeticilor europene și americane.
După 1988 asistăm, spune Charles Scheel, la cuplarea realismului magic cu „discursul postcolonial”. În 1988, în Canada, apare articolul lui Stephen Slemon, Magic Realism as Postcolonial Discourse. Studiul se dovedește important, deoarece inaugurează un nou curent al criticii. Este vorba despre angajarea culturii anglo-canadiene în postcolonialism. În 1995, o perspectivă asemănătoare propune, în Statele Unite, lucrarea colectivă de referință intitulată Magical Realism: Theory, History, Community. Câțiva ani mai târziu, în 1998, în Franța, apare o altă lucrare colectivă intitulată Realismul miraculos. În același timp, se înmulțesc studiile comparatiste vizând operele provenind din țările și continentele cela mai diverse, care sunt opuse lucrărilor occidentale. Încep să apară și distincțiile teoretice dintre realismul magic și realismul miraculos, cu aplicații îndeosebi pe literatura franceză. Se impun noi lucrări comparatiste dedicate realismului magic, dar, în același timp, termenul se extinde și la literaturile Africii, ale Asiei și ale Oceaniei. Spre deosebire de puternicul curent anglicist ce a impus realismul magic postcolonial și postmodern, critica latino-americană continuă să utilizeze termenii realismo mágico și real maravilloso fără să se realizeze o distincție clară între aceste concepte.
Pe parcursul a trei sferturi de secol, pe care le acoperă cele patru etape, au fost publicate peste trei sute de studii teoretice aparținând celor mai diferite poetici. Dintre acestea, Charles Scheel se oprește la lucrările și publicațiile care au devenit niște jaloane importante în plan teoretic. Exegetul se vede obligat să recunoască faptul că, în afară de câteva exegeze universitare franco-canadiene care se ocupă de literatura canadiană și de cea a Antilelor, noțiunea de realism miraculos nu mai apare nicăieri. Cu toate acestea, el simte nevoia realizării unei distincții teoretice clare între realismul magic și realismul miraculos, distincție pe care o aplică, cu predilecție, în sfera literaturii franceze.
De unde nevoia de a face distincție între realismul magic și realismul miraculos? Răspunsul îl aflăm dintr-un capitol special al cărții. În sprijinul ideilor sale, Charles Scheel pornește de la două lucrări colective de literatură comparată, importante pentru definirea celor două concepte. Prima a fost îngrijită de Lois Zamora și de Wendy Faris și se intitulează Magical Realism: Theory, History, Community (Duke University Presss, 1995). Cealaltă a fost publicată de Xavier Garnier și se intitulează Le Réalisme merveilleux (Paris, L՚Harmattan, 1998). Charles Scheel menționează că, în volumul Magical Realism, termenul realism magic a asimilat în întregime termenul concurent. Dintre cele 23 de articole, doar două păstrează în titlu termenul de real miraculos. Lucrurile se petrec în răspăr în publicația franceză, care reunește unsprezece studii. Concluzia criticului este aceea că Atlanticul este cel care continuă să facă distincție între cei doi termeni. În Franța se utilizează conceptul de realism miraculos, în timp ce în Statele Unite s-a impus termenul de realism magic.
Volumul colectiv publicat de Lois Zamora și de Wendy Faris este lăudat pentru pluralitatea punctelor de vedere avansate și pentru competența cu care abordează discuțiile existente în critica latino-americană. Se fac însă trimiteri și la realismul magic nord-american, la cel din Antile, la cel britanic, anglo-indian și chiar la cel japonez. Este reluată chiar dezbaterea privind raporturile realismului magic cu suprarealismul. În prezentarea generală a cărții, realismul magic este definit drept o „mișcare internațională semnificativă a literaturii contemporane”. El este considerat o „modă literară” prezentă în ficțiunile anumitor autori și în diverse studii. Din păcate – remarcă Charles Scheel –, definiția propusă nu ține cont de rigorile naratologiei și ale poeticii. Exegetul prezintă principalele studii reunite în lucrare, relevându-le atât calitățile, cât și neajunsurile. Cele mai multe dintre ele pun accent pe latura identitară a literaturilor investigate în epoca postmodernismului și a postcolonialismului, exprimând nevoia desprinderii de canoanele occidentale. Această nouă dinamică mondială și multiculturală de opoziție împotriva influenței „metropolitane” permite – în viziunea lui Charles Scheel – reunirea sub numele de realism magic a noii literaturi postcoloniale, provenind în același timp din lumea Antilelor și din cea a literaturii latino-americane. Sunt relevate și aspectele de intertextualitate continuă dintre Europa și America, cele mai frecvente trimiteri fiind făcute la autori precum Grass, García Márquez și Rushdie. Cea mai importantă contribuție a volumului pare să fie studiul semnat de Amaryll Chanady, intitulat The Territorialization of the Imaginary in Latin America: Self-Affirmation and Resistance to Metropolitan Paradigms.
În ceea ce privește studiile reunite în volumul intitulat Le Réalisme merveilleux, acestea atrag atenția asupra utilizării incerte, fluctuante a conceptului în critica latino-americană. Astfel că, la un moment dat, se vorbește chiar de un „realism tropical”, propus de Nicolas Martin-Granel. Charles Scheel relevă interesul manifestat de un grup de cercetători alcătuit din universitari serioși pentru un concept care îi este foarte drag. Unele studii reușesc să stabilească jaloane importante în domeniul literaturii amerindiene și africane.
Parcurgerea celor două lucrări îl fac pe exeget să ajungă la următoarele constatări: 1. Utilizarea de către criticii francezi a apelativului realism miraculos nu este fundamentat în mod convingător în plan teoretic ca instrument al poeticii. 2. În mișcarea culturală pornită din America de Nord, denumirea de realism magic mizează mai mult pe o lectură ideologică a operelor decât pe analiza funcționării lor narative. A pune bazele unei poetici pe o noțiune de „hibriditate” culturală post-colonială – afirmă Charles Scheel – ține mai mult de mistificare decât de literatura generală.
Intenția criticului a fost aceea de a demonstra că a face distincție între cele două concepte pe baza unor definiții naratologice permite înțelegerea deosebirilor esențiale în discursul ficțional, fără să aducă operelor prejudicii tematice, ideologice sau stilistice.
Amplul corpus teoretic al cărții studiază lucrările importante consacrate realismului magic și realismului miraculos, începând cu Franz Roh și continuând cu Alejo Carpentier, Jacques S. Alexis, Irlemar Chiampi, Amaryll Chanady. Urmează un capitol aplicat intitulat „Poetici”, în care este investigat realismul magic practicat de Marcel Aymé și de Márquez. În ceea ce privește realismul miraculos, acesta este studiat în operele lui Jean Giono, Alejo Carpentier, Jacques S. Alexis și Jean-Louis Baghio՚o. Un subcapitol special este dedicat realismului miraculos din romanul Cătunul de William Faulkner. O atenție deosebită merită și bibliografia cărții, care reunește mai bine de trei sute de titluri ordonate cronologic pe domenii literare.
Rămâne esențial felul în care, pornind de la studiile lui Gérard Genette, autorul definește modul narativ realist-miraculos. În viziunea lui Charles Scheel, acesta ascultă de trei criterii esențiale: 1. coprezența în narațiune a unui cod realist și a unui cod al misterului; 2. fuziunea acestor coduri antinomice în discursul narativ; 3. infiltrarea discursului narativ prin exaltarea unei voci auctoriale.
Este interesant că, în studiile lor, cercetătorii nu au insistat pe diferențele existente între cuvintele magic și miraculos, ceea ce ar fi ajutat la clarificarea termenilor de realism magic și realism miraculos. În studiul pe care îl consacră Imaginarului medieval, Jacques Le Goff face distincție între supranaturalul divin exprimat de miraculos (miraculus) și magicus, ceea ce trimite la supranaturalul diabolic. Magicul și miraculosul alcătuiesc două aspecte antitetice ale supranaturalului creștin. Pornind de aici, ar fi o greșeală să se pună semnul egalității între realismul magic și cel miraculos.
Pornind de la o bibliografie teoretică remarcabilă, cartea lui Charles W. Scheel are meritul de a încerca să facă ordine în jurul a două concepte caracterizate printr-o accentuată lipsă de claritate teoretică.
Gheorghe GLODEANU
Material publicat în revista Nord Literar nr. 2 (273), februarie 2026