Punct și de la capăt
In memoriam Augustin Cozmuța
la început a fost tăcerea
și tăcerea era însuși Dumnezeu
nu tăcerea infinită a lui Dumnezeu –
o formulă retorică bună pentru snobi
ci tăcerea de dincolo de cuvânt
tăcerea de dincolo de concept
tăcerea în sine
punct
(cu trei zile înainte de a tăcea pentru totdeauna,
de a-i fi luat Dumnezeu graiul – cum se spune-n popor –
mama a vorbit într-o seară – întinsă pe patul ei de fier de la Neuro –
cât într-o viață, recapitulându-și propria călătorie terestră, în fond,
s-a rostit cu o febrilitate, o pasiune, o urgență,
de parc-ar fi bănuit urmarea implacabilă,
una cu căderea în tăcerea dintru început)
obsedat de punct a fost și el
cel ce avea să vină în orășelul dintre munți
ca să vorbească despre ziua de sub munte
(era ca și cum ar fi căutat rămășițele zilei în cripta muntelui –
O, Doamne!…)
la unica librărie – perete-n perete cu unicul aprozar –
o, încă de atunci visez să mi se vândă poemele
cu ceva legume, cu ceva zarzavat! – înțesată de lume,
cel ce avea să devină prietenul meu de o viață
cititorul și comentatorul tuturor cărților mele,
câte a apucat să vadă și să străbată înainte de a pleca dincolo
o! atât de devreme, mult prea devreme…
rătăcit, dar niciodată pierdut prin smârcuri, cotloane și unghere,
ieșind din abisale neguri trebuincioase
doar viermilor, târâtoarelor și lipitorilor,
ca să intre în dense neguri vălătucite,
el a stăruit întru dulcea zăbavă a cetitului cărților
și a drămuitului grăunților de har de care fiecare se va fi învrednicit
căci ce altceva e criticul literar dacă nu
cititorul exersat, versat, încăpățânat,
dublat de un scrib atent la jocul de semne și simboluri
al textului său
crescut ca tufa de licheni pe textul comentat?
obișnuia să-mi spună
se lăsa provocat fără a părea sedus de farmecele textului,
avea nu doar acea detașare suverană,
ci și minuția și rigoarea cercetătorului
care-și urmărește scopurile cu infinită răbdare și tenacitate
cum altfel ar fi reușit să dea corporalitate unei himere
care a bântuit Maramureșul ani și ani
fondând o revistă literară?
ar fi fost un genetician, botanist ori entomolog.
în alte circumstanțe,
iar nu publicist, diarist și critic literar
de altminteri, nici măcar în comentariile sale
social-politice nu era altfel,
căci știa de minune să evite șantajul, lingușeala,
dar și sarcasmul demolator vrednic de un killer
ori verbozitatea de țațe naționale a atâtor altora
discret până la smerenie,
atașant până la pierderea de sine
și generos până la sacrificiu
cum era
punct
și de la capăt
Mircea PETEAN
Material publicat în revista Nord Literar nr. 11-12 (270-271), noiembrie-decembrie 2025