Ecouri dinlăuntrul lucrurilor albe
Dimineața aceea
s-a spart
deodată
sub năvodul privirilor mele
de pervazul
ferestrei
precum oul
picat
odinioară
din cuibul de lut și pelin
al păsării fără de nume
zidit sub streașină.
Mirată și palidă
acea dimineață
asemenea unui bulgăre de aer
istovit
a apucat a privi
mai apoi
cu sfială
în camera acelor insomnii
plină de unghiuri, de oglinzi negre
și umbre alandala
întrebându-se:
Cine-i oare străina sub care foșnesc lungi damascuri?
Cine-i păzește giulgiul de somn, umbră și tăcere?
Ori freamătul lucitor al călcâiului dezvelit?
S-a stins demult
dimineața acelei zile
plină ochi de semne de întrebare
deși
uneori
mi se pare că o mai zăresc
la fel de mirată și de palidă
în dreptul tăcutei mansarde
proptită în coate
cu capul în palme
și cu lumina acelorași gânduri
așternute
înainte
și după
acea clipă
de nenufăr…
Lamentație de Luni și pervaz verde
Atunci
am crezut că e Luni
clădit între arce vineții și coji de pâine
precum un sâmbure de lebădă neagră…
Dar poate că nici nu a fost acea zi
încă
altfel
s-ar fi putut zări înserarea
în mijlocul ochilor plini de ierburi fumegânde
iară Cerșetorul cu degete arse
de rugă
ar fi răscolit cu creanga sa de timp
și sunet
în candela plăcerilor umbrei
plină de vorbe
și ceară…
Ăstimp
cu coate rezemate pe pervazul ferestrei –
cea cu vopseaua verde și scorojită –
îmi pare
totuși
că te aud
goală
răsturnată peste cuiburi sparte de frig
așa precum te-ai naște întâia dată
și-mi spun: e prea întuneric
prea mult zaț în scurgerea secundelor tale
prea mult zgomot de zaruri de os
și prea multe glezne
împreunate
a dans…
Benone Ion PĂSĂRIN
Material publicat în revista Nord Literar nr. 10 (269), octombrie 2025