Nașterea poemului
cu toate că și asta e o poveste veche
de când e lumea poate mai veche chiar un pic
silabele-și șoptesc de toate la ureche
și noi nu înțelegem aproape că nimic
atunci vine poemul cel fără de pereche
vocala-i joacă-n logos și logosul dă-n spic
antenă fermecată se-nvârte în ureche
și se deșteaptă-n liră ecou de cânt antic
nu-i parcă asta totul dar parcă-i o minune
poemul te iubește cu oazele din el
și e de-ajuns și restul ce se mai poate spune
se clatină-n ureche tăcut ca un cercel
silabele și-l tremură ca nimfele nebune
ce-și râd de Pan de zeul cu sufletul de miel
Poemul amurgului
altar ei înseși tandră ofrandă androgină
flacără-n sine frântă arzând în chip invers
coroană prinsă learic în luciul de cortină
al unui vechi spectacol iscat în univers
stea fără prihănire în umbre dulci coboară
o scamă de iluzii e tot ce poți să vezi
și-ntreagă scena lumii o simți ca o povară
în debitul de șoapte al stinsei după-amiezi
dar nu distingi cuvinte prezența lor e vagă
bătrânul Lear îmbracă coroana unui tei
și plânge-n barbă Logos trădat de cea mai dragă
dintre idei
și aerul din jur se umple de mirare
poemul amurgului nu se-nțelege
ori îl murmură în tei o floare
ori îl strigă înnebunit un rege
Verde sentimental
nu-mi spune că s-au veștejit
și-s numai două umbre verzi
cu care-ncerci să mă dezmierzi
și-n care eu voi fi murit
până să afli că mă pierzi
în văzul lor înzăpezit
din chihlimbarul adormit
a două echinocții verzi
nu rupe-aceste vii cicori
din ale sufletului vagi
poiene dulci cu flori și fragi
ci spune-mi tot de-atâtea ori
că sunt prea verzi aceste flori
chiar dacă-s numai umbre dragi
Bucuria literei
din coasta cărui sunet pe-o vreme adormit
de cel ce n-are nume și este cel ce este
se leagă abur dulce suflat în infinit
de nevăzuta gură a celui ce-l rostește
din coasta căror valuri din spuma căror mări
din ce ocean de smirnă mareea ta coboară
în coasta de azur a demiurgei stări
de zămislire-n sine a zborului de-afară
din coasta cărui somn cu sine însurat
înzăpezit de sine răsai ca și brândușa
un sfârc albastru dulce aromat?
și litera aleargă ca să-ți deschidă ușa
Cuib
gând demiurgic cuib de vise
ce-abia încep să se deștepte
abstracție de linii drepte
de cercuri ce rămân deschise
ler sideral nuntind în ouă
un orfic început de-aripă
cosmoidal haos ce țipă
când nebuloasele îl plouă
cernând în verb astrală moină
nisip visând în scoică perla
mistuitor văzduh de doină
tril zămislindu-și mistic mierla
o pasăre de aer zboară
peste genuni vrăjind arcușul
dâra de zbor se înfioară
și se-nfiripă-n ou albușul
iubirea-i aripa visată
a unei rândunici plecate
ce poate se va-ntoarce poate
nu se va-ntoarce niciodată
cuib părăsit deschisă rană
tristețe prinsă orologic
sub streașină de ceruri geană
de cosmos cochiliologic
Sublimul naufragiu
clovnul anunța: astăzi dacă vreți
în cheia insolitului vă cânt
un melos invers legănat de vânt
care deșteaptă-n greieri dimineți
dighi dang dighi ding prinde grai
reversul sunetului scos din ștreang
o serenadă ce-a prins mucegai
sare din scrânciobul ei: dighi dang
onirice sinteze de trăiri
se manifestă computerizat
sub forma unor proaspeți trandafiri
aproape muzicali și buni de fredonat
prin portativul ludicelor stări
un antisunet trece transparent
electrizând sirenele în mări
sublimul naufragiu-i iminent
Anotimp liric
amețitoare onirice flori
sinergetice dalii anotimp liric
clipe de zbor scuturându-se-n zori
de timpul empiric
nunți de ecouri mirific alint
sintagme unindu-se-n dalbe orgasme
verbale convulsii sublim labirint
pulsiuni siderale de aștri în spasme
balsam de cuvinte cascade de sens
esențe de spirit joc de carate
aerul pe care-l respiri este dens
de metafore nerespirate
Atelier literar
argint viu delirând
într-un verb notare
în altul diezul culorii albastre
din lemnul unuia faci fluiere
din lutul altuia glastre
materia primă-a cuvintelor reci
capătă astfel o formă suavă
de parcă mai-marele zeilor greci
înnebunit de o tânără sclavă
ar murmura numele ei în văzduh
nestins ca mireasma unei crizanteme
în sufletul meu, ca un duh
născător de poeme
poemul, neant ce te poate uimi
duminică dulce-a durerii
do mi – do re – do mi
cântă pianul tăcerii
Ștefan HOSTIUC
(Cernăuți)
PARODIE
Lucian PERȚA
Groaznicul naufragiu
(după poemul Sublimul naufragiu)
poetul zice: astăzi vă voi spune
câte ceva din taina poeziei,
cum curge din clepsidra reveriei*
și face-n suflet lucruri de minune
clinc-clinc, prind clopoțeii grai
și greierii-o salută-n țârâit
și vântul cântă-n frunze ca din nai,
iar tu, cel ce-l asculți, rămâi uimit
onirice trăiri îți redeșteaptă,
dar și probleme dureroase știe,
dileme, teme despre ce ne-așteaptă,
poetul le așază-n poezie
dar foarte-atent el trebuie să fie
la antipoezia ce-l pândește
și-l poate scoate brusc din reverie
și-n groaznic naufragiu îl târăște!
* Cuvintele scrise cu italic reprezintă sau fac referire la titluri de volume ale autorului.
Lucian PERȚA
Material publicat în revista Nord Literar nr. 6 (265), iunie 2025
Neîndoielnic, dintre toți cei patru poeți prezentați si lecturați acum, se detașează de departe chiar dacă poezia sa scrisă, cumva, după tipare clasice, nu se adresează cititorului de rând care își dorește poeme accesibile, comprehensibile. Am reușit, totuși, ca o transgresare, să mă avânt în subdiviziunile spațiale pe care poezia sa le evidențiază, însă zbătându-mă după descoperirea mesajului din întregul poemelor. Dacă o să ziceți că nu-i el de vină n-o să vă contrazic dar nici n-o să vă dau dreptate!
Zile bune!