Se cunoaște din presa vremii că fiecare adunare generală a „Astrei” era privită și așteptată cu nerăbdare de intelighența transilvăneană ca o adevărată sărbătoare națională a ținutului și a orașului respectiv, ca o manifestare de forțe și capacități artistico-culturale ale intelectualității locale cu specificul propriu al respectivului despărțământ al „Astrei”. În 1903 a venit rândul celor două orașe din Nord, Baia Mare și Satu Mare, prin urmare Sătmarul și Maramureșul, să arate lumii românești forțele culturale de care dispun și modul în care această parte de țară este cuplată la viața activă a acestei românități. Evenimentul a căpătat o turnură specială, deoarece în organizarea lui era implicat unul dintre fruntașii politicii românești cei mai cunoscuți, parohul (sau Leul) localității Sisești, Vasile Lucaciu. Iată de ce presa românească din principalele orașe ale țării s-a implicat la acest eveniment major din viața comunității românești, popularizând din timp așteptatul moment cultural al Nordului și îndemnând cititorii să ia parte la eveniment. Una dintre publicațiile care s-a implicat cu multă însuflețire în această mobilizare de forțe a fost gazeta Tribuna poporului de la Arad, periodic condus de Ioan Russu-Șirianu, nepotul lui Slavici, care și-a desprins redacția din trunchiul viguros al mai vechii Tribune sibiene, conduse și întemeiate de unchiul său în 1890, și rămase acum pe mâna lui Elie Dăianu, cunoscutul protopop greco-catolic al Clujului de mai târziu, unde a condus revista Răvașul, contribuind la afirmarea literară a lui Ion Agârbiceanu și a lui Aron Cotruș și atrăgând atenția lui Caragiale, care a dorit la un moment dat să se mute la Cluj, pentru a lucra în redacția acestuia. Așa se face că Russu-Șirianu va da de știre cititorilor săi despre sărbătoarea românească ce va avea loc la Baia Mare, în vara acelui an, anunțând din timp starea pregătirilor de acolo. La 17/30 iunie el semna astfel un editorial cu titlul La Baia Mare!, scriind: „Bărbați ca dr. V. Lucaciu și Șuta, iar din generația tânără Alexiu Pocol și Al. Breban (acesta pare a fi unul dintre străbunicii scriitorului Vasile Breban – n.n.), ostenesc nu numai pentru a asigura oaspeților o bună petrecere, dar peste tot adunarea să fie o impozantă manifestație culturală românească. Cum se și cuvine. Pentru că Asociațiunea este singura reuniune culturală ce îmbrățișează pe toți românii din statul ungar, fără deosebire de confesiune și urmărind un singur scop: mărirea neamului românesc”. Apoi motivează astfel această intervenție a sa: „Crește în însemnătate acest eveniment, când ne gândim că el se va petrece în mijlocul fraților noștri din Sătmar și părțile Maramureșului, a fraților care, prin pozițiunea geografică a colțului de țară unde-și duc viața, stau cam izolați de ceilalți români. Nu e deci numai curiozitatea care-i va strânge pe frații noștri din aceste părți la Baia, după cum nici noi, cei veniți acolo, din depărtări, nu din simplă curiozitate ne vom duce, ci o țintă mai înaltă trebuie să ne încălzească pe toți deopotrivă! Să arborăm anume, chiar în acele părți, flamura culturii românești, să cimentăm legătura dintre noi, să dăm expresie solidarității de rasă ce viază în sufletul fiecărui român (…) De altfel, în stadiul în care ne găsim culturalicește și în raport cu purtătorii din România ai făcliei noastre culturale, ne și putem mulțumi deocamdată cu atâta: să vedem adică sufletele încălzite, /ca ele/ să se pătrundă tot mai mult de necesitatea unei culturi naționale. Celelalte vor veni cu încetul”. Și finalul: „Salutăm dar cu însuflețire pe cei cari în numele culturii române se vor strânge la Baia Mare și îndemnăm pe toți românii de bine ca pe 9, 10 și 11 august să-și dea acolo întâlnire!”.
Luând în obiectiv activitatea acestei Asociațiuni, el da importanța cuvenită acestei „Astre”, înființate la 1861 de către Andrei Șaguna și Timotei Cipariu, făcând loc în paginile ziarului său articolului lui Sever Secula intitulat Asociațiunea, Blajul și Sibiul, apărut în nr. 132 și 133, iar în numărul 140, din 2/15 august 1903, el relatează deja din Baia Mare, unde s-a dus să poată vedea de la fața locului ce se întâmplă acolo. Prima impresie este una de bun augur: „Îți crește sufletul de bucurie, scrie el, văzând împreună atâția români: popor de la sate și cărturari de pretutindeni. Baia Mare, oraș în care nu-i decât un mare proprietar (Alexe Pocol), un avocat
(dr. Teofil Dragoș), un preot român (Al. Breban) și un jude (Pop), care se numără între cărturari, părea de Sâmbătă încă a fi oraș cu mitropolie română, atâția se adunaseră aici”. Începe a-i mulțumi lui V. Lucaciu, „căci el a pus la cale totul, el și vrednicul protopop Șuta. În jurul lui s-au adunat tinerii români de pe la școlile înalte de pretutindeni și la îndemnul lui s-au strâns aici români din patru unghiuri”.
Ca un priceput gazetar și reporter ce era (avea la bază studii făcute în România), Russu Șirianu relatează etapă cu etapă despre cele trăite la Baia Mare, și anume: liturghia de la biserică, în dimineața zilei de duminică, slujbă devenită tradițională la deschiderile sărbătorilor „Astrei”, urmată de adunarea propriu-zisă, ce a avut loc în grădina hotelului orașului, unde se aflau mese și scaune pentru toți cei 256 de participanți, în frunte cu comitetul de conducere de la Sibiu. În numele acestuia, cunoscutul director al băncii „Albina”, Partenie Cosma, a deschis adunarea, oferind cuvântul cunoscutului fruntaș politic George Pop de Băsești, care a salutat pe cei prezenți, urându-le bună ședere, iar în numele comitetului de organizare a luat cuvântul protopopul G. Șuta de la Satu Mare, care a făcut cuvenitele urări de gazdă. Lucrările Adunării au continuat cu o serie de saluturi și cuvântări ale oaspeților adresate autorităților, conducerii „Astrei” și celor prezenți, începând cu o închinare pentru împăratul (Partenie Cosma), pentru președintele Asociațiunii, Al. Mocioni (Avram Breban), pentru primărie (Ilie Beu), pentru oaspeți (C-tin Lucaciu, preot în Jojib). Mai vorbesc: Lazăr Iernea, protopop, At. Demian, țăran, care a fost la Viena cu memorandumul, Vasile Ardelean, preot, care salută prezența feminină, Ioan Pop, protopop în Turț, pentru poporeni. Redactorul Tribunei poporului din Arad, Russu-Șirianu, a închinat pentru V. Lucaciu, G. Tripon pentru tinerimea care l-a urmat, Elie Dăianu, de la Tribuna sibiană, pentru oaspeții din România. În numele comitetului de organizare, a luat apoi cuvântul Vasile Lucaciu, care, „într-o furtună de aclamări”, a subliniat scopul de bază al adunării de la Baia Mare, care a fost așezat sub sloganul „morală și libertate”, arătând că „fără morală și libertate, nu e viață”. Cuvântarea sa însuflețită, „cum numai Lucaciu știe”, a animat întreaga adunare, mai ales grupul de țărani însoțitori, stârnind ropote de aplauze. În continuare au fost prezentate disertațiunile anunțate: cea a lui Ioan Fekete Negruțiu de la Blaj, care a vorbit despre cultura rațională a pământului, și cea a dr. F. Stan, de la Beiuș, despre tezaurele limbii românești. Seara a avut loc un concert grandios, cu multe piese clasice din muzică de operă și operetă, lieduri și melodii de succes, interpretate la voce sau pian de câteva tinere talentate, precum Valeria Isacu (sora poetului Emil Isac), Virginia Gall, Anunța Onițiu, Lucreția Mureșan. Concertul cu numeroase creații din repertoriul muzical european a impresionat pe cei prezenți, ocazie cu care s-au remarcat tinerele soliste amintite, încheindu-se cu un cor bărbătesc, interpretând o piesă de Vorobchievici, pe versuri de V. Alecsandri, și o alta de Ion Vidu, producând tuturor, așa cum scrie reporterul, „mândrie și încântare”.
A doua zi, la ora 10, s-au reluat lucrările, cu rapoartele privind activitatea „Astrei” pe timp de un an, rapoarte privind starea financiară a Asociațiunii (E. Dăianu) și a comisiei de propuneri (Valeriu Braniște), urmate de discuții și intervenții. Despre toate cele discutate a scris Russu-Șirianu în darea de seamă pe care a semnat-o în ziarul său, ca apoi să semneze un reportaj special cu titlul O seară la Sisești (în nr.143), în care a relatat vizita oaspeților din România în comuna Sisești, la Vasile Lucaciu acasă. A fost vorba de două căruțe care au dus oaspeții de la Baia Mare la Sisești, în rândul cărora s-au numărat gazetari și redactori (Nestor Oprean, de la Vremea din România, dar și alții de la ziare transilvănene), apoi cei doi prinți Ghica, Leon Ghica (cel care va finanța monumentul de la Dumbrăveni închinat lui Eminescu) și Alexandru Ghica, dar și omul de teatru Al. Davilla, ajuns mai apoi director al Teatrului Național din București, însoțiți de un fotograf din Baia Mare. Acolo, s-a cântat doina lui Lucaciu și s-a discutat despre „avântul naționalismului nostru”, tăifăsuind despre starea neamului românesc din Ardeal, discuții care au avut loc în mijlocul naturii, sub mărul încărcat de fructe, din grădină, tainicul martor al atâtor „sfătuiri cu soții de luptă și principii, martorul discret al planurilor multe cum să se schimbe mai bine soartea noastră”. Acolo s-a luat și cina, reporterul nostru notând: „Îndeosebi oaspeții din România, prinții Leon și Alexandru Ghica, și dl Davila s-au despărțit înduioșați”.
Ajuns acasă, redactorul Russu-Șirianu, ale cărui relatări au stat la baza comunicării de față, a oferit, în gazeta sa Tribuna poporului, un material-sinteză intitulat De la Baia Mare, conținând propriile impresii despre instructiva călătorie la care a luat parte. Remarcabilă i s-a părut prezența unor grupuri masive de țărani, care au ascultat cu atenție conferința despre lucrarea pământului a profesorului de la Blaj și au participat activ la program, dar și inteligența locală compusă din preoți instruiți, adunarea fiind dominată, după părerea sa, de amploare și entuziasm, scriind: „Oamenii, frații noștri români de acolo, ni s-au părut plini de însuflețire și dornici de a pune și ei o piatră la marele altar al culturii noastre naționale. Îndeosebi preoțimea mi s-a părut nu numai însuflețită, dar și cu multă învățătură… Șuta ne-a făcut pe toți să lăcrimăm de emoțiune. Iernea, alt protopop, reamintea cu atâta dragoste vitregiile strămoșilor, că desigur, până și în cei mai adormiți, a deșteptat mândria națională. Și o serie de preoți mai tineri, C. Lucaciu, V. Ardelean, Cionte etc. Vorbit-a fiecare cu atâta însuflețire pentru cultura națională, încât mângâiați am rămas cu toții și tari în credință, că până ce asemenea păstori are românimea în acele părți expuse, valurile puhoiului străin au să treacă, pietrile rămân!”, accentuând legătura dintre conducători și țărani, care în acele părți i s-a părut a fi trainică. N-au lipsit nici observațiile critice, cum ar fi cele referitoare la promovarea și conservarea limbii naționale, întrucât a observat și un fapt mai puțin plăcut, precum acela legat de „prea multă conversație ungurească de pe buzele frumoaselor fiice române”. A doua observație a privit introducerea în programul balului a jocului de ciardaș, care i s-a părut până la urmă motivată de faptul că la pregătirea adunării au luat parte toți intelectualii maghiari din Baia Mare, care și-au pus casele la dispoziția oaspeților spre a fi cazați, iar la bal a fost prezentă întreaga inteligență maghiară în frunte cu primarul (ceea ce astăzi nu se întâmplă în Sătmar și Carei, adăugăm noi), conchizând: „Pentru că, în definitiv, nu-i ținta noastră să ne arătăm bădărănia când vorba e să răsplătim bunăvoința, nici să fim mai șoviniști decât ungurii, când și așa caracterul serbărilor a fost curat românesc. La bal au fost aplaudați doar voinicii care au jucat «călușerul», în costum frumos național și încinși cu brâu cu mândrul nostru tricolor”. În continuare a lăudat echipa tinerelor interprete, care au asigurat succesul concertului, și devotamentul tinerilor participanți la cor, fapt impresionant „dovedind câtă comoară este în sufletul românesc”. În încheiere, s-a arătat mulțumit că o astfel de adunare a „Astrei” a fost de înalt nivel, mai ales că multă lume se îndoia inițial de acest lucru, concluzionând: „Anevoie se găsesc bărbați cu spirit organizator cum s-a dovedit dr. Lucaciu și tinerii care i-au stat în ajutor”.
Adunarea „Astrei” de la Baia Mare a fost un prilej de a introduce orașul din Nordul Transilvaniei, despre care se știau puține lucruri până atunci, într-un circuit românesc mai larg. Faptul că localnicii s-au mobilizat exemplar și că acolo s-a simțit suflul mobilizator al lui Vasile Lucaciu a fost un lucru remarcat de toți cei prezenți și menționat și de presă. A fost o ocazie binevenită de a face reclamă oamenilor și orașului celui mai nordic al țării, cu o modestă presă românească până la acea dată. Amintim că prima revistă apărută aici a fost una manuscrisă, intitulată Încercări literare, scoasă de societatea de lectură a elevilor de la liceul de aici, în 1869, în timp ce cea dintâi publicație tipărită aici a fost Gutinul, apărută la Baia Mare între anii 1889 și 1890, avându-l ca editor pe Michail Molnar și ca redactor răspunzător pe Gavril Szabo, cu colaborarea lui Ion Pop
Reteganul, Tit Bud, Petru Dulfu, Emil Bran, Antoniu Băliban, cei mai mulți dintre ei putând fi întâlniți și în paginile revistei gherlene Amicul Familiei. Presa maramureșeană la Sighet, în toiul luptelor pentru Unire, prin Sfatul (1918), apoi prin Maramureșul (Sighet,1920-192), Gazeta Maramureșului (1920-1921), Astra Maramureșului (1927-1937), Cronica (Baia Mare, 1936-1941), Graiul Maramureșului (1932-1940) etc., fac dovada că și aici poporul românesc trăitor în această zonă s-a integrat perfect în circuitul național unitar.
Mircea POPA
Material publicat în revista Nord Literar nr. 7-8 (254-255), iulie-august 2024