Stampă
Stau întinsă pe iarbă
departe de lume
și ascult freamătul locului.
Sfada vrăbiilor,
clocotul fazanilor,
cântarea mierlelor,
zbuciumul de albine.
Mă las nemărginirii.
Contemplu creația divină
și nu mă satur de atâta frumusețe.
Mângâi cu privirea dintâi
miracolul.
Flori împărtășindu-și mireasma,
fluturi drămuindu-le polenul.
Și sufletu-mi se umple de liniște și recunoștință.
Cuprindere
Îmbrățișez un copac
și-i privesc coroana tânjind spre senin.
Îi cer voie să ne rugăm împreună,
să-mi dea din sevele-i vindecătoare.
O liniște divină îmi învăluie sufletul.
Lacrimi descătușate
se rostogolesc pe obrajii-mi încinși.
Printre crengi, mesagerii soarelui îmi răspund.
Gândurile plutesc ușor –
frunze mânate de vânt pe luciul apei.
Oprește-te, clipă! strig în lăuntrică tăcere.
Mă desprind încet din cuprindere,
îmbătată de noile seve…
Cântec de taină
Cuvinte abia auzite
stau pe pragul inimii.
Fiecare bătaie cheamă un vers, un ecou, un vis
în aerul distant al unei clipe apuse.
Cântul lor imperceptibil îmi răsună în minte
veghindu-și tâlcul. Îl păstrez în taină.
E liniște în fiece respirație,
în fiecare umbră, în fiecare gest.
Suntem aproape.
Doar tăcerea își află ecou între noi…
Doina CHIFOR
Material publicat în revista Nord Literar nr. 3 (262), martie 2025
