dacă te-aș întâlni acum,
Francisc,
la depărtare de opt sute de ani,
vei spune că am inventat nu știu ce
dedal acronic
știi doar
cât de mult îmi plac
lucrurile simple
apoi, peste ani și ani,
între noi
cerul va fi mai mult senin,
temporar se vor semnala precipitații
sub formă de apă
de foc
și de viață
cu ușoare intensificări ale fratelui vânt
știi doar
cât de mult îmi place
să stau în preajma ta
ca un prunc într-o iesle
***
aș vrea să-ți vorbesc despre iarbă, Francisc,
despre cum crește
ca un imperiu verde pe fața lumii
ca un semn din naștere
ți-aș vorbi mai ales despre iarba
ce crește în jurul casei
nepăzită și călcată în neștire,
amintindu-mi de fricile tale,
de surâsul și de rugăciunile tale,
de tăcerea și de simplitatea ta,
despre sărăcuțele fire de iarbă
cum îți arătau negreșit
drumul spre casă
***
sigur c-aș vrea
să scriu despre tot,
Francisc,
despre viață și moarte,
despre firul de iarbă
și arcă,
din când în când despre adevăr,
o ființă
blajină
să scriu
despre cum îți închizi pleoapele
și calci peste ape,
despre cele treizeci și trei de minuni ale tale
și despre cum suntem păcătoși
și fără har,
despre iertare și slavă,
făptuire și cer,
dar mai ales despre rugăciunea
care aduce pacea
cu toți și toate,
dar mai ales
cu sine
Carol-Daniel SABĂU
Material publicat în revista Nord Literar nr. 3 (262), martie 2025