[poeseuri]
XII. uneori viața
uneori viața e ca un drum de la lugoj la sighetu marmației ieși din oraș ca și cum ai ieși din pântecul mamei tale ieși din oraș cu noaptea în cap și o iei pe autostradă ceață în jur ceață înainte și ceață înapoi farurile tale de ceață nu fac față e o ceață să o tai cu cuțitul nu ai ce face trebuie să mergi mai departe [trebuie să vezi chiar dacă nu se vede nimic] și până să se facă ziuă
mergi cu cincizeci la oră cu șaizeci șaptezeci optzeci te mai oprești într-o parcare la o cafea la o țigară îți limpezești ochii și iar pornești ghicești mai ușor drumul dacă te ghidezi după luminile de ceață spate al mașinilor din față după ora zece începe să se lumineze mărești viteza și treci de arad oradea satu mare treci de negrești-oaș și certeze satul cu vile de lux urci și cobori
serpentinele din munți treci de cimitirul vesel și în trei minute ajungi la sighet locul în care se agață românia în cui vezi și cuiul și memorialul durerii memorialul victimelor comunismului și ana blandiana vocea ei blândă prin muzeul ororilor peste strigătele de durere ale lui maniu brătianu coposu acolo au fost exterminate elitele țării acolo au fost exterminați opozanții regimului vezi
politica face victime ideologiile fac victime democrația e o vorbă goală libertatea e o vorbă goală numai dumnezeu în marea lui bunătate ne arată drumul drept ne luminează calea și până să ajungi din nou acasă trebuie să pășești pe urmele lui nichita da la serile de poezie de la desești trebuie să pășești pe covorul verde pe covorul de iarbă din curtea casei părintești a lui pârja
să spargi nuci să mânânci pancove să bei horincă să citești aceste versuri la căminul cultural unde dansează coconii feciorii și fetele din mara trebuie să-i vezi pe bătrânii cu barbă care i-au văzut pe sorescu păunescu carolina bătrânii cu barbă care l-au văzut pe adam patriarhul din belgrad și care dorm acum în jurul bisericii de lemn din desești [pe acolo vine omul în lume și tot pe acolo pleacă] am citat din marea poezie a lumii căci marea poezie a lumii e o mireasă fără mire este cum spune silade în eon (un fel de antologie) citez o femeie umblând dezbrăcată ca o nebună noaptea pe străzi cine-a văzut-o dansând şi cântând să nu se-nsoţească cu ea să nu se-nsoţească să nu căci numele ei este chiar poezia şi pe mulţi i-a pierdut până-n ziua de azi
ce multe se pot scrie despre tine
ce multe se pot scrie despre tine: cum calci
pe nisipul fierbinte. printre trupuri arse de soare.
cum te arunci în valuri şi cum ieşi. cum
te întinzi lângă mine
zâmbind. şi cum îţi dezveleşti trupul.
într-o nepotolită sete de dragoste.
cum faci visul meu de iubire să se-mplinească.
când sufletele ni se ating în înalturi
mici animale marine. printre care trupul tău
de sirenă se mlădiază hipnotic. nu-i o iluzie
a nisipurilor. eşti tu. mereu tu. cu graţiile tale.
ş i e dorinţa de nestăvilit
a două trupuri pereche. când sufletele
ni se ating în înalturi. şi când vine de sus
binecuvântarea bunului dumnezeu.
nu ştiam că aşa începe fericirea
nu ştiam că aşa începe fericirea. cu un schimb
de priviri îmbietoare. cu o împerechere
de sentimente. la ce bun să întrebi
cât durează? mă bucur
că eşti aici. mereu aici. cu soarele
de jur împrejurul tău. cu marea la picioare.
cu braţele deschise larg spre mine.
atât de aproape / atât de departe
atât de aproape şi atât de departe! o nouă
filozofie a dragostei pune stăpânire pe mine. şi tu
cum treci nepăsătoare prin viaţa mea! cum treci!
fără să mă atingi cu privirea. fără
să te mai pot atinge. o, de-aş putea să transform
în îmbrăţişări aceste cuvinte! să-ţi dăruiesc
tăcerea mea iubitoare. nevăzuta mea lacrimă.
malraux
ştiu. ţi se pare o glumă. dar cine glumeşte
cu inima lui? cine se joacă cu sufletul lui?
plin de-o iubire nemărturisită. malraux spunea
că secolul nostru va fi religios
sau nu va fi deloc. eu cred mai degrabă
că veacul acesta va fi al iubirii. dar în ce timp
al durerii mă aflu acum? în ce veac al răbdării?
să-ţi vorbesc despre mine
să-ţi vorbesc despre mine? la ce bun dacă tu
spre altă zare îţi întorci privirea. vreau numai să ştii
că şi bărbaţii plâng. dar plânsul lor nu se vede.
lacrimile lor sunt cuvintele. un plâns nevăzut
care te macină. încetul cu încetul. precum picătura
de apă ce străpunge o stâncă. aşa mă străpunge
durerea. dorul de tine. iar tu poate râzi.
aş vrea să râzi mereu
da. aş vrea să râzi mereu. să uiţi că te-am iubit
şi te iubesc. aş vrea să uiţi c-am vrut să fii a mea.
numai a mea. lumina mea şi cerul meu. mai vreau să uiţi
că nu te pot uita. că nu-ndrăznesc să îţi mai cer
un deget. o privire. un favor. aş vrea să uiţi prezenţa mea
şi chipul meu. te rog să uiţi tot ce se uită.
dar nu uita: te voi iubi mereu!
exist printre lucrurile care sunt
exist printre lucrurile care sunt. soarele,
fratele meu, se naşte odată cu mine. apune
odată cu mine. spre a răsări din nou
mai puternic, mai înalt, mai veridic.
locuiesc în această casă construită din
biblii. împreună cu soarele, fratele meu,
îmi pun mereu întrebări şi răspunsuri.
Nicolae SILADE
Material publicat în revista Nord Literar nr. 2 (261), februarie 2025