Într-o lume cu repere torsionate, în care brandurile „devin un fel de relicve încărcate de sacralitate ale lumii postmoderne” (p. 190), în care algoritmii și frica par să stea „la baza constituirii unor noi forme de manifestare ale mitologiilor politice”, universitarul clujean Sandu Frunză afirmă: Publicitatea construiește realitatea. Aceasta este denumirea volumului apărut la Editura Eikon (București), un titlu ca o sentință care, fiind foarte bine argumentată, nu pare să lase loc recursului.
Deruta axiologică a prezentului se repercutează asupra vieții omului ca parte și, totodată, ca întemeietoare a sistemelor de valori, ca erou și victimă ale ofertei publicității în toată complexitatea ei. Astfel, publicitatea rămâne o filosofie a cotidianului, ea fiind parte dintr-un efort filosofic de reconstruire a acestuia, devenind „puterea de a construi o realitate semnificativă, distinctă de realitatea monotonă a vieții cotidiene” (p. 65).
Volumul este o analiză lucidă, tăioasă pe alocuri, a prezentului comunicațional, din perspectiva valorilor și a simbolurilor, unele pervertite, transfigurate, golite de autenticul pe care-l conțineau în societățile tradiționale. Toate aceste elemente concură la împachetarea mesajului publicitar care ne construiește realitatea.
În era digitală, „imaginea este privilegiată în raport cu textul într-o manieră care ne amintește de locul imaginii în societățile pre-moderne” (p 204). Explozia tehnologiei, digitalizarea, schimbarea unor roluri în ecuațiile comunicaționale, contextualizările tot mai provocatoare sunt trecute printr-un dublu filtru analitic: cel al filosofului etician și cel al expertului în comunicare, fără a neglija ancorarea lor religioasă ori posibilele efecte juridice.
Spații ample sunt alocate mitului, care, conștient sau nu, face parte din viața fiecăruia. Fără înțelegerea mitului, a ritului și a ritualului, care ne invadează – uneori grație, alteori din cauza publicității și a întregii sale influențe –, omul devine vulnerabil în fața manipulării. Mitologia, cu tot arsenalul său de instrumente, este cea care decorează coloanele pe care se sprijină seducția comunicării în spațiul public. „Mediul favorabil al seducției este cel al comunicării” spune autorul, care își sprijină afirmația pe argumente consolidate în timp de precursori ai mitologiei, ai filosofiei, ai sociologiei, ai antropologiei: Mircea Eliade, Roland Barthes, Jean Baudrillard, Pierre Bourdieu. Claude Lévy-Strauss ș.a.
Relevant este accentul pus pe dimensiunea narativă a publicității, care este mai mult decât un simplu material auxiliar. Astfel, povestirea publicitară devine „moștenitoarea recitării povestirilor mitice” (p. 220).
Nu se poate face abstracție de rolul seducției nici în afaceri, nici în politică ori în comunicarea publică, întrucât „seducția este o stradă cu două sensuri – uneori trebuie să le acorzi oamenilor permisiunea de a fi și tu, la rândul tău, sedus” (p. 51, apud, Mark Jeffreis, The Art of Business Seduction, p. 192).
Este conturat întregul tablou al tipurilor de campanii publicitare, în funcție de instanța la care se face apel pentru a convinge: emoția, corporalitatea, frica, războiul, boala, moartea, intensificarea misterului cu elemente tabu, care potențează emoția, la fetișuri, la elemente sugestionare ori la lumea interdicțiilor. Autorul însuși deține și mânuiește instrumentele seducției din perspectivă comunicațională și niciun domeniu al comunicării publice nu este exclus de la această analiză. El face un elegant balans între mesager, mesaj și receptor, pe această punte a ecuației fundamentale a comunicării grefând permanenta ancorare filosofică.
Rolul simbolului contemporan din perspectiva experienței intimiste e diferit de cel al omului tradițional. Evident că întrebarea: „Ce s-a petrecut între timp?” se cere la lumină. Pornind de la experiența omului erei digitale, în care „imaginea este privilegiată în raport cu textul” (p.204), cititorul este pus în gardă asupra unei tendințe, a unei capcane posibile: pericolul identificării publicității cu realitatea.
Ritmul cotidian capătă noi nuanțe ale derulării, devenind tot mai rapid, tot mai covârșitor. Realitatea ni se înfățișează ca un tăvălug care, dacă nu ținem ritmul cu el, riscă să ne copleșească. Publicitatea chiar ne construiește realitatea. Lectura eseului lui Sandu Frunză ne provoacă, deopotrivă delicat și argumentat, ca în întâlnirile cu zgomotul, cu piața de idei, cu tăvălugul comunicațional al prezentului, să privim dincolo de aparențe, să ne punem câteva întrebări, să ne acordăm o clipă pentru îndoială, să nu ne grăbim spre decizii ori sentințe înainte de a dezveli primele foi ale ambalajului în care ne este împachetată realitatea.
Dana BUZURA-GAGNIUC
Material publicat în revista Nord Literar nr. 2 (261), februarie 2025