Exordium
Spaima deznădejdea tristețea din ochii păunului:
acesta este filmul mut
al ultimelor zile
Aici se află
promontoriul
unde înalț
ruga de seară
În acest loc se sting
uralele
mulțimilor incendiare –
liliecii emit semnale morse
dintr-o lume obscură
aici răsună comenzile
apelului de seară
al damaschinilor
În Agora,
printre stindarde zdrențuite,
conversez
cu Învățătorul Socrate
despre starea vremii
Secvențe duminicale
Bat clopotele –
accelerează
bătăile inimii de purpură
Provincia acuză
dureri lombare
de primăvară
Trupurile noastre
par himere
printre cireși explozivi
Frații de peste Prut
au detonat
ruina sârmelor ghimpate
Revăd chipul Mamei
înflorit
în icoana
bisericii natale
Alt Petre Eremitul
își mână turma
spre Alep
Cândva, descălecători
Îmi amintesc
Rona de Sus, Rona de Jos,
roua și runele
cicatricile lemnului
punțile zorilor peste Tisa
Din automobilul galben
ca merele din Desești,
Laurențiu Ulici
ne amprenta fețele
cu farurile lui ludice
Sacră și clară
precum agheazma monastirească de odinioară,
Monada Horinca
ne declarase deținuți politici
picătură cu picătură –
închiși temporar
într-o călimară
maramúră!
Fragmonadă VI
Doamnei Maia Sandu
Floare-de-colț,
pusă la colț
Doamna din Est-timp
dezamorsează câmpul minat,
dresează rinoceri în tranșee,
luminează cârtițe
pe tabla de șah
Vecina noastră sororală
ne re-învață
latina orologiilor
de altădată
Lucianogramă IX
Vino să vezi de n-am murit
de mână fratelui hitit
vino să vezi
de nu am fost linșat
în grotele din Ararat
dacă mai pâlpâi,
lumânare
în sfeșnice babilonare
Pătura de campanie
Împreună cu fratele Aurelius
căram în spate
zdrențuitele
pături de campanie –
prin vaste rețele de sârmă ghimpată
printre cazemate, antrepozite
câmpuri minate
Iepurii se refugiaseră în Guadelupa.
Corbii își sorbeau în tăcere supa
Ici, colo, câte un lup flămând
dezgropa, ceremonios
țeasta unei namile Krupp
Am ezitat
când ajunsei la malul apei
în care se îmbăiau naiadele
– Privește lumea cât e de cinică!
am exclamat
– Privește lumea cât e de pură!
a exultat fratele meu
Est-timp
doi șoareci de câmp
se luaseră la bătaie, pe arătură
Compoziție în ulei, neterminată
Pe cine văd
în această sală ca un sanctuar?
– Cunoștințe, vecini, comilitoni,
fețe cunoscute și necunoscute
Peste câteva decenii, altcineva
în acest loc se va întreba, poate,
ca mine acum:
„Pe cine văd în această sală
ca un sanctuar?”
Pentru voi ajuns-am în primăvară,
în brațe cu această compoziție
neterminată
acum,
când cuvintele vin în genunchi
și ne fac respirație gură la gură
Huhurezii, aezii
În absența ta,
clapele clavecinului
mi-au tăiat, rând pe rând, venele
Am rămas în scorbură
cu huhurezii –
ei mi-s spătarii, aezii
Din zi în zi, inima mea
scade la mal –
mâinile îngheață
ascultând marșul triumfal
al inorogilor în ceață
Mașina de scris a amuțit
de teamă că vin
cei de la fiare vechi
să o ridice
deși
i-am făcut mutație permanentă,
regală,
într-o amprentă
Lucian VASILIU
PARODIE
Lucian PERȚA
Huhurezii, aezii
În a muzei absență
clapele mașinii mele de scris
au intrat în disidență
Au păreri opuse, mi-au zis,
despre felul cum înaintez*
în poezie și nu prea progresez
Mi-au explicat că aezii
nu scriau noaptea ca huhurezii,
ci scriau și cântau poeme
zi de zi
doar în plină zi.
Dincolo de disperarea ei
că nu va mai fi folosită,
i-am întrezărit pe toți acei
ce au lăsat-o părăsită
Așa că eu
n-am dat-o la fiare vechi, cum s-a zis,
ci la un muzeu,
aproape pe gratis!
* Cuvintele scrise cu italic reprezintă sau fac referire la titluri de volume ale autorului.
Lucian PERȚA
Material publicat în revista Nord Literar nr. 4 (275), aprilie 2026