Colecţia Akademos. În primăvara lui 1990, bibliograf fiind la Biblioteca Judeţeană din Cluj, mi s-au făcut, aproape deodată, două propuneri: să preiau „Comitetul de cultură” ori să fiu redactorul de română al reînfiinţatei filiale a Editurii Didactice şi Pedagogice. Fire practică şi plăcându-mi făcuturile de mâna omului, nu puteam accepta un post administrativ în care lucrurile nu depindeau direct de mine, ci de cei care, la eventualele mele ordine, ar fi trebuit să le facă. Redactor de română la o editură legată de şcoală suna ispititor pentru dascălul din mine. Hotărârea am luat-o în aprilie, la Bucureşti, unde mă aflam la Conferinţa Scriitorilor. Am refuzat scurt numirea şi, după o întâlnire cu Constantin Floricel, directorul celei mai mari, pe atunci, edituri din ţară, am devenit editor. Doctor în ştiinţe economice, s-a potrivit să aibă o mare pasiune pentru literatură. În 1992, toamna, venea cu ideea de a deschide o colecţie pentru dascăli scriitori. Avea şi numele, Akademos, avea şi primul autor: Ion Toboşaru, cu un volum de versuri. Până şi autorul copertei era stabilit: fiica mea, Laura, medic, dar şi grafician. De aici încolo, totul cădea în seama mea. Aveam nevoie de un nume care să dea credibilitate „grădinilor”, un nume care să fie urmat. Apăruseră Paradoxele politice ale lui Paul Dimitriu şi Rememorările lui Gabriel Ţepelea. L-am rugat pe Mircea Zaciu să-mi devină girant. Făcea naveta Cluj-Bonn, era mereu pe fugă. I-am explicat, într-un antract la o premieră, despre ce e vorba. Mi-a dat mână liberă: să aleg din volumele anterioare texte despre mari scriitori, să las deoparte secvenţele datate (vreo trei rânduri!). Am făcut întocmai. Profesorul îmi scria, sceptic: „… ce se mai aude cu cartea? Neaflând nimic, mă gândesc că nimic nu s-o fi ales…” I-am scris că „s-a ales” totul. „Nu ştii câtă bucurie mi-ai făcut!… Eu sper – dacă sănătatea greu încercată îmi permite – să vin la Cluj în aprilie şi să fiu acolo când apare cartea. Îţi rămân profund recunoscător pentru gestul de nobilă prietenie… pentru cartea pe care ţi-o datorez integral… Cu drag, M. Zaciu.” Îmi mulţumea când tocmai îmi făcuse el un mare serviciu, iar de veste se bucura ca un debutant… Aşa s-a născut volumul Clasici şi contemporani. Mişcarea mea/a noastră s-a dovedit, curând, inspirată. Au urmat, unul după altul, Marian Papahagi, Ion Pop, Mircea Muthu, Ion Vartic, Monica Spiridon, Aurel Rău (despre Ion Creangă), Ioana Bot, Ovidiu Pecican (cu o antologie Nicolae Breban), Adrian Mihalache, Rodica Lascu-Pop, Gheorghe Doca, Constantin Cubleşan (Eminescu în conştiinţa critică), Adrian Popescu (o carte despre Radu Gyr), Mircea Popa, Cornel Moraru, Ion Vlad, Cornel Munteanu, Gheorghe Glodeanu, Dorin Ştefănescu. Au debutat în Akademos Gheorghe Perian, Ştefan Borbély, Diana Adamek, Laura Pavel, Ion Maxim-Danciu, Mircea A. Diaconu… Au apărut câteva volume de memorii: Valeriu. L. Bologa, D.D. Roşca, Dina Cocea. Când Ioana Bot mi-a adus manuscrisul volumului de corespondenţă din Statele Unite al Ioanei Em. Petrescu, Molestarea fluturilor interzisă, am fost încântată că puteam lucra măcar aşa, târziu şi indirect, la o carte a ei. Am descoperit o Ioană nu doar inteligentă şi curioasă, cum o ştia toată lumea, ci şi caldă, plină de umor, gata de ironii şi autoironii subţiri, deloc copleşită de noutatea lucrurilor, nicidecum complexată ori timidă. Apoi versuri (Costache Olăreanu, Ion Cristofor, Mircea Petean, Teohar Mihadaş), proză (Ştefan J. Fay, cu ediţia integrală a romanului Moartea baroanei, Paul Lahovary, cu Vântoasele). Traduceri din Vîsoţki, Mohammad Iqbal, Virgil Tănase, poezie braziliană. Am tradus un volum Poeţi din Quebec (1997) şi am pregătit, în replică, o antologie Poètes roumains contemporains (apărută abia în 2000, la Écrit des Forges; cu o ediţie și la Autres Temps, Marseille!).
În 1998, filiala clujeană se desfiinţează. Tocmai puneam la cale cu Cornel Regman o carte („Am luat în serios propunerea dumneavoastră şi am trecut la treabă. Prin amabilitatea domnului Balotă, vă trimit volumul… Pentru moment, m-am oprit [la titlul] De la Junimea la Pavel Dan”). N-avea să fie. Akademos se închide cu ultima carte antumă a lui Mircea Zaciu: Departe/aproape.
Colocviile „Transilvaniei”. Loc al memoriei de o încărcătură aproape magică, Sibiul este, neîndoielnic, un personaj în cultura română. Sibiul lui Cioran, Goga, Blaga, Radu Stanca sau Mircea Ivănescu, Ion Mircea (o vreme), Dumitru Chioaru. Vraja oraşului e impregnată în semnalmentele cavalerilor „Cercului de la Sibiu”. Oraşul cu multele sale peceţi săseşti (vezi casele „cu ochi”) a fost resimţit întotdeauna de români ca un loc securizant al propriei lor culturi. Altfel stau lucrurile cu Clujul, mereu departe, înstrăinat („lung e drumul Clujului”), de recucerit…
Am început să public constant de prin 1975, la îndemnul lui Mircea Zaciu. Eram asistentă la Catedra de română pentru străini şi participam la diverse sesiuni ştiinţifice. Cel mai rotund mi-au rămas în minte Colocviile critice ale „Transilvaniei”, ţinute an de an la Sibiu. Dezbaterile erau, nu de puţine ori, furtunoase, la primele ediţii se contura chiar o „ceartă între vechi şi moderni” (Ion Ianoşi). Se întâlneau, scoţând scântei, metode tradiţionale cu altele de ultimă oră (semiotica, de pildă, era încă o trufanda şocantă). Tradiţionalismul şi noul val invocau, în apărarea punctului de vedere, artilerie grea. Numele unor Lovinescu, Vianu, Zarifopol, Caracostea, Călinescu, M. Dragomirescu păreau să furnizeze argumente valabile şi greu de contrazis şi unora, şi altora. În 1981, de pildă (ediţie pe care o pomeneşte şi Mircea Zaciu în Jurnal ca pe una dintre cele mai reuşite), am plecat de la Cluj cu Mircea Zaciu, Mircea Curticeanu, Ion Pop, Marian Papahagi, Mircea Muthu, Ion Vartic. În gară, Profesorul ne lăsase fără grai. Noi – îmbrăcaţi ca de drum şi cu nişte sacoşe de „fâş” în care înghesuiserăm schimburi pentru trei-patru zile. El – de o eleganţă desăvârşită, cu gesticulaţia rasată pe care numai la un Alexandru Paleologu am mai descoperit-o (simpla aşezare a unui picior peste celălalt dezvăluie, la acesta din urmă, o prelungă aristocraţie a spiritului, adevărata boierie a minţii), ducea o valijoară, dar şi o ciudată husă cu rotiţe, cârlig şi fermoar – costumul pentru Colocvii! Cele trei ore şi jumătate ale călătoriei au trecut uşor, condimentate de glumele lui Mircea Curticeanu (preda „Introducere în filologie”, ştia totul despre culisele de altădată ale Literelor clujene, iar orele, multe, petrecute în biblioteci şi arhive se revărsau asupra noastră în focuri de artificii încântătoare), de replicile subţiri ale lui Marian Papahagi, „grecul”, sec şi fulgerător secondate de Ion Vartic (textele/spusele sale înscenau, iar regizorul avea mereu un as în mânecă, aşa încât te făcea părtaş la plăcerea spectatorului care degustă, discret şi mucalit, cu o poftă de a râde pe care puţini i-o cunosc, detaliile spectacolului chiar de el pus la cale) ori, când şi când, de Mircea Muthu (obsedat de „gingăşia” ideilor ori de mecanismele subterane ale suprafeţelor alunecoase ale Balcanilor).
La Sibiu ne aşteptau gazdele, Mircea Tomuş şi Mircea Braga (primitori, atenţi, fermecător de… ubicui), dimpreună cu Romul Munteanu (respectat pentru faptele bune – mai ales traducerile de la Univers care ne umpleau, tuturor, zilele şi ne fereau de tristeţea celor rupţi/uitaţi de lume – şi iertat pentru uitările de sine), Dan C. Mihăilescu şi Tania Radu, pe atunci deopotrivă şi paradoxal de guralivi şi timizi, Gelu Ionescu, titularul cronicii traducerilor la Steaua (rubrică pe care avea să mi-o lase moştenire când aerul său, de pe-atunci occidental, îşi va afla locul pe măsură), Ion Ianoşi, Cornel Ungureanu (mustăcios şi bonom, plănuind deja geografii literare), Ecaterina Ţarălungă, Mircea Martin, Smaranda Vultur, Laurenţiu Ulici (glumind galben despre greutatea de a ţine pasul cu cei fugiţi din ţară pe care trebuia să-i scoată din istoriile sale), Irina Bădescu, Mihai Zamfir, Radu Toma, Dan Cristea, Victor Ivanovici, N. Barbu, Ion Cristoiu („filosof” adoptat de filologi încă de pe vremea cursului special „Camil Petrescu” al lui Mircea Zaciu), Dan Culcer, Anton Cosma, Ioan Holban (aducând de la Iaşi o interpretare nouă şi cu accent la matricea narativă a lui Ion Creangă), Constantin Crişan, Alexandru George (de la care am aflat, la cină, poveşti despre familia regală) şi aşa mai departe… Zile mirabile, seri împinse până în miez de noapte, plimbări prin „oraşul vitraliu” şi excursii în împrejurimi (Gura-Râului, Răşinari, Păltiniş). Unde sunt…?
Irina PETRAȘ
Material publicat în revista Nord Literar nr. 9 (268), septembrie 2025