Prin expresia: „Pe cei ce se aseamănă mai mult, iluzia îi minte mai frumos; căci cea mai dificilă de trecut este prăpastia cea mai îngustă” (Așa grăit-a Zarathustra, p. 264), Friedrich Nietzsche aduce în prim-plan natura paradoxală a relației între ființele asemănătoare: deși se asemănă până la atracție și identitate, ele se diferențiază și se opun în scopul salvării și al afirmării identităților lor unice. Iluzia asemănării o dă rațiunea, în momentul în care consideră omul unul dintre obiectele ei, dar pentru Nietzsche, rațiunea este artificială, ea fiind efectul instinctelor, și nu cauza lor; astfel, el se îndepărtează de modul în care filosofia tradițională s-a raportat la rațiune.
În Amurgul idolilor, filosoful german îl consideră pe Socrate drept principal responsabil pentru importanța care s-a acordat rațiunii. Antinomia dintre ființă și devenire, prezentă în istoria metafizicii, este cea care a dat naștere opoziției rațiune-simțire și care a făcut simțirea vinovată de eroare. Nietzsche mută această vină către rațiune: „[Simțurile] nu mint în niciun fel. Ce facem cu mărturia lor, asta abia introduce minciuna, de exemplu minciuna unității […]” (Fr. Nietzsche, Amurgul idolilor, p. 30). Rațiunea este cea care a dat viață unor idei, precum Unitatea sau Ființa, idei față de care a devenit apoi idolatră. Devenirea este ceea ce reprezintă Ființa, și nu opusul ei, iar multiplul este ceea ce reprezintă Unul, nicidecum opusul lui (G. Deleuze, Nietzsche, p. 28-29). Spargerea acestor idoli ai minții transformă gândirea într-o manifestare a vieții în care iluzia nu mai este simplă falsitate, ci aparență a vieții înseși, în toate formele ei – gândirea este plurală și perspectivistă, iar iluzia estetică joacă rolul de adevăr (G. Bondor, Dansul măștilor, p. 211).
În capitolul „Cum a ajuns în sfârșit lumea adevărată o fabulă”, Nietzsche caută originea ideii celor două lumi – cea „aparentă” și cea „adevărată” –, criticând filosofia occidentală pentru modul în care s-a raportat la adevăr. Aversiunea oamenilor față de devenire și suferința lor sunt cele care au dat naștere „lumii adevărate”. Omul care creează „lumea adevărată” este cel căruia îi lipsește voința creatoare, cea de a-și impune propriul sens (G. Bondor, Dansul măștilor, p. 224). El este de fapt omul care a refuzat viața. La polul opus se află omul cu voință creatoare gata să extermine total lumea adevărată, doar că „Odată cu lumea adevărată am lichidat-o și pe cea aparentă!” (F. Nietzsche, Amurgul idolilor, p. 38). Cu ce rămânem însă după această „lichidare”?
Nietzsche susține că lumea rămasă reprezintă un joc al voințelor de putere, deci o multiplicitate de perspective (G. Bondor, Dansul măștilor, p. 290). Lumea adevărată înseamnă o luptă a forțelor, acțiuni și reacțiuni, o adevărată ciocnire de interpretări, în care fiecare interpretare încearcă să acapareze celelalte interpretări asemănătoare. Altfel spus, lumea este un cerc cu centrul pretutindeni și fără periferii, în care „fiecare centru poate deveni periferie, iar orice periferie poate deveni centru” (G. Bondor, Dansul măștilor, p. 299), un cerc din care „eul” face parte.
Eul nu este ceva identic în toate momentele sale, așa cum credeau filosofii moderni, precum Descartes sau Kant. La fel ca rațiunea, eul înseamnă pluralism. Cuvintele reprezintă ispita care ne-a făcut să credem în identitatea eului. Gramatica ne-a învățat mereu că lângă un predicat trebuie să se afle un subiect. O acțiune fără cel care o exercită nu poate fi concepută. Această regulă a limbajului a fost transpusă în metafizică și a impus un mod specific de a interpreta realitatea. Ea a fost cea care l-a făcut pe Descartes să creadă că „eul” este subiectul acțiunii „gândesc” (F. Nietzsche, Dincolo de bine și de rău, p. 30).
De la Nietzsche aflăm că eul este o „multiplicitate de alte multiplicități”, fără un centru comun. Eul cuprinde voința de putere, iar ea poate fi înțeleasă ca multitudinea de voințe ce acționează simultan. Astfel, eul este acea voință care trece peste celelalte voințe în acel moment. El este instinctul dominant. Există între euri anumite raporturi subtile, ce ascund „ forțe de altă natură, forțe ale vieții, forțe ale gândirii” (G. Deleuze, Nietzsche, p. 9).
Iluzia de eu unitar apare atunci când în interiorul nostru înving mereu voințe asemănătoare. Acela este momentul în care avem impresia că rațiunea este cauza tuturor lucrurilor, când de fapt ea nu este nimic altceva decât efectul unor instincte. Ideile noastre sunt, la rândul lor, efectul instinctelor, și nu al cugetării unui eu unitar. „Prăpastia” nu reprezintă nimic altceva decât distanța dintre un eu și un alt eu (alter-ego). Trăind impresia de unitate a eului, fiind puternic constrânși de limbaj, nu vom putea parcurge niciodată această distanță care ne pare infimă, dar care în realitate este probabil cel mai greu de trecut. Negând ideea de eu unitar, nu ne rămâne altceva decât să îmbrățișăm incertitudinea vieții și să ne asumăm haosul interior în încercarea noastră de a deveni Übermensch (Supraomul). Trebuie să ne aflăm constant într-o continuă schimbare, recalculându-ne valorile, pentru a deveni ceea ce suntem.
Bibliografie:
- Friedrich Nietzsche. Așa grăit-a Zarathustra. Traducere de Ștefan Aug. Doinaș. București: Editura Humanitas, 2024.
- Friedrich Nietzsche. Amurgul idolilor. Traducere de Alexandru Al. Șahighian. București: Editura Humanitas, 2022.
- Friedrich Nietzsche. Dincolo de bine și de rău. Traducere de Radu Gabriel Pârvu. București: Editura Humanitas, 2015.
- George Bondor. Dansul măștilor: Nietzsche și filosofia interpretării. București: Editura Spandugino, 2020.
- Gilles Deleuze. Nietzsche. Traducere de Bogdan Ghiu. București: Editura All Educational, 2002.
Ștefan CIOBANU
(clsasa a XII-a, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, București)
Premiul „Martin Heidegger” la Concursul de eseuri filosofice „Emil Cioran” (ediția 2025), organizat de Catedra de filosofie din cadrul Facultății de Litere a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare.
Coordonator: prof. Crina Cecilia Savu
Material publicat în revista Nord Literar nr. 6 (265), iunie 2025