Debutând destul de târziu în volum (Te caut, poezii religioase pentru copii, 1991), la vârsta de patruzeci de ani, Remus-Valeriu Giorgioni s-a remarcat între nouăzeciști, deși uneori este considerat ca optzecist, având în vedere primele sale apariții în reviste. Oricum, o astfel de înregimentare a scriitorilor (pe care o inițiase Laurențiu Ulici) nu are prea mare importanță atunci când avem în vedere calitatea și ideatica scrisului acestora.
Remus-Valeriu Giorgioni a urmat Şcoala de Specializare Hidrometeorologică din Arad (1971-1973), apoi cursurile Institutului Biblic (1994-1998), stabilindu-se la Lugoj, unde devine redactor la ziarele Lugojul, Actualitatea lugojeană, Actualitatea, la revista Banatul, actualmente fiind redactor-șef al revistei Actualitatea literară și împărțindu-și activitatea între publicistică și creația poetică. A semnat mai multe volume de poeme – Din rostirile pelerinului (1992); Norul de martori (1996); Te caut (2001); Pe aleea cu incunabule (2005) ș.a. până la actualul volum: Cu Poema în dormitor (Editura Castrum de Thymes, Timișoara, 2024). Tenta religioasă este mereu prezentă în lirica sa, anecdotică în ultima vreme: „Urmat / urmărit de gloate / Un nobil teslar, frumosul Galilean / Tocmai intrase-n cetate… / Suflarea toată se puse-n mișcare / (cetate pe roate) // Cu toții-ntrebân-du-se cine / Să fie acesta, de Îl ascultă / Vântul și valul, El calcă / Apăsat cu nădejde pe ape / Potolește furtuna / Traversând marea ca pe un hat” (Poema. Cetate pe roate). Tonalitatea volumului este dominant pamfletară. De altfel, ultimele sale volume au alura unor comentarii satirice, pe cât de ironice, pe atât de parabolice, având în centrul tematicii condiția scriitorului, a poetului, azi, raportat la societate – cititorul – și căutând să identifice, să construiască un profil grotesc, în activitate, al acestuia: „Cu spiritul lui catedratic, Poetul / Se preocupă de-mprejmuirea / Poemei cu flori: poezia predată / Ex catedra ca un curs academic / Nu are nimic din splendoarea / Aerul ozonat (înălțimile lirice) / Al(e) poemului inspirat // Față cu zborul înalt / Îndrăzneț al Poemei pe cer / Poemul minimalist – sau douămiist / Pare un zmeu de hârtie / Aninat de o cracă: un astru / Naufragiat în copac… oală sub presiune, / Dar fără capac” (Despre împresurarea cu flori…).
Este lesne de observat că atitudinea lirică aparține unui moralist zeflemitor, observator polemic al statutului Poetului, al Poemului, al Cititorului etc. astăzi, totul aflat sub marcajul condiției degradante a lumii contemporane în general. Așa stând lucrurile, ridicolul și caricatura devin coordonate majore ale discursului prozodic al autorului. Poemele devin astfel nu doar satirice, ci și critice în angajamentul oarecum manifest: „Poema de azi (altădată / Fată fermecătoare: curteană – / Nu curtezană) / Nu mai este ce-a fost – dar fire independentă / Și periculos de frumoasă // Acum… zornăind la zorzoane / Iese dumineca la șosea / Cu mii sulimanuri și farmece / Ca o cocotă cochetă… dar azi / Fardul nu mai poate ascunde masca” (Fenomenul poetic, văzut ca o triplă doctorandă). Sau, altădată, într-un portret desenat cu trăsături de amănunt insinuant elogios: „Poema: spectacol intermitent / Ca o sclipire de fulgere în văzduh, amintire / A unui trecut rezolut: o subită / Întinerire de file… prințesa are mărgele / inele brățări și cercei – coliere / Dar ei nu-i ajunge: se vrea regină, / Cum un flamingo-n secret regretă / Că nu e egretă! (…) Poema: / Buchet de mireasă / Uitat pe un țărm de mare… / Pe patinoarul hârtiei, Poetu-alergând / Se refugiază în Odeonul Poemei, / Teatru interior, o casă din șoapte / Apare în scenă – țâșnește-n lumină / Grevat de patimi amare… iar marea / secretă poeme / Urmând constant curentul de adâncime. Al apelor sale” (Odeonul Poemei…).
Înclinația spre ludic e definitorie. Se joacă spectaculos cu metaforele, construind calamburesc din cuvinte-pereche imagini excentrice, ca într-un spectacol umoristic. Și astfel, denunțătorul de maculări sociale devine agreabil: „Poetul, siluitor de cuvinte (el le obligă / Să-i facă jocul să spună / Cânte-n stele și-n lună!) / Se poartă cu Cititorul / Fără urmă de îndurare,-l supune / La munci dintre ale lui Hercule, cătând / A-l scoate din minoratul gândirii // Iar stolurile de poeme / Vâslind ca norii spre sud prin poieni – / Poienile cerului / În seara de încăvară aduc cu ele (frumos / Pe papirus se-nșiruiră) o rariște edentară” (Poema – secretă fratrie). Corosiv în totul, nu refuză și pasaje melancolice, tot sub semnul insinuat parabolic evocator: „Cândva aflați la mare preț / Ca pietrele prețioase / Poeții de azi alungați sunt / Din cetate (ca pe timpul lui Platon) / Deși neînsemnat și hulit / Poetul zidește în taină cetăți / Și palate regate – / Din șantierele sale navale / Ies zilnic fragile fregate” (Poemul: cogitație & cogniție).
Poet satiric prin excelență, Remus-Valeriu Giorgioni are o viziune grotescă asupra lumii asumate destinului actual al Poeziei, al Poetului și al Cititorului, desfășurând poeme de oarecare revoltă, într-un demers moralizator și ridiculizator al deprinderilor fals novatoare din societatea perfidă în producerea și consumarea actului creator.
Constantin CUBLEȘAN
Material publicat în revista Nord Literar nr. 4 (263), aprilie 2025