Poet de mari reverberații lirice, prozator și eseist viguros, Horia Bădescu continuă să fie o prezență vie și atractivă în spațiul nostru cultural. Cea mai recentă carte a lui, lansată în 7 martie la Muzeul Etnografic din Cluj, în mijlocul unei săli pline până la refuz, a adus cu sine un semnal de muncă și de seriozitate profesională, în contextul actual al unei afirmări culturale ferme și neîntrerupte. Intitulată Cafeneaua îngerilor (Ed. Școala Ardeleană, 2025), cartea sa așază dinamismul valorilor actuale într-un proces de valorizare activă și atractivă, demnă de o continuitate bine fixată în timp. E un fel de rememorare subiectivă a unei culturi văzute prin „chipuri și icoane”. O sinteză unică a istoriei literaturii române prin convocarea într-o cafenea imaginară a tuturor creatorilor atinși de harul divin, a celor ce poartă metaforic aureola simbolică a nemuririi. Le-a acordat tuturor acea strălucire nimbată a îngerului, care se întrupează în anumite făpturi pentru a duce cu el mesajul celestității. Adică al viețuirii dincolo de timp, prin opera ruptă din marele fior al creațiunii puse în slujba culturii unui neam, așa după cum o sublinia și Eminescu: „Educațiunea e cultura caracterului, cultura e educațiunea minții”. În acest sens trebuie înțeleasă ideea poetului Horia Bădescu de a aduna o serie de spirite creatoare la un loc, spre a le aduce omagiul său discret, ardent sau tandru pentru ceea ce reprezintă scrisul lor în sine. Poeți, prozatori, artiști, editori și oameni de cultură sunt puși alături într-o mare desfășurare de forțe, oglindă a multor strădanii de lucru pe ogorul frumosului, participând la un adevărat proces de sacralizare a celor care și-au jertfit puterile, indiferent de vremuri și de năpaste, pe acest teren al investigării și al populării imaginarului cu ideile de bine, pace și progres. „Fiindcă a crede în om, împotriva tuturor aparențelor, împotriva istoriei și chiar a lui însuși, este, la urma urmei, singura șansă de a îndura viața”, spune autorul la un moment dat.
Cartea lui Horia Bădescu se structurează alfabetic, de la A la Z, surprinzând imaginea paradiziacă a 78 de scriitori și a 23 de artiști plastici, de „iconari”, cum îi numește el. Împrejurările și figurația personajelor pe canavaua istoriei sunt diferite și îi aparțin în totalitate, găsind pentru fiecare dintre ei un atribut care i se potrivește mai bine, autorul făcând în acest domeniu o rară risipă de imaginație și de înțelegere umană. „Sfântul de la Rohia” e Nicu Steinhardt, „Romulus cel Mare” e Romulus Vulpescu, „Gloria Constantini” e Constantin Cubleșan, „Călărețul de fum” e Radu Ciobanu etc. E peste tot un fel de „goană a torțelor”, de la pașoptiști (Grigore Alexandrescu) până la clasici (Eminescu, Macedonski) și de aici la moderni, într-o succesiune de atribute și calități, cu o remarcabilă artă de pictură a tipurilor, cu o portretistică vastă și savantă, de încântătoare plasticitate, întrucât în spatele fiecărei mărturii stă un poet cu mijloace inefabile de caracterizare. În două cazuri, autorul apelează la pictura de grup, deoarece cele două momente de respiro, alese din avalanșa sonoră de imagini providențiale, constituie momente ale unor coloane de susținere din templul mai nou al culturii naționale. Cel dintâi privește pe Cerchiști, celălalt pe Echinoxiști, cu evidentele lor înrudiri și moșteniri, care se contopesc într-un fel de Renaștere Transilvăneană în răspăr cu Timpul Istoric. Uriașa frescă panoramică a literaturii noastre nu neglijează nicio etapă esențială, nici figurile de la care s-au pornit germenii unor noi prevestiri. Sunt aici scriitori din perioada pașoptistă (Gr. Alexandrescu), din cea a marilor clasici (Eminescu, Caragiale, Macedonski), din cea a transfigurării sacrului (Galaction, Goga, Blaga), spre a insista mai mult pe scriitorii pe care i-a cunoscut personal și cărora le poate adăuga o amintire, un gest, o împrejurare de viață, o stare emoțională, care colorează mai pregnant timpul și menirea îngerilor. Sunt generațiile „bătrâne” ale tinereții noastre, când ne-au cucerit și răscolit pagini din scrisul contemporan, din rândul cărora fac parte Valeriu Anania, Geo Bogza, Eugen Jebeleanu, Fănuș Neagu, A.E. Baconsky, Victor Felea, Petre Bucșa, Leonid Dimov, Laurențiu Fulga, Marin Preda, Eugen Simion, Nichita Stănescu, Nicu Steinhardt, Romulus Vulpescu, D.R. Popescu, Alexandru Căprariu, Tașcu Gheorghiu, Ion Vlad, Teohar Mihadaș. Apoi, sunt companionii de generație de la Echinox, alături de care s-a format și afirmat, într-o suită de camaraderii care țin de mișcarea internă a destinului literar (Petru Poantă, Adrian
Popescu, Ion Mircea, Eugen Uricaru, Vasile Sav, Dinu Flămând) și susținătorii lor devotați (Augustin Buzura, Ilie Călian, Negoiță Irimie, Virgil Mazilescu, Ioana și Liviu Petrescu, Aurel Sasu, Ion C. Ștefan, Viorel Știrbu, Tudor Dumitru Savu, Cornel Udrea, Vasile Igna, Marcellus – Mureșeanu, Alarhos – N. Mocanu, Doctor Faust – Mircea Opriță, Ana Blandiana, Irina Petraș, Ion Pop, cel căruia îi revine rolul de mentor). Nu este trecută în planul secund nici generația mai mare, sub ochii căreia a înmugurit și înflorit acest adevărat câmp cu flori atrăgătoare, și care a contribuit cu prezența ei încurajatoare la crearea acelui climat benefic al dezvoltării și al diversificării talentelor. Printre ei sunt de amintit Mircea Ghițulescu, Ioan Holban, Tașcu Gheorghiu, Romulus Vulpescu, C. Cubleșan etc., a căror evocare capătă sensul adânc al unei prietenii, al unei recunoașteri confraterne și al unei bucurii lecturale, alături de câteva condeie reprezentând alte centre ale culturii naționale, cum ar fi Iași (Ioan Holban, Th. Codreanu ), Tg. Mureș (Romulus Guga) sau București (Ion Adam), Timișoara (Dinu Rachieru) etc. Sunt în carte nu doar portrete, ci și „momente”, stări de reflecție și de analiză asupra unor grupări transilvane care și-au avut rolul lor în organizarea și în răbufnirea unor grupări literare, precum Cercul Literar de la Sibiu sau „Echinoxul” clujean, ambele momente cu larg răsunet în viața culturală și literară a Transilvaniei, care au creat cadrul propice pentru noi înfloriri literare, pregătind terenul unor afirmări de valoare. Tocmai în așezarea traiectoriilor literare pe aceste două postamente, că nu vorbim de spiritul pașoptist sau de cel al Junimii, se bazează pledoaria pentru cultură a autorului cărții de față.
El concepe mișcarea literară ca un continuum, ca un sistem de semnificații, de tradiții și simboluri comune, care traversează spiritualitatea neamului și o conduce spre lumină. Fenomenul de „îngerire” a oricărei literaturi are loc tocmai în aceste momente de respiro, când Cerchiștii, „sub ochiul ocrotitor al lui Blaga”, se adunaseră într-un mănunchi de luptători pentru o nouă înregimentare estetică a literaturii noastre, aceea care transforma Sibiul și provincia într-o Europă sincronă, așezată sub vederile lui Lovinescu. De aici până la Echinox se poate trage o linie dreaptă, căci și acest mănunchi de visători a apărut în Universitatea clujeană ca o răbufnire a spiritului tânăr dornic de o schimbare literară, după proletcultismul neguros și retardat, „ca o speranță care avea să supraviețuiască întunecării. Ca un vânt de martie peste zăpezile iernii”. E explicabil de ce cei mai mulți dintre scriitorii evocați aparțin mișcării echinoxiste, din care a făcut parte și autorul, și care a semănat cu „Primăvara de la Praga” pentru lirismul românesc al momentului. Ne întâlnim aici cu efigiile prietenești ale lui Adrian Popescu, numit atât de inspirat „Monseniorul de Umbria”, cu impetuosul Ion Mircea (Bruno), cu Alarhos (N. Mocanu), cu Marcellus (Mureșeanu), cu „Diminețile unui băiat cuminte” (Ion Pop), cu „Surâsul lui Petronius” (Cornel Udrea), cu „Caseta Micului Mogul” (Eugen Uricaru), cu „Doctor Faust” (Mircea Opriță), atribuind fiecăruia virtuțile fundamentale care îl caracterizează și-l deosebesc de masa de anonimi prin aripa Îngerului care i s-a așezat pe umeri, însemnându-l cu acel sigiliu al scrisului, care transcende efemerul: „Timpul i-a adunat în cafeneaua îngerilor, acolo unde vom fi cu toții într-o zi, iar Dumnezeu scrie, pe nevăzute, file, istoria celestă a literaturii”. Fără îndoială, folosind și însemnările Îngerului său, Horia Bădescu.
Mircea POPA
Material publicat în revista Nord Literar nr. 3 (262), martie 2025