Găsindu-şi temei în teorii abracadabrante (a genului, teoria critică a rasei ori teoria intersecţională), universităţile din Occident pun în circulaţie rostiri de-a dreptul năucitoare: bărbaţii pot rămâne însărcinaţi, femeile au penis, femeile trans sunt tot femei, toţi albii sunt rasişti, toţi negrii sunt victime, biologia este machistă, matematica este rasistă. Cei ce ar îndrăzni să spună că nu sunt rasişti vor fi acuzaţi că, tocmai de aceea, sunt! (Apud Jean-François Braunstein, 2024, Humanitas, Bucureşti:11)
Trăitori în Levant, am crede că asemenea fantasmagorii (marcă americană woke) nu ne afectează. Amăgitoare iluzie. O carte recentă (Les particules élémentaires, semnată de M. Houellebec, Flamarion, 1998, Paris), reeditată de Polirom (2012, Iaşi:33), spune că n-a existat modă în Statele Unite care să nu invadeze şi întreaga Europă. Iar dacă afirmaţia nu ar convinge, recentele reflecţii ale lui Matei Vişniec, jurnalist la Radio France International, ne dau de gândit: „Suntem (scrie el) martorii unei catastrofe comparabile cu prăbuşirea Imperiului Roman. Se produc sub ochii noştri extincţia valorilor occidentale, amuţirea vocii morale a Occidentului şi ieşirea sa din istorie”. Să credem, cum spune jurnalistul, că civilizaţia traversează „din punct de vedere cultural” un complex suicidar (Matei Vişniec, 2018, Ultimele zile ale Occidentului, Polirom, Iaşi:5)?
Reflectăm la delirurile maladive marca woke, în care, cu vizibile delicii, se bălăcesc universităţile americane! Moda lor deja le copleşeşte pe cele din vestul european. Îngrijorătoare nu este atât absurditatea hilar-aiuritoare ce intoxică mentalul generaţiei tinere, cât ideologia totalitară, destructurantă ce ambiţionează să controleze gândirea, înţelegerea, exprimările şi, mai ales, comportamentul. Irealitate sufocantă, disolutivă, iraţionalul, sub pretexte umanitare, încearcă să camufleze un antiuman avatar al utopiei marxiste. O analiză lucidă va descoperi – dincolo de toate acestea – deghizamentul „sub care comunismul a supravieţuit, s-a impregnat şi a proliferat, incognito, în lumea neoliberală de azi; lumea pe care a permeat-o, a infuzat-o, cu care s-a contopit organic, în Statele Unite, mai ales, până la punctul în care /…/ a devenit aproape insesizabil” (v. Corectitudinea politică – o ideologie neomarxistă, 2017, coordonatori Andrei Dîrlău, Irina Bazon, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia:104).
Modernitatea devine astfel masca subversivă ce asigură supravieţuirea, în actualitate, a unui avatar marxist-leninist. E o supravieţuire pregătită încă din anii ’20 ai veacului trecut. Lametabilul final al revoltelor comuniste (Ungaria – Béla Kun, Bavaria – sovietul lui Kurt Eisner şi Berlin – Rosa Luxemburg) arătase că ideea luptei de clasă şi promisiunea revoluţiei mondiale fuseseră un fiasco! Resuscitarea Utopiei – în contextul acela – devenise instantaneu o imperioasă necesitate. Şi ca atare, la Frankfurt, se înfiinţa un aşa-zis Institut für Marxismus (Şcoala de la Frankfurt), copie fidelă a celui de la Moscova. Iniţiatori, sub directa îndrumare a lui Lenin, au fost marxiştii Max Horkheimer, Georg Lukács, Wilhelm Münzerberg (membri ai Partidului Comunist German din epoca Republicii de la Weimar) şi italianul Antonio Gramsci, militant al Internaţionalei Comuniste. Sub controlul discreţionar al Moscovei se va acţiona pentru o schimbare radicală a paradigmei prin „anihilarea vechilor valori /…/ distrugerea fundamentului familial şi chiar civilizaţional creştin al Occidentului” (Op. cit., Corectitudinea politică: 107).
Tot atunci survenea şi noutatea apropierii marxismului de freudism, orientare vizibilă şi în subliminalul fantasmagoriilor woke-iste de azi. Fără întemeieri ştiinţifice, freudismul impusese convingeri pozitiviste susţinând că în trup şi suflet primatul este al materiei. C.G. Jung a combătut orientarea aceea subliniind consecinţa negativă a unui asemenea primat care „în ultimă instanţă (ar duce) la o «psihologie fără suflet» în care psihicul nu poate fi altceva decât un efect biochimic” (v. Jung, C. G., 1987, L’homme à la découvert de son âme, Albin Michel, Paris:55).
În fine, cu aberanta teorie a intersecţionalităţii, Woke ar vrea să confere o anume pondere aşaziselor victime identitare, autoinstituindu-se ca nouă religie, Religia Woke. Ca autentic avatar al utopiei, încearcă o instaurare a gândirii totalitare. E un sistem similar cu cel pe care Jean Sévillia îl numise Terorismul intelectual şi îl descrisese ca „totalitarism mieros, ipocrit, insidios, ce vizează să-i ia cuvântul opozantului, devenit un ins periculos care trebuie eliminat. Eliminat, dar fără vărsare de sânge: numai prin cuvinte. Cuvintele conştiinţei liniştite. Cuvintele marilor conştiinţe. Cuvintele care ucid (v. Sévillia, Jean, 2012: Terorismul intelectual, Ed. Humanits, Bucureşti:12).
Woke este un autentic Terorism intelectual şi pentru că, în vestul european: „Cei ce nu acceptă aceste teorii woke sunt denunţaţi pe reţelele de socializare /… / daţi afară de la locul de muncă, din universitate /… / Mass-media şi numeroşi politicieni îmbrăţişează cu entuziasm aceste teorii, iar ceea ce era cândva doar o curiozitate americană a devenit, cu o viteză extraordinară, discurs oficial al elitelor” (Op. cit., Jean-François Braunstein: 12).
Paradoxal, amplele desfăşurări ale ofensivei woke, astăzi, nu mai vizează doar facultăţile de ştiinţe umaniste, ci şi de facultăţile de medicină sau de ştiinţe exacte. Acestea, accentuează Jean-François Braunstein, „sunt acuzate că ar fi «rasiste» şi «machiste»”. Însă „valul woke nu se opreşte (nici!) la porţile universităţilor”. Ideile legate de gen (gender) şi teoria rasei (critical rase theory) acum atacă învăţământul primar şi secundar; însă nu numai în Statele Unite, ci, de curând, şi în Franţa. „Activiştii woke (avertiza Braunstein) care au devenit profesori sunt /… / hotărâţi să modeleze noua umanitate /… / îi învaţă pe copii, începând din şcoala primară şi fără acordul părinţilor, că genul este o chestiune de alegere şi nu are nimic de-a face cu corpul. Îi învaţă pe elevii albi că sunt neapărat rasişti, iar pe elevii «rasializaţi» că sunt automat «victime»” (Ibid:13).
Şi de aici se vede că woke nu e decât o resuscitare a marxim-leninismului din anii ’20 ai trecutului veac. Se ştie că, de pildă, în 1918, comisarul pentru cultură Georg Lukács, în Ungaria bolşevizată de Béla Kun, restructura învăţământul primar instruind copiii „pe teme precum «iubirea liberă», raporturile sexuale, natura «arhaică» a codurilor familiei burgheze, caracterul demodat al monogamiei şi irelevanţa religiei ce privează omul de plăceri. Femeile erau instigate la revoltă împotriva normelor sexuale tradiţionale” (apud. Andrei Dîrlău, 2017, Corectitudinea, 0p. cit.:107).
Prin provenienţa sa marxistă, woke posedă incapacitatea de a se adapta la realitate; ca să poată exista, el o suprimă încercând să o re-creeze în alt fel. Mutilarea naturii umane se află pe primul loc în strategiile sale. Faptul că a abandonat pedagogiile concentraţionare nu modifică esenţa demersurilor lui, iar individul trebuie controlat, prăbuşit prin educaţie, ideologie şi teroare în bolgia condiţiei infraumane. Iată de ce, sub ideologie (spunea Alain Besançon) „nu mai poţi rămâne inteligent” (Besançon, Alain, 2007, Originile intelectuale ale leninismului, Humanitas, Bucureşti: 357).
Amploarea, pe care deja a atins-o în lumea apuseană a bătrânului continent, face ca woke să capete aspectul, tot mai teribil şi letal, al unei pandemii ce ameninţă mentalul omenirii. Inevitabil ne amintim de Carl Gustav Jung, medicul ce avertizase cândva că „nu foametea, cutremurele, microbii sau cancerul sunt cel mai mare pericol pentru om, ci omul însuşi. Cauza e simplă: nu există încă niciun fel de protecţie eficientă împotriva epidemiilor psihice; or, aceste epidemii sunt infinit mai devastatoare decât cele mai grave catastrofe ale naturii! Supremul pericol ce ameninţă atât fiinţa individuală, cât şi popoarele în ansamblul lor este pericolul psihic” (v. Jung, Carl Gustav, 1987, L’homme à la découverte de son âme, Ed. Albin Michel, Paris: 333-334).
Teribila ameninţare a prezentului nostru stă în valul de cumplită iraţionalitate prin care entropiile antiumanului invadează inefabilele teritorii ale gândurilor şi ale înţelegerii. Ele tind să spulbere însăşi ideea valorii şi a tot ceea ce, în întreaga istorie a umanităţii, s-a vădit că aparţinuse de Adevăr. Astăzi, fie şi numai simpla pronunţare a acestui cuvânt, pentru adepţii woke, devine sacrilegiu. Şi totuşi, nicio conştiinţă nu s-a cutremurat, nicio inteligenţă nu a frisonat în momentele în care studenţii woke, în 1917, umilindu-şi profesorii, preluau prin forţă conducerea facultăţii Evergreen (v. O. Moos, The Great Awokening: Réveil militant, justice sociale et religion; Études et analyses, nr. 43, dec. 2020).
Actul acela a devenit gestul fundamental al unui timp în care Demenţa capătă statutul de principiu şi dogmă supremă a religiei woke, religia susţinută de un sinistru şi unic crez: „Nu mai raţionaţi, logica este rasistă!”.
Dan ANGHELESCU
Material publicat în revista Nord Literar nr. 2 (261), februarie 2025