Mihai VINTILĂ
Menuț Maximinian este scriitor, jurnalist și etnolog cunoscut pentru articolele sale din reviste precum Caiete Silvane, Mișcarea Literară, Neuma, Tribuna, Apostrof, Nord Literar sau Răsunetul Cultural, pe care o și conduce. A publicat mai multe volume de poezie, de critică literară și de etnologie. Aș aminti din multitudinea titlurilor doar pe cele dedicate criticii literare: Vremea sintagmelor (2010), Pomul cu litere (2011), Cronica de gardă (2013), Cărți și contexte critice (2017). A primit numeroase premii naționale și internaționale pentru activitatea sa literară.
Recenta sa carte, intitulată Lecturi. O perspectivă subiectivă, apărută la Editura Caiete Silvane din Zalău în 2024, reunește în cele 256 de pagini ale sale recenziile publicate între anii 2021 și 2023 în revistele menționate.
Volumul este structurat în șase secțiuni: Sensuri/Contrasensuri, Literatura dincolo de ecuații, Împotriva uitării, Lumea la microscop, Strigătul poetului și Răzlețe.
Trebuie să menționăm, de la bun început, că Menuț Maximinian este un cronicar avizat, bun cunoscător al literaturii contemporane, atent la nuanțe și la subtilități, care reușește în cronici echilibrate să surprindă tendințele și ideile pe care autorii recenzați voiau să le transmită. Acesta este un merit pe care nu prea mulți cronicari autohtoni de carte îl au și îl poziționează în secțiunea celor foarte puțini și foarte atenți, pentru care cronica de carte este o exegeză și, în același timp, o invitație la lectură.
Chiar din cronica de început, intitulată Privind destinul, reușește să facă o caracterizare perfectă, în opinia mea: „Andrei Pleșu nu este din rândul celor care fac piruete pentru a intra în atenția publicului, ci dă forme textelor sale, apropiindu-și cititorii prin puterea cuvântului și, în general, prin structurarea temelor, cuprinzând atât filozofia, cât și literatura, artele vizuale și tot ce ține de frumosul esteticului”. Pentru ca mai apoi să scrie: „Cu ajutorul lui Andrei Pleșu reușim să auzim imaginile și să vedem idei, arta reflectându-ne epoci diferite, simptomatic, neexistând manifestare vizual-plastică ruptă radical de contextul în care apare, fiind un adevărat studiu pe caz în volum”. Este vorba de cartea Despre destin, care este în fapt un volum-dialog purtat de Andrei Pleșu cu Gabriel Liiceanu. Ochiul criticului vede ce este curat și este pătrunzător, clar.
Uneori poate fi surprinzător în abordarea pe care o face asupra unei cărți, precum notează în materialul intitulat Jurnal de călătorie. Aici, scriind despre călătorii, pornește de la primul jurnal de călătorie, cel al lui Dinicu Golescu din 1826, pentru a ajunge la un moment dat la cartea lui A.E. Baconsky Remember. Jurnal de călătorie. Iată cum reușește criticul să-și poziționeze ideile folosind aparentul fantastic și chiar cuvintele autorului: „Mi-l imaginez pe Baconsky cu creionul în mână, notând de la trecători sau de la ghizii turistici date despre monumentele istorice, despre bisericile vechi, evocând vremea de demult și secole de robie tucească, pășind cu emoții în Catedrala «Sfânta Sofia», văzând cum se ridică dintre nămeți coroanele uitate în vechea sardica de fostele stăpâniri ale începutului, admirând zidurile întunecate de timp ce vorbesc într-un grai neînțeles despre un trecut prin care vagabondează imaginația călătorilor și sufletele celor fără de odihnă. Sunt primele însemnări cu prima călătorie a străinului într-o lume inițiatică unde continuă în același mod, descoperind alte orizonturi, precum cele de care ne vorbeau și bunicii noștri, care au ajuns în război departe, până în Siberia, într-un spațiu de fantastică povestire polară”. Este o simbioză între vorbele criticului și ale autorului, care îmbracă realul pentru a da vieții un alt unghi de privire.
Scriind, mai spre final, despre romanul lui Radu Sergiu Ruba Semnătura indiană, Menuț Maximinian își dă sieși dreptul de a fi entuziast: „Romanul este unul memorialistic, zugrăvește stări ale perioadei comuniste, este autoficțional, trecând însă dincolo de zidurile realității, propunându-ne o paralelă a vieții interioare și a celei exterioare aadolescenților cu deficiențe de văz și a celor fără aceste deficiențe. Este, din câte știm noi, cea mai fidelă oglindă dedicată semenilor noștri nevăzători, care trăiesc de două ori mai intens fiecare sentiment și pentru care pericolul este mult mai iminent. Pe acest lucru a mizat și Radu Sergiu Ruba și, cu siguranță, ecourile vor fi pe măsură”.
Tomul nu este unitar în operele abordate de autor. Sunt cărți cumva din direcții diferite, multe romane, ale unor scriitori contemporani. Găsim și suficient localism, dar este de înțeles, pentru că Menuț Maximinian este, în primul rând, un critic preocupat de scriitorii transilvăneni și apoi de cei naționali. Acest fapt nu împietează asupra măsurii critice. Împărțirea pe secțiuni organizează puțin acest eclectism al citirii și dă o structură mai ușor de urmărit. Ce nu am găsit deloc este duritatea. Nu avem bisturiul cu care diseca regretatul Alex Ștefănescu cărțile, ci mai mult o abordare așezată, la o altă tensiune decât cea bucureșteană.
Înțeleg de ce autorul a completat titlul cu o perspectivă subiectivă. El putea foarte bine să rămână doar Lecturi, dar cred că a vrut să accentueze faptul că aceste lecturi sunt în fapt trecute prin filtrul și judecata criticului, iar, în final, cronica nu poate fi decât subiectivă.
Menuț Maximinian nu face decât să își consolideze receptarea sa literară de om serios, așezat și cartezian. Este o lectură care poate ajuta cititorul să pătrundă mai ușor în hățișul literaturii române contemporane.
Mihai VINTILĂ
Material publicat în revista Nord Literar nr. 11-12 (258-259), noiembrie-decembrie 2024