Critica și istoria literară actuală trăiesc uneori cu iluzia că despre marii noștri scriitori s-a spus totul, că opera acestora a reintrat în circulația publică prin noi ediții (dacă se poate, apărute în colecția „Opere fundamentale”) și că până și documentele de arhivă au fost dezvăluite publicului cititor. Am avut încă o data șansa să constatăm că acest lucru nu s-a întâmplat și că e bine să verificăm periodic această aserțiune. Mai întâi, O. Goga nu a beneficiat pe timpul vieții coordonatorului seriei de „Opere fundamentale”, E. Simion, de o ediție completă a operei sale, ci doar de opera poetică și de un volum de publicistică, conținând volumele tipărite. Considerându-se singurul moștenitor al acestei opera bogate, pe care a manipulat-o după propria sa voință, I.D. Bălan, în calitate de ministru socialist al Culturii, a pus stăpânire pe ea în 1965, publicând anual cel puțin un volum. Pe cei care au nedumeriri îi vom ruga să caute în România literară obiecțiile mele la această ediție, având în vedere că I.D. Bălan pierduse de multă vreme preocuparea pentru o informație la zi.
Trebuie să trăim cu aserțiunea potrivit căreia clasicii sunt mereu actuali și că fără ei eșafodajul literaturii române ar suferi mari sincope. Dar spre deosebire de alți confrați întru poezie, Octavian Goga a suferit în anii din urmă intervenția brutală a unor organisme cu caracter discriminatoriu, care a dus la plasarea poetului într-o zodie nefastă, cea a atitudinilor antievreești și a chiar a definirii sale drept un promotor al nazismului. Acest lucru s-a reflectat cu deosebire în acțiunile lipsite de orice nuanță și adevăr, prin care manipulatorii opiniei publice de astăzi își arogă dreptul de control al literaturii și al publicisticii unui întreg popor, maculându-i valorile și chiar sancționând pe cei care ar cuteza să se ocupe de acești scriitori care au lăsat urme durabile în istoria culturală a poporului nostru, participând la lupta lui de emancipare națională și socială și ridicând pe culmi cât mai înalte expresia artistică a conștiinței poetice. Ne amintim astfel că bustul poetului inaugurat de primarul Chiriță la Iași a fost „cârpit” cu o inscripție defăimătoare, pe care poetul Goga nu o merita. Sunt exagerări neconforme cu realitatea ale unor inși care se cred mai presus de demnitatea națională și de sentimentele de prețuire pe care un popor le-a dovedit față de marii lor lideri și profeți și care cred că pot să ne manipuleze la infinit credința și sentimentele. Propunem o dezbatere publică pe această temă.
O adevărată reabilitare a poetului sub raport social și național a întreprins de curând Florian Dudaș, muzeograf la Muzeul „Țării Crișurilor” din Oradea, prin cartea sa Mărturii și documente rămase de la Octavian și Veturia Goga (Ed. Primus, Oradea, 2023). E o carte care adună în paginile sale ceea ce s-a mai păstrat în arhiva poetului de la Ciucea și pe care Gh.I. Bodea n-a reușit s-o epuizeze editorial. După câte se știe, bogata arhivă a poetului de la Ciucea, păstrată cu multă grijă de soția sa Veturia, a ajuns, după decesul acesteia, să fie parțial cunoscută, prin strădaniile Danielei Poenaru (1975), ale lui M. Bordeianu și ale lui Ștefan Lemny (1983), ale lui Mircea Goga (2001) și, în cele din urmă, ale lui Gheorghe I. Bodea, care, în seria sa O. Goga. Corespondență primită, I-III, 2004-2007, a dat la lumină cea mai mare parte din corespondența aflată în sertarele Muzeului de la Ciucea, integrând-o, sub forma unui „roman cronologic”, în trei volume restitutive. Iată însă că ramificațiile extraordinare ale acestei corespondențe l-au depășit literalmente, oferindu-i lui Florian Dudaș posibilitatea de a adduce în fața cititorului de astăzi peste șapte sute de pagini de documente autografe, care probează fără drept de tăgadă rolul copleșitor de adevărat lider national pe care Goga și l-a păstrat în perioada de după înfăptuirea Marii Uniri. Formele multiple de adeziune, de invitație la acțiune alături de oameni simpli din toate colțurile țării, de asociații și de comunități culturalartistice denotă marele ascendent spiritual pe care Goga l-a avut asupr mulțimilor, depășind în intensitate și în putere de acțiune vie pe toți ceilalți fruntași și șefi de partide ai epocii. Octavian Goga e conceput de mase, prin această corespondență vibrândă de simpatie și de prețuire totală, drept eroul unei epoci, îndrumătorul virtual al conștiinței românești a epocii, însuflețitorul și conducătorul iubit și recunoscut ca atare, spre țărmurile definitive ale integrității statului național și ale puterii lui de regenerare și de înflorire material și spirituală continuă. Drumul arătat pentru viitor de O. Goga se confundă, pentru majoritatea respondenților, nu cu drapelele zdrențuite ale politicianismului desuet și retoric, ci chiar cu credința adevărată în virtuțile și în capacitatea neamului, de sus până jos, de a-și perpetua valorile eterne și de a le etala în fața unei Europe statornice și implicate în procesul armonizării și al conlucrării cu minoritățile naționale, care vin să-și exprime recunoștința și înțelegerea lor. Iar dacă Goga a avut, ca orice om politic care trăiește seismele timpului, întrevederi cu Mussolini sau cu Hitler, acest lucru nu înseamnă automat acceptarea ideilor lor, ci o cale directă de cunoaștere a modului de a gândi și de a acționa al acestor exponenți de forțe eruptive.
Într-un câmp politic dominat de încrederea orbească în Occidentul tradițional, era nevoie și de noi alternative de cunoaștere a ideilor dominante ale momentului, astfel ca alianțele politice zonale să fie cât mai temeinice și protejate de seisme conturbatoare. În timp ce majoritatea liderilor politici ai țării n-au văzut cu ochi buni excesele extremiste ale nazismului, Goga și-a îngăduit o tatonare a lor pe viu, o cunoaștere la fața locului a ideologiilor condamnabile ale acestora, spre a pregăti riposta în cunoștință de cauză. Corpusul de scrisori prezent aruncă zeci de lumini directoare cu privire la această situație. Ceea ce e cert și pune în evidență cel mai bine acest lot documentar este dovada uriașă a modului în care mediul românesc politic și cultural îl înconjoară pe Goga cu un strat protector de admirație și de afectuoasă atitudine, pentru a înțelege mai bine personalitatea de prim rang a unuia dintre „părinții Patriei” de la 1918.
Volumul îngrijit de autorul orădean contribuie în mod cât se poate de eficace la cunoașterea cât mai exactă a faptelor și a acțiunilor poetului, chiar și a celor personale, cu accent pe relația lui cu Veturia Mureșanu-Triteanu, cunoștință din copilărie a poetului, care, cu personalitatea ei incandescentă și copleșitoare, a reușit să-i recâștige interesul poetului, smulgându-l pur și simplu din brațele inexpresivei și palidei Hortensia Cosma, spre a se dărui, alături de poet, cauzei generale naționale, acaparate de politică și de scopurile publice pe care soțul ei a dorit să le pună în practică pentru nația sa. Sunt la mijloc peste cinci sute de texte inedite, care vin să lumineze, pe lângă cele existente deja (Mausoleul iubirii, ediția lui Gh. Bodea și Florile tăcerii, ediția lui Mircea Cenușă), rolul de partener de viață și de idei al Veturiei Goga, care l-a secondat de aproape în toate acțiunile vieții, anulând acea imagine a femeii de alcov sau de penumbră a soției. Volumul trece dincolo de relația de familie spre a se constitui într-un amplu proces de documentare a participărilor lui Goga la viața publică, în procesul legăturilor sale cu colaboratorii săi, cu presa, cu instituțiile publice, cu partidele politice ale vremii, cu prețuirea de care se bucură în țară și în străinătate. Fără aceste date, orice biografie a poetului va rămâne deficitară.
Mircea POPA
Material publicat în revista Nord Literar nr. 11-12 (258-259), noiembrie-decembrie 2024