Poezia Laurei Munteanu curge dintr-un izvor limpede, care învăluie realitatea în acea lumină protectoare pe care doar profunzimile unei sensibilități aparte, deosebite, o pot defini. Există ceva foarte curat, liber, în zborul elansat al structurilor prozodice aparținând acestei poete, ca aventură prin lumea cuvintelor, constatare care o distinge pe Laura C. Munteanu în lirica feminină contemporană. Cumva în siajul Magdei Isanos, frazarea curge în largi șuvoaie argumentative, prin structuri metaforice în stare să sublimeze maximal, la nivel formal, efortul, speranța și bucuria de a trăi. Dar tot ca acolo, atunci când impasul se conturează și amenință, la orizont, când unghiul mort al percepției își face simțită prezența, versul se cabrează, se îndârjește, producând structuri metaforice grandios-expresive, tragice și memorabile în același timp.
Prezentul volum, extrem de supravegheat, poate chiar auster, sub aspectul formei, păstrează totuși, intactă, frăgezimea modului acestuia original de a se exprima, aparținând unei noi voci lirice. Extrem de personal, el probează consistența unei sensibilități de sine stătătoare, în cadrul poeziei românești contemporane, constatare care ne poate face să vorbim, în cazul său, și de constuirea unui nou ethos poetic feminin, cu totul remarcabil.
Ion ISTRATE
Material publicat în revista Nord Literar nr. 10 (257), octombrie 2024