Ediția a XI-a a FestLit Cluj (Festivalul Național de Literatură), desfășurată anul acesta în 13-14 iunie, a fost una aniversară, întrucât s-au împlinit 75 de ani de la înființarea filialelor Uniunii Scriitorilor din România în principalele orașe: Cluj, Iași, Timișoara, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș. Programul activităților culturale a inclus și lansarea antologiei gândite de Irina Petraș (președinta Filialei Cluj a USR), intitulate Cartea cărților copilăriei. Cum am devenit cititor/cititoare (proiect editorial în colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din Satu Mare, coperta realizată de Laura Poantă, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2024).
Având o tematica variată și atractivă de-a lungul edițiilor succesive (Școala Ardeleană și începuturile modernității românești; Farmecul etimologiilor. Elogiu limbii române; Literatura română – începuturi; Literatură și feminitate; Transilvania în cuvinte: 70; Istoriile literaturii române; Scriitorul și Lumea; Cartea cuvintelor-madlenă; Rondul scriitorilor; Autoportrete în oglindă; Petrecere cu stil. Literatură și gastronomie; Lumea din cuvinte. Realitate și ficțiune), antologiile și caietele FestLit Cluj reprezintă admirabile coagulări de condeie și de idei scriitoricești într-un scop comun: de a ilustra pulsul și solidaritatea întru cultură ale breslei și de a contribui într-un efort unitar – prin întâlniri nu doar fizice, ci și în paginile unor astfel de volume – la formarea și la educarea noilor generații de literați și nu numai.
În același spirit de solidaritate și de transmitere a celor mai importante valori și direcții culturale, Irina Petraș a invitat în actuala antologie peste o sută de scriitori (membri ai tuturor filialelor amintite), cu scopul declarat, în Argumentul din debutul volumului, de a contribui la „reintroducerea gândirii în școală”, de a împrieteni tinerii cititori cu cartea, „fără proteza comentariului servit de-a gata” (beneficiind totodată de cele mai avizate recomandări de lectură). Textele sunt fermecătoare evocări la maturitate despre nostalgica întâlnire cu cartea, despre descoperirea lecturii ca „mijloc mirabil de cunoaștere a lumii”, despre clădirea solidei temelii de „cititor de cursă lungă”. Însoțite de fotografiile scriitorilor atât din actualitate, cât și din copilărie, precum și de copertele cărților la care se referă (în edițiile din vremea respectivă), mărturisile ne introduc într-o atmosferă prețioasă și inedită prin puterea cu care lecturile pot lumina existența copilului, indiferent de vremurile trăite.
Să stârnești tocmai pe cei care au ales să își dedice viața cărților și scrisului să povestească despre experiența de cititor din copilărie, despre cărțile care i-au marcat, care au declanșat dragostea pentru lectură este un privilegiu copleșitor. Căci, asemenea unor profesioniști degustători de vinuri vechi și bune, scriitorii retrăiesc atmosfera pătrunderii în universul cărții cu toate simțurile, divulgând surprinzătoare amănunte despre întregul context al importantei descoperiri: culori, mirosuri, ilustrații, dimensiuni, locuri și rafturi de biblioteci ori persoane sau circumstanțe care au facilitat întâlnirea cu cartea, personaje și întâmplări, transpuneri copilărești în realitate ale eroilor și ale faptelor din lumea magică a cărților. Este surprinzător cum s-au păstrat atât de vii în memorie aspecte neînsemnate în aparență, legate de împrejurările în care au „devenit cititori”, dar care îmbracă relatarea într-o mirabilă aură. Astfel, Cartea cărților copilăriei gândită de Irina Petraș ia forma unei narațiuni-cadru în care sunt cuprinse fermecătoare povestiri cu personaje inedite (actuali scriitori în vremea magicei copilării), ce iau în stăpânire tărâmul nelimitat al cărții ori care evoluează pe scena luării în seamă a lumii înconjurătoare.
Regretatul Ioan-Pavel Azap evocă întâlnirea cu universul literelor pornind de la venirea pe lume într-o casă în care „nu exista nicio carte”, gustând apoi bucuria de a împrumuta și, mai apoi, de a-și cumpăra primele cărți (Viața la țară, Tănase Scatiu), pentru ca „schimbarea radicală” în ființa lui să se producă odată cu Vaporul alb (Cinghiz Aitmatov), cumpărat la întâmplare la vârsta de nouă ani și jumătate și care, la fiecare recitire, l-a emoționat până la lacrimi.
Născut într-o familie de dascăli, în casa cărora exista o bibliotecă, copilul Horia Bădescu era stăpânit de mic de „o foame de carte transformată cu timpul în bibliomanie”. Fascinația pentru poetica scrisului sadovenian l-a împins spre utopica încercare de a transcrie Frații Jderi pentru biblioteca personală – supremă dovadă a patimei pentru citit. Au urmat lecturi alese cu frenezie, dar fără vreun criteriu. Volumul Toate pânzele sus al lui Radu Tudoran, primit într-o iarnă cu zăpezi mari „ca de sfârșit de lume”, l-a făcut pe tânărul cititor părtaș la aventurile echipajului „Speranței”, rătăcind prin insulele Mării Egee.
Unul dintre momentele magice ale copilăriei Anei Blandiana a fost întâlnirea cu Robinson Crusoe, în urma căreia a devenit ea însăși personaj în transpunerea în realitate a întâmplărilor din carte, în încercarea de a experimenta supraviețuirea în afara societății: „O vară întreagă – cred că aveam vreo zece ani – în care mă chinuiam să îmi fac sandale din frunze de brusture legate cu tulpini ațoase de albăstrele (…) Căutam să mănânc diverse bobițe și semințe pe care le încercam întâi așteptând cu emoție să văd dacă nu m-am otrăvit”.
Cea mai veche amintire literară a Ruxandrei Cesereanu este legată de basmul Greuceanu, sub vraja căruia a rămas și la maturitate: „Probabil că aveam un fel de instinct cosmic aparte, altfel nu îmi explic de ce învățasem acest basm pe de rost, ca pe o lecție de viață pentru totdeauna”.
În trecutul multor scriitori, îndeosebi al celor care au copilărit la sat, în familii tradiționale și în vremuri cu restricții și îngrădiri intelectuale, Biblia și cărțile de rugăciuni constituiau unica deprindere de lectură. Pentru aceștia, volumele cumpărate de la cooperativa sătească (pe bani puțini sau pe produse) erau o apreciabilă șansă de a citi și de a poseda o bibliotecă personală. Depune mărturie Al. Cistelecan, căci primul său roman achiziționat în schimbul unor ouă a fost Nechemat în țărână al lui Faulkner. Cu toate că alegerea nu a fost potrivită pe-atunci, Faulkner a devenit în timp și a rămas pentru totdeauna scriitorul său preferat. La fel își amintește și Gheorghe Pârja despre „seceta de carte din biografie”, care a fost marcată de două episoade semnificative. Primul este legat de romanul popular românesc Istoria lui Alexandru cel Mare din Machedonia și a lui Darie din Persida Împăraților, purtat de unchiul său Mureanu în căptușala hainei, „prima carte care și-a făcut loc definitiv” în viața scriitorului din Desești. Al doilea episod se referă la „biblioteca din șură”, care se îmbogățea, rând pe rând, cu cărți cerute de la oamenii care le primeau de la cooperativă și pe care tânărul Gheorghe Pârja a administrat-o ca un pasionat bibliotecar, împărțind bucuria lecturii cu alți copii din sat, care au devenit clienții bibliotecii sale. Pentru Viorel Mureșan, bucuria lecturii a luat naștere tot în „casa veche de țară, cu ferestre cât palma și cu lut pe jos, dar cu icoane pe pereți și cu câteva cărți așezate sus pe grindă”, unde și-a petrecut copilăria, vârstă la care poeziile lui Eminescu se armonizau cu sufletul său și cu ființa sa „până la ultima fibră”. Cu nostalgie povestește și Ioan Pintea despre lumea fascinantă a satului natal, un sat tradițional, de munte, cu „țărani care aveau biblioteci” – oameni foarte simpli, fără clase multe, dar care… citeau. Era o modalitate prin care oamenii se simțeau liberi. „Eu aici am citit, pentru prima dată, Rebreanu, Sadoveanu, Goga, Eminescu, din bibliotecile acestor țărani” – mărturisește scriitorul, amintindu-l cu puternică prețuire pe tâmplarul Vasile Mititean, omul cu care a purtat îndelungi conversații despre lecturi, de la care a învățat „ce înseamnă în literatura română Marin Preda și Sadoveanu” și care deținea o impresionantă colecție de cărți.
Credința și iubirea de carte au reprezentat temelia familiei în care s-a născut Vasile Igna, motiv pentru care a fost și a rămas un cititor constant al Bibliei. Însă cartea căreia îi păstrează o puternică amintire, „care a devenit cu timpul venerație”, este Micul Prinț.
Ion Cristofor asociază începutul carierei de cititor cu imaginea învățătoarei Beleanu, „o ființă providențială pentru micul copil de țăran”, care i-a pus în mână cartea de poezii a Otiliei Cazimir, Baba Iarna intră-n sat, intuind o puternică pasiune pentru lectură.
„Citesc, deci exist” – se autodefinește Irina Petraș, atu care, în Evul Mediu, te scăpa de o eventuală condamnare la moarte. Astfel construită, deprinzând cititul pe la patru-cinci ani, a perceput orice carte primită ori împrumutată ca pe o mică pradă de cuceritor: „Le luam cu amândouă mâinile și mă retrăgeam într-un ungher să stăm singure, ochi în ochi”. Lecturile de început au fost cele oferite de rafturile Bibliotecii publice din Agnita (poveștile Fraților Grimm, Mark Twain, Dumas, Stendhal, Balzac, Tolstoi, Cehov ș.a.), pentru ca, încet-încet, o bibliotecă personală să prindă contur, prin sacrificarea banilor primiți pentru bomboane.
Încântătoare sunt toate textele din antologie, atât prin diversitatea mărturisirilor, prin parfumul intim în care fiecare autor și-a scăldat relatarea, cât și prin misiunea lor de a deschide „ferestre spre Lumea Cărții”, de a reînvia vremea când „«ai carte, ai parte» era un mare, incontestabil adevăr”. Addenda, care cuprinde o listă cronologică orientativă de cărți pentru copiii de toate vârstele, completează această vitrină cu lecturi „bune, frumoase, formatoare”, la alcătuirea căreia și-au adus meritul toți scriitorii, răspunzând invitației Irinei Petraș întru solidaritate culturală.
Raluca HĂȘMĂȘAN
Material publicat în revista Nord Literar nr. 7-8 (254-255), iulie-august 2024