Evocat în prefața romanului, Alchimistul începe să acapareze centrul atenției abia pe la jumătatea lui. Mai întâi intră pe scenă un englez preocupat de esoterism. Acesta a studiat Alchimia timp de zece ani și credea în semne. Toată viața și-a dedicat-o căutării limbajului unic pe care-l vorbea Universul. A fost interesat de limba esperanto, apoi de religii și, în sfârșit, de alchimie. A reușit să descifreze lucruri importante, dar, în lipsa unui maestru spiritual, nu a devenit un veritabil alchimist. Drept consecință, cercetările sale au ajuns într-un impas. Englezul a încercat să intre în legătură cu alchimiștii, dar a fost refuzat. A cheltuit deja o parte din averea moștenită de la tatăl său căutând Piatra Filozofală. A cercetat marile biblioteci ale lumii și și-a cumpărat cele mai importante cărți dedicate alchimiei. Într-una dintre ele află că, în urmă cu mulți ani, un celebru alchimist arab a vizitat Europa. Acesta avea peste două sute de ani și a descoperit Piatra Filozofală și Elixirul Vieții Lungi. Totul pare o poveste neverosimilă, dar un prieten care s-a întors dintr-o expediție arheologică din deșert i-a povestit despre un arab înzestrat cu niște puteri neobișnuite. Acesta trăia în oaza Al-Fayoum de lângă Nil, se zvonea că are două sute de ani și că știa să transforme orice metal în aur. La această veste, englezul – al cărui nume nu este precizat – își strânge cele mai importante cărți și se pregătește să traverseze Sahara cu o caravană. În drumul său, este ghidat de semne. El vorbește despre existența unei limbi a creației, pe care toată lumea o înțelegea cândva, dar care între timp a fost uitată. Personajul recunoaște că dorește să întâlnească un om care cunoaște acest Limbaj Universal, adică un Alchimist. Aflând că oaza Al-Fayoum se află în Egipt, adică în apropierea Piramidelor, Santiago i se alătură misteriosului personaj.
Romanul insistă pe descrierea drumului anevoios străbătut prin deșert, drum comparat cu o femeie capricioasă de către Conducătorul Caravanei. Acesta avea drept de viață și de moarte asupra fiecărei persoane, deoarece, în deșert, nesupunerea putea însemna moartea. În drumul lor prin pustiu, pelerinii erau călăuziți de poziția astrelor care străluceau pe cer.
Romanul poate fi considerat o culegere de învățături ilustrate printr-o experiență de viață exemplară. Pentru fiecare dintre etapele traseului inițiatic străbătut de Santiago există numeroase sentințe morale. Flăcăul vorbește despre lanțul misterios care unește lucrurile. De aici afirmația: „Cu cât ajungi mai aproape de vis, cu atât Legenda Personală se transformă într-o adevărată rațiune de a trăi”. Se gândește că poate și el va învăța într-o zi istoria Limbajului Universal, care cuprinde trecutul și prezentul tuturor oamenilor. Tânărul definește presimțirile drept niște „cufundări rapide pe care sufletul le făcea în Curentul Universal al vieții, unde istoriile tuturor oamenilor sunt legate între ele și putem afla tot pentru că totul stă scris”.
Pe drum, Santiago primește primele lecții de alchimie de la tovarășul său. Englezul vorbește despre Sufletul Lumii, principiul care unește toate lucrurile. Totul este însuflețit în univers. Drept consecință, când dorești ceva din toată inima, te afli mai aproape de Sufletul Lumii.
Pe parcursul lungului voiaj prin deșert, Santiago începe să studieze cărțile englezului, iar lectura se transformă într-o inițiere în esoterism. Tânărul află că textul cel mai important din Alchimie avea doar câteva rânduri și a fost scris pe un simplu smarald. Aceasta este Tabla de Smarald. Celelalte lucrări erau necesare pentru a înțelege însemnele criptice. Santiago citește cu interes istoria alchimiștilor celebri, care și-au dedicat viața purificării metalelor în laborator. În felul acesta, află detalii interesante despre Marea Operă. Partea lichidă a acesteia se numea Elixirul Vieții Lungi și vindeca toate bolile, făcând ca alchimistul să nu îmbătrânească niciodată. Partea solidă a Marii Opere era Piatra Filozofală, care putea transforma metalele în aur. Purificarea metalelor avea loc în paralel cu purificarea alchimiștilor. Santiago este cucerit de Alchimie și începe să creadă că, având răbdare, va putea și el să transforme totul în aur. Citind viața marilor alchimiști, tânărul află istorii fascinante despre o serie de oameni care au trăit până la capăt Legenda lor Personală. Aceștia au ajuns să posede atât Piatra Filozofală, cât și Elixirul de Viață Lungă. Din păcate, în ciuda lecturilor sale, Santiago nu descoperă cum se ajunge la Marea Operă. Cărțile pe care le citește i se par încâlcite în mod deliberat, pentru a putea fi înțelese doar de inițiați.
Uitat parcă de romancier după prefața cărții, imaginea Alchimistului revine în centrul interesului abia la pagina 128. În ciuda titlului, până atunci nu el este protagonistul întâmplărilor, ci Santiago. Inițiatul cunoștea din semnele care i s-au arătat că în caravana care se apropia se găsește un bărbat pe care trebuia să-l învețe o parte dintre tainele lui. Nu știa de ce aceste învățături trebuie să fie transmise prin viu grai. Poate pentru că lucrurile erau alcătuite din Viață Pură, iar acest fel de viață cu greu putea fi captată în cuvinte sau în imagini.
Santiago este surprins de dimensiunile neobișnuite pe care le avea oaza Al-Fayoum, care se întindea pe o suprafață mai mare decât mai multe sate din Spania. Aflată la 62 de mile spre sud de orașul Cairo, ea este udată de un canal al Nilului. Intrând în oază, Santiago are impresia că pătrunde în universul miraculos al poveștilor din O mie și una de nopți. Flăcăul se gândește în continuare la comoara lui, iar în semnele care i se fac vede un limbaj pe care Dumnezeu îl folosea pentru a-i arăta ce are de făcut.
Santiago îl caută pe Alchimist, dar în locul acestuia o întâlnește, lângă fântână, pe frumoasa Fátima, de care se îndrăgostește imediat. Aceasta spune că trăiește în oază un om care cunoaște marile taine ale lumii și care vorbește cu djinii deșertului. Pentru tânărul îndrăgostit, Fátima devine mai importantă decât comoara. Prin intermediul tinerei, romancierul descrie condiția femeilor deșertului. Când iubești, lucrurile dobândesc un sens mai adânc, ne învață Paulo Coelho. Nu întâmplător, Santiago crede că iubirea îi va aduce toate comorile din lume.
Întâlnirea cu Alchimistul ia aspecte diferite în cazul celor doi pelerini. Pe englezul preocupat doar de transmutarea metalelor, acesta îl trimite să încerce să transforme plumbul în aur. Drept consecință, personajul își construiește un athanor. Lucrurile dobândesc o altă turnură în cazul lui Santiago, preocupat de dimensiunea spirituală a lucrurilor. Alchimistul îi spune că nu e nevoie să îl învețe, deoarece știe tot ce trebuie. Promite să îl ajute doar să găsească drumul spre comoară. În mod paradoxal, tânărul crede că și-a găsit deja adevărata bogăție. Are o cămilă, bani, iar Fátima prețuiește mai mult decât tot ceea ce a izbutit să strângă. Nu mai vrea să meargă la Piramide, deoarece căutarea însemna să își părăsească iubita. Văzând că începe să ezite, Alchimistul îl povățuiește să nu uite că inima lui este acolo unde este comoara. Iar aceasta trebuie să fie găsită pentru ca tot ce a descoperit pe drum să capete un sens. Alchimistul îl învață că Fátima este o femeie a deșertului, care știe că bărbații trebuie să plece pentru a putea să se întoarcă. Ea și-a găsit deja comoara în persoana lui Santiago. Urmează să găsească și el ceea ce caută. Pentru a fi cât mai elocvent, Alchimistul descrie ceea ce îl aștepta dacă nu își urmează calea. Un timp va fi fericit, dar va rămâne cu regretul că nu și-a împlinit visele. Iubirea nu-l împiedică niciodată pe om să-și urmeze Legenda Personală. Dacă se întâmplă acest lucru, înseamnă că nu Iubirea Adevărată este cea care vorbește Limbajul Lumii. Povățuit de Alchimist, flăcăul decide să își urmeze maestrul în deșert. Drept consecință, el pleacă în căutarea viselor sale. Călătoria inițiatică pe care a făcut-o l-a învățat tot ce trebuie să știe. Potrivit Alchimistului, Tabla de Smarald nu trebuie înțeleasă prin rațiune. Ea reprezintă o trecere directă spre Sufletul Lumii. Oamenii sunt sfătuiți să își asculte inima, pentru că acolo unde este ea, acolo se găsește și comoara ta. Fiecare moment de căutare este un moment de întâlnire cu Dumnezeu și cu Veșnicia. Oamenii trebuie să își urmeze visele. Alchimistul îl sfătuiește pe Santiago să își continue drumul spre Piramide și să fie atent la semne. Acum, inima lui este în stare să îi arate comoara. Îl mai previne că, înainte să împlinească un vis, Sufletul Lumii pune la încercare tot ceea ce visătorul a învățat pe parcurs. Căutarea începe mereu cu Norocul Începătorului și se încheie cu Proba Cuceritorului. Un singur lucru face visele imposibile: frica de eșec.
Deoarece urmau să se despartă curând, Santiago îi cere maestrului său spiritual să îl învețe ce este Alchimia. Acesta îi răspunde că știe deja răspunsul. Alchimia înseamnă să pătrunzi în Sufletul Lumii și să descoperi comoara pe care acesta ți-a rezervat-o. Lumea este numai partea vizibilă a lui Dumnezeu. Alchimia înseamnă să aduci în plan material per-fecțiunea spirituală. La despărțire, flăcăul îi mulțumește maestrului său că l-a învățat Limbajul Lumii. La o mănăstire coptă, învățatul își demonstrează cunoștințele ezoterice, transformând plumbul în aur.
Ajungând la Piramide, flăcăul sapă după comoară, dar este atacat de hoți. Aflând ce caută, șeful acestora îl ironizează, spunând că nu poate fi chiar atât de stupid, încât să urmeze un vis. În urmă cu doi ani, și el a avut o viziune. A visat că trebuie să meargă în Spania, să caute o biserică în ruine, unde, în sacristie, creștea un sicomor. Dar nu a fost atât de prost, încât să străbată deșertul doar pentru că a visat același lucru de două ori. Hoțul nu știa însă că, ignorând semnele care i se fac, el ratează marea aventură a vieții sale. Pornind de la informațiile primite, Santiago descoperă comoara chiar la el acasă.
Epilogul romanului ne învață că viața este darnică pentru cei care își trăiesc Legenda Personală. Și pentru ca această legendă să se împlinească, personajul se reîntoarce la Fátima. O altă învățătură importantă ce se desprinde din roman este aceea că fiecare dintre noi purtăm o comoară. Depinde doar de noi dacă reușim să o descoperim.
Gheorghe GLODEANU
Material publicat în revista Nord Literar nr. 7-8 (254-255), iulie-august 2024