Prin niciun alt intelectual din Nord, noi, românii din partea asta de țară, nu am fost, vreme de decenii, prin nimeni altcineva, în așa măsură contemporani cu Europa, deci cu partea cea mai avansată a lumii, precum prin intermediul familiei Olos, Ana și Mihai Olos. Ce era nou în arta, în cultura universală, am știut prin intermediul acestora doi. Și nu doar informativ, gazetărește, ci ei au experimentat exemplar în fața noastră un mod artistic și cultural la zi cu tot ceea ce era mai viu în spiritualitatea lumii, oferindu-ne astfel un model de cum putem fi și noi ai generalului, deci ai adevărului. Iar atunci când se va face o evaluare a parcursului de exemplu al poeziei lui Ezra Pound în limba noastră, atunci printre primele nume de angliști care au contribuit la transpunerea în românește a poeziei acestuia va fi și acela al profesoarei universitare Ana Olos. Ne aduce aminte de toate acestea recenta apariție editorială: Ana Olos, La povești în căsuca de paie, Mihai Olos visând Orașul-Sat Universal (Editura Pandaprint, Baia Mare, 2024). Cum se vede din titlu chiar, avem de-a face cu o evocare a cunoscutului artist, soțul autoarei într-o primă etapă a vieții lui conjugale. Însă lucrurile nu sunt atât de simple precum par. Este, din câte știu, o a doua ediție a unei scrieri tipărite acum câțiva ani. Deci nu este vorba de aducerea la cunoștința publicului a unui document inedit, publicarea unui reportaj-interviu cu respectivul artist, ci avem de-a face mai degrabă cu o creație a profesoarei de engleză. Iar textul se remarcă îndeosebi prin virtuțile lui literare și se adaugă compartimentului de creație epică al Anei Olos.
Bogatele note din subsolul paginilor, parcă mai numeroase și mai ample în noua ediție, sunt de puțin folos într-o vreme în care cu computerul oricine își poate afla respectivele informații dintr-o eventuală enciclopedie electronică. Importanța scrierii decurge din calitatea artei cu care este redactată cartea. Ține de carnalitatea ei epică, de îndemânarea cu care autoarea își descrie fără nicio emfază soțul, notându-i gesturile, ticurile, apucăturile, înfățișându-l în cel mai banal, dar și atât de viu context casnic, fără a face caz de activitatea lui creatoare, ci lăsându-l să-și desfășoare obsesiile, să-și expună mici bârfe, invidiile chiar. În partea cea mai de jos a unei anecdotici plebee, inși cvasibanali sunt amestecați într-o lume de presupuse celebrități. În general, spiritul critic se exercită de predilecție doar asupra celorlalți dintre cei evocați și adesea în chip părtinitor. Ca să dau un exemplu, amintesc că era foarte răspândită în epocă o variantă mai bogată în detalii decât aceea din carte despre vizita lui Olos la Mircea Eliade în Paris, pe când a fost cât pe ce să-l ucidă. Recomandat de cei doi mari protectori ai săi din București, Petru Comarnescu și Constantin Noica, pictorul accede în apartamentul savantului din capitala Franței. Cei doi se înțeleg foarte bine, discuția lor are în centru cuvântul codru, cel venit din țară mărturisește că, maramureșean fiind, era originar din Țara Codrului, ba chiar, prin mamă, din satul Poiana Codrului, iar istoricul religiilor s-a lansat în tot felul de considerații despre semnificațiile de psihologie abisală ale pădurii de-a lungul și de-a latul culturilor succesive din istoria omenirii. Când, brusc, fără a-și preveni deloc interlocutorul, chiar în forma intempestivă cum obișnuia el să-i surprindă uneori pe cei din jurul său, Mihai Olos dădu drumul unei țâpurituri oșenești. Un țipăt ca o sălbatică sfâșiere primordială, o despicare radicală de o sonoritate irepresibilă. Neprevenit, Eliade a pretins mai apoi că, de spaimă, s-a simțit în pragul unui infarct. De alături, din apartamentele vecine de pe același palier al blocului, vecinii veniră în grabă, convinși că ceea ce au auzit nu era altceva decât semnalul de alarmă al unui aparat de prevenire a incendiilor. Doar Christinel, consoarta savantului, izbuti să calmeze cât de cât lucrurile.
Persoană complexă, Ana Olos este înzestrată divers cu haruri artistice, și nu doar documentată în domeniul ei profesional, cel al anglisticii, ci e și mare povestitoare, având un vocabular epic bogat și îndeosebi o privire cu care scrutează eficient și necruțător lumea.
Ion PAPUC
Material publicat în revista Nord Literar nr. 7-8 (254-255), iulie-august 2024