Romanul Alchimistul de Paulo Coelho surprinde de la bun început prin calitatea povestirii, dar și prin conciziunea secvențelor narative. Este interesant dialogul purtat de Santiago cu fata negustorului. La observația că ciobanii nu citesc, tânărul oferă un răspuns extraordinar: „Asta pentru că oile te învață mai multe decât cărțile”. Cu alte cuvinte, adevărata învățătură este cea a vieții, nu cea provenită din surse livrești.
Marea pasiune a vieții lui Santiago este călătoria. Părinții lui ar fi dorit ca el să ajungă preot, devenind astfel un motiv de mândrie pentru o familie de țărani simpli care muncea din greu. Flăcăul renunță însă la acest ideal pentru că dorea să cunoască lumea. În viziunea sa, posibilitatea să îți împlinești visele este cea care face existența interesantă. Tatăl îi dăruiește o pungă cu trei monede spaniole vechi de aur și îl sfătuiește să își cumpere o turmă de oi cu care să străbată lumea în lung și în lat, până când va înțelege că cetatea lor este cea mai însemnată și femeile lor cele mai frumoase. În momentul declanșării întâmplărilor, Santiago își păstorea oile de doi ani.
Tânărul cioban are un vis premonitoriu, care se repetă de mai multe ori. Se făcea că este pe o pășune, unde, la un moment dat, apare un copil care începe să se joace cu oile. Santiago recunoaște că nu îi plăcea ca cineva să se bage peste animalele sale, deoarece acestea se speriau de străini. După ce s-a jucat cu oile, copilul l-a luat de mână pe păstor și l-a dus la Piramidele din Egipt, după care i-a spus că, dacă vine până aici, va găsi o comoară. Din păcate, de fiecare dată când trebuia să îi arate locul exact unde era ascunsă comoara, s-a trezit. Obsedat de semnificațiile visului său, Santiago vrea să meargă la Tarifa, la o bătrână care știa să interpreteze semnele. Supranumit „orașul dintre două mări”, Tarifa este locul în care Marea Mediterană se întâlnește cu Oceanul Atlantic. Localitatea se găsește doar la paisprezece kilometri de orașul Tanger, motiv pentru care, în zilele însorite, de aici putea fi zărit continentul african. Bătrâna vrăjitoare îi spune că „visele sunt limbajul Domnului. Și când El vorbește pe Limbajul Lumii, pot să-l interpretez și eu. Dar dacă El vorbește limba sufletului matale, numai tălică poți s-o înțelegi”. Fiind vorba despre un oier sărac, bătrâna țigancă nu îi cere bani pentru tălmăcirea viselor, dar îl pune să jure că îi va da o zecime din comoară în schimbul vorbelor sale. Mai mult, îi cere să repete jurământul cu ochii la icoana Sfintei Inimi a lui Isus Cristos. Ea recunoaște că este vorba despre un vis în Limbajul Lumii pe care știe să îl interpreteze, dar care presupune o tălmăcire foarte grea. Acesta este motivul pentru care merită o parte din avere. Vrăjitoarea îi cere lui Santiago să meargă la Piramidele din Egipt, unde va găsi o comoară care îl va face bogat. Recunoscându-și limitele, spune nu că știe cum va ajunge tânărul la Piramide. Ea doar interpretează visele, nu poate să le transforme în realitate. În cazul în care tânărul păstor nu ajunge la destinație, acceptă ideea că rămâne fără plată.
Tot în orașul Tarifa are loc și a doua întâlnire importantă a lui Santiago, cea cu Regele Salemului, Melchisedec. Apropierea dintre cei doi are la bază cartea pe care o citește tânărul păstor. Totul ia forma unui dialog între un maestru spiritual și un ucenic. Dezamăgit de vorbele vrăjitoarei, tânărul decide să nu mai creadă în vise. Înțeleptul afirmă despre cartea pe care o citește Santiago că este importantă, dar foarte plicticoasă. Ea vorbește despre ceea ce zic toate cărțile, adică despre neputința oamenilor de a-și alege propriul lor destin. Și se termină făcându-i pe cititori să creadă cea mai gogonată minciună din lume, aceea că, la un moment dat, pierdem controlul asupra vieții noastre, care începe să fie guvernată de soartă. Bătrânul îi cere o zecime din oile sale ca să îl învețe cum să ajungă la comoara ascunsă. Într-adevăr, Melchisedec cunoștea despre păstor o serie de lucruri pe care acesta nu le-a dezvăluit nimănui. Dialogul cu Regele Salemului se dovedește important. În ciuda condiției sale, Melchisedec acceptă să stea de vorbă cu un simplu păstor, deoarece acesta este în măsură să își împlinească Legenda Personală. Toți oamenii știu ce este Legenda Personală în timpul adolescenței, deoarece, la această vârstă, ei „nu se tem să viseze și să dorească tot ce le-ar plăcea să facă în viață”. Din păcate, odată cu trecerea timpului, o forță misterioasă încearcă să demonstreze faptul că Legenda Personală este imposibil de realizat. Aceste „forțe misterioase” par ostile, dar, în realitate, ele sunt cele care te învață cum să-ți împlinești destinul. Principala învățătură a bătrânului înțelept este aceea că atunci când omul dorește ceva cu adevărat, „tot universul conspiră la realizarea dorinței tale”. Regele Salemului îl mai învață că „omul poate totdeauna să-și împlinească visele”. Pentru a-i dezvălui maniera în care să găsească comoara ascunsă, bătrânul îi cere a zecea parte din oile sale. Nu o zecime din comoară, deoarece atunci își va pierde dorința de a obține acel lucru. Din întâlnirile cu cititoarea de vise și cu bătrânul înțelept, Santiago află că „totul în viață are un preț”. Regele Salemului îi spune că bogăția pe care o caută se află în Egipt, aproape de Piramide. Ca să ajungă la ea, trebuie să urmeze semnele. Bătrânul îi dezvăluie faptul că „Dumnezeu a scris în lume drumul pe care fiecare om trebuie să meargă. Trebuie numai să citești ce a scris El pentru tine”. La despărțire, Melchisedec îi oferă o piatră albă și una neagră, Urin și Turim, care îl pot ajuta în descifrarea semnelor. Cu toate acestea, tânărul este sfătuit să își ia singur hotărârile și să nu uite de limbajul semnelor. Și mai ales să meargă până la capătul Legendei sale Personale.
Paolo Coelho utilizează un stil moralizator ce amintește de textele biblice. În esență, romanul este alcătuit dintr-un lung șir de parabole. Există chiar o anumită ambiguitate a locurilor zugrăvite, care servesc tocmai dimensiunea educativă a cărții. Un bun exemplu în acest sens rămâne povestea fiului de negustor care s-a dus să învețe Taina Fericirii.
Pentru a avea acces la comoară, Santiago trebuie să aleagă între oi, comoară și fata negustorului. Opțiunea este dureroasă, dar, în mod treptat, personajul conștientizează faptul că oile, fata negustorului și câmpiile Andaluziei erau doar niște etape ale Legendei sale Personale.
Ajuns în Africa, Santiago descoperă o lume nouă, unde toți vorbesc limba arabă. În Tanger, trăiește o dură experiență de viață. Este păcălit și pierde toți banii primiți pe oi. Constată cu surprindere faptul că are o altă condiție decât în dimineața zilei respective, când se afla pe un alt continent, era păstor, avea șaizeci de oi și o întâlnire cu o fată. Acum se găsea singur și sărac într-o țară străină. Pornind de aici, se gândește cât de repede se pot schimba lucrurile în viață. În ciuda suferințelor îndurate, pietrele făcute cadou de bătrân îl anunță că binecuvântarea acestuia mai stăruie asupra lui. Nu se mai simte victima unui hoț, ci un aventurier aflat în căutarea unei comori. De aici asemănarea cu eroii cărților pe care le citea. Conștientizează că a ajuns mult mai departe decât toți păstorii pe care îi cunoștea și învață că doi oameni se pot înțelege între ei și dacă vorbesc limbi diferite. Ajuns în impas, este ajutat de un negustor de cristaluri, dar își pierde entuziasmul atunci când află că Egiptul este foarte departe de Tanger.
Fapt semnificativ, între cele două părți ale romanului nu există o ruptură. Întâmplările continuă în mod firesc după o lună de la sosirea tânărului în Maroc. Între timp, comoara devine o amintire dureroasă. Semnificativă se dovedește maniera diferită în care Santiago și Negustorul de Cristaluri abordează problema viselor. Spre deosebire de păstorul care dorea să își realizeze idealurile, Negustorul de Cristaluri se teme să își împlinească visul de a călători la Mecca, deoarece nu va mai avea pentru ce să trăiască. Visul este cel care îl ținea în viață, motiv pentru care personajul se mulțumește doar să își imagineze călătoria. Se teme că aceasta poate deveni o mare dezamăgire și atunci preferă doar să viseze. În mod treptat, Santiago își recuperează averea pierdută. Este tentat să își cumpere din nou oi și să se întoarcă acasă, dar își aduce aminte de îndemnul bătrânului rege de a nu renunța niciodată la visele sale.
Gheorghe GLODEANU
Material publicat în revista Nord Literar nr. 6 (253), iunie 2024