Când ajung în București, țăranii tot țărani caută, după cum a dezvăluit un clasic al literaturii. Afirmația este încă și mai valabilă cu privire la ardeleni. Ajunși în capitală, aceștia se identifică, se adună, se frecventează. Un astfel de cerc ardelenesc a funcționat pe lângă Liviu Petrina. De ar fi să-i amintesc fie și numai pe poetul Ioan Alexandru, pictorul Mihai Olos când descindea în București, poetul Gheorghe Pituț, prozatorul Ion Lăncrănjan și mulți alții originari din Transilvania. În tinerețea sa, diplomat de profesie, Petrina a fost la post în Japonia, ocazie cu care a studiat limba japoneză la nivel universitar, studiu pe care a fost nevoit să-l abandoneze, fiind în conflict cu superiorii săi din Ministerul de Externe, care i-au ghicit insuficienta aderență la ideologia comunistă și, drept pedeapsă, l-au rechemat de la post. Pentru că el nu a fost decât cel mult formal un participant la dictatură, fiind în fapt și din totdeauna un țărănist, adică un adversar cât mai blând al regimului. Nu știu altul care să ilustreze asemenea lui teza lui Liviu Rebreanu că Politica țării o face Domnul Iuliu Maniu! Și mai apoi Corneliu Coposu, desigur.
Ca om politic, Liviu Petrina a desfășurat o activitate care l-a propulsat în atenția opiniei publice, deși nu întotdeauna a fost judecat cu simpatie. Pentru că omul acesta va fi fost numai un comunist simulant pe vremea dictaturii, dar îndată apoi, din chiar primele momente, după schimbarea de regim, și-a declarat public convingerile ideologice, creștin democrate, cu forță și rigoare, nelăsând loc pentru nicio ambiguitate, militând cu fervoare pentru ideile sale. S-a expus pe sine, și-a expus familia furiei celor înspăimântați de perspectiva propriei lor ieșiri din robia comunistă. Când cei mai mulți dintre noi încă își târau după ei sechelele bolșevice, țărănistul acesta avea de la început o gândire democrată la care multor români le este și astăzi dificil să acceadă.
Vrem nu vrem, el este personaj de anvergură istorică și mai are o caracteristică prin care se individualizează. Nu și-a abandonat studiile sale de filologie precum atâți alți diplomați, ci el s-a afirmat mereu și din ce în ce mai pregnant drept un om de cultură. Alături de publicistica sa literară, a tipărit un număr considerabil de cărți. Ca deschizător al primului curs de învățare a limbii japoneze la Universitatea din București, a redactat un manual litografiat pentru studiul acestei limbi și a tipărit și o micromonografie despre Aini, Aborigenii Japoniei, amândouă în anul 1970. Mai târziu, a publicat un volum memorialistic intitulat, cu modestie și redundanță, Martor și participant la câteva dintre lucrările politice ale lui Corneliu Coposu. Ca pentru a-și sprijini ideologia, a tradus și editat un opuscul al lui Jacques Maritain. Alte două lucrări completează profilul acestei personalități. Dintre acestea, spectaculoasă este opera monumentală redactată în colaborare cu Laura Sigarteu Petrina: Dicționarul Savanții lumii cred în Dumnezeu, Editura Maritain, 2019. Carte imensă de antipropagandă care dă în mod strivitor replică ateilor ce presupun religia ca fiind doar un stadiu inițial, primitiv, ulterior abandonat pentru o mai completă împlinire în cunoaștere. Merituoasă fără îndoială, opera familiei Petrina stă pe ambiguitatea cuvântului românesc Dumnezeu, pe când în alte limbi Zeul de referință este de o complexitate aici ignorată.
Ultima lucrare publicată de Liviu Petrina are la bază și ea tot o ambiguitate a conceptelor: Îndreptări la Marea istorie ilustrată a României și a Republicii
Moldova, Editura Maritain, 2023. Spun ambiguitate pentru că există atâtea istorii ale unui subiect câți autori s-au încercat pe acea temă, și tocmai în acest sens lucrările colective sunt mai degrabă opere moarte, mai provizorii decât oricare altele. În dezbaterile teoretice, scepticismul cu privire la studiile istorice a fost extins până la a contesta justificarea istoriei ca știință pozitivă, pretins obiectivă. Pe această idee mergând, putem constata că Liviu Petrina nu are deloc dreptate cu Îndreptările… sale. Autorii admonestați de el își au și ei dreptul la o opinie proprie, fie ea și oricât de neconvenabilă pentru unii dintre noi. Și totuși lucrarea sa este perfect îndreptățită, deplin justificată pentru că în ea, cu toate aparențele contrare, nu este vorba de adevărul istoric, iar opera unor istorici de profesie îi este doar un admirabil pretext. Autorul nostru se referă mai degrabă la un adevăr juridic (adesea de drept internațional) care, apodictic cum este, nu poate fi niciodată contestat decât eventual pe câmpul de luptă, cu arma în mână. Om politic până măduva oaselor, Petrina scrie într-un stil oficial, în care fiece detaliu al exprimării este capital. Textul său este de o claritate maximă, redactat de parcă de el ar depinde existența statului român.
Ion PAPUC
Material publicat în revista Nord Literar nr. 4 (251), aprilie 2024