Începând cu 1990, activitatea de recuperare a autorilor de limbă română din exil a luat amploare. O dimensiune esențială a culturii noastre o reprezintă și creația scriitorilor evrei originari din România, care au emigrat în Israel de-a lungul istoriei și care au continuat să scrie în limba de origine. Suveranitatea criteriului limbii face ca acești scriitori să fie considerați parte integrantă a literaturii române. Însă, până de curând, această categorie nu a constituit obiectul unei cercetări sistematice. Una dintre lucrările importante care recuperează și pune în lumină contribuția însemnată a evreilor în domeniul literelor autohtone este cea realizată de Răzvan Voncu, Scriitori evrei în cultura română (2020). De-a lungul timpului, preocupările și demersurile lui Ion Cristofor în acest domeniu s-au alăturat cu succes activităților și cercetărilor de redare/revalorificare a creației scriitorilor evrei de limbă română, al căror aport esențial în literatura noastră nu poate fi neglijat. Apărute în perioada 2000-2004, cele trei volume ale lucrării Scriitori din Țara Sfântă completează cu acribie această pagină de istorie literară.
Recent apărută la Editura Napoca Star, O istorie a literaturii de limbă română din Israel, vol. I – Poezia (2023) ilustrează bogăția literaturii create în limba română în Țara Sfântă și demonstrează anvergura acestui fenomen cultural.
În introducere (Scriitori evrei și scriitori români), Ion Cristofor relevă faptul că, în zona israeliană a diasporei românești, activitatea literară în limba română a fost intensă și neîntreruptă, desfășurându-se chiar într-un mod instituționalizat, prin existența unor organizații culturale, a unor edituri, a unor publicații. Astfel, în Israel funcționează o Asociație a Scriitorilor de Limbă Română, precum și cercuri literare în orașele Ierusalim, Haifa, Așdod, Petah Tokva. Impresionant este numărul de publicații scrise în limba română și admirabilă este calitatea acestora: revistele literare Izvoare, Punct, buletinul cultural Pro și contra, revista lunară Minimum, cotidianul Ultima oră, săptămânalul Tribuna magazin. De dată mai recentă sunt publicațiile Maximum, Jurnalul săptămânii, Gazeta Românească, Viața noastră ș.a. Consultând aceste publicații, Ion Cristofor se arată impresionat de „entuziasmul și profesionalismul cu care sunt constituite”, de „excelenta ținută grafică”, de „sobrietatea concepției de ansamblu”, de „curata limbă românească”.
Volumul cuprinde fișele de dicționar a cincizeci și patru de poeți de generații diferite, ordonați alfabetic, autorul realizând pertinente interpretări critice însoțite de exemplificări lirice din creația autorilor. Simpla enumerare a acestora ne oferă o imagine edificatoare asupra dimensiunii acestui palier al literaturii române. Evaluând după criteriul estetic, al autenticității și al expresivității, poezia scriitorilor evrei de limbă română este remarcabilă și emoționează prin capacitatea de redare a simțirii și a cugetării românești.
Ne oprim, spre edificare, asupra câtorva reprezentanți de seamă ai poeziei de limbă română din diaspora israeliană.
Originară din Brașov, Beatrice Bernath este un artist plurivalent (pictor, sculptor, grafician, poet). Pentru volumul Bazaconii existențiale, a primit Premiul „Cartea de poezie a anului 2017” al Asociației Scriitorilor din Israel. Inconfundabila sa voce lirică este ilustrată prin versurile extrase din poemul Filmul meu, „structurat ca un vârtej de imagini suprarealiste de paradoxuri, cu trimiteri la o realitate istorică ușor de bănuit”: „lumea paralelă – / calc în oglinzi strâmbe cu oameni drepți frumoși / și buze țuguiate în selfie-uri roz-fucsia carismatice; // (…) // trecem / transparenți, în estetica vârstei de mijloc / care nu trăiește numai cu salată / și în vizita la Alice întâlnim pești morți cu care vorbim / la tea party-ul nebunului care apasă pe butonul roșu, / devenim regi cu coroane de plastic / pupăm prinți care devin broaște / și-l așteptăm pe Godot de parcă ar fi ceva miraculos / ascuns în atâta nimic”.
Poetul Shaul Carmel (născut în Botoșani, în 1937, emigrat în 1965) este considerat „omul care a construit un adevărat pod spiritual între Israel și țara sa de origine”. A debutat în România cu volumul Raze de soare (1956), iar după emigrare a publicat volume în limbile ebraică, română, rusă și arabă. Activitatea sa literară a fost încununată atât cu Premiul „Sion” al Uniunii Scriitorilor din Israel, cât și cu Premiul pentru poezie „Mihai Eminescu”, acordat de Academia Română. De o impresionantă forță expresivă și exprimând nostalgia locurilor natale sunt psalmii din care Ion Cristofor reproduce în volumul său: „Ai obosit, Doamne? / Mai avem o bucată bună de mers / Prin livezi cu mere, / Printre butucii de viță-de-vie, / Ne vom odihni, / Părinte, abia în cramă. / Moldovencele ne vor primi / Cu vin în căușul palmelor / (…) Ascultă, Doamne, ascultă / Cresc merele și strugurii / Iar noi abia înmugurim” (Dumnezeu în Moldova).
Sebastian Costin (poet și remarcabil traducător) este autorul antologiei poeților ebraici contemporani La marginea cerului (Tel Aviv, 1981), mulți dintre cei cuprinși fiind originari de pe plaiurile noastre.
Andrei Fischof (născut la Turda, în 1940) a debutat în 1969 în revista Familia, continuând să publice versuri în revistele Vatra, Luceafărul, România literară, Tribuna. După emigrare (1976), bogata sa activitate literară în limba română i-a adus recunoașterea și Premiul „Gropper”, ce se acordă în Israel pentru literatura scrisă în altă limbă decât ebraica. De asemenea, a fost recompensat cu Premiul „Sion” pentru întreaga sa operă. Ion Cristofor remarcă „o sensibilitate profundă, o neliniște luminoasă” în poemele românești ale lui Andrei Fischof, multe fiind meditații existențiale. Căci ce deosebește constituie o veritabilă artă poetică, prin care se relevă misiunea poetului „de a descoperi și de a da o formulă necunoscutului, de a da un nume unor lucruri nenumite, de a pune în lumină doruri fără nume”: „Căci ce deosebește poetul de nebun, / Dacă nu destinul imaginației înflorindu-le / Două fețe ale aceleiași nebunii, / Umbre lipsite de trupul care să le crească, / Vagabondând prin suflete, / Ca doruri fără nume”.
Personalitate polivalentă (poet, eseist, traducător, editor), Adrian Grauenfels este realizatorul unei remarcabile publicații electronice: Nautilus. În ce privește lirismul său, Ion Cristofor îl încadrează în postmodernism, mizând pe „o proliferare a imaginarului suprarealist, ivit în cea mai ternă banalitate”: „Te întreb: câți pitici încap sub fusta femeii tale? / și când ea se învârte ei se prind de tivul fustei? / se miră și ei că înmuguresc pești și că nu le putem / da alt nume / decât pește care înmugurește? / auzi, cât de departe arunci un pitic? / cum îl omori, cum îl măsori?”.
Despre Solo Juster (născut în București, în 1922), autorul afirmă că este, fără îndoială, unul dintre cei mai importanți poeți de limbă română din Israel. A emigrat în 1960 și s-a remarcat prin editarea excelentei publicații în limba română Punct, în care pot fi întâlnite semnăturile unor prestigioși scriitori originari din România. Dintre volumele de versuri, Ion Cristofor se oprește asupra celui apărut în Iași, în 1997, Lacrima interioară, care are o prefață semnată de Radu Cârneci. „Spațiul său liric e marcat de gravitate, deși nu lipsește nici ironia benignă a acestui om care scrie cu o sinceritate fără echivoc. El înregistrează spectacolul lumii cu ambivalențele sale” – notează autorul, ilustrând cu versuri elocvente: „au venit proștii / și au tăcut / au venit deștepții / și au tăcut și ei / nici zare nu mai e / nici orizont / nici ziua cu noaptea / nu se îngână // legate sunt / limbile clopotelor / din turlele cetății / tăcerea apasă pământul / apăsare / neclintită / de plumb // timpul e mort / deștepții și proștii / la fel sunt de albi // precum scris a fost anume / la moartea mea / a murit o lume”.
Printre figurile luminoase de cărturari israelieni de origine română se numără și Elena-Esther Tacciu (născută la Fălticeni, în 1933). A obținut titlul de doctor în științe filologice în 1974, an în care a devenit membră a Uniunii Scriitorilor din România. Bogata activitate literară desfășurată și după emigrare i-a adus statutul de membră a Uniunii Scriitorilor din Israel (1990) și Premiul „Haim și Sara Ianculovici” pentru studii critice dedicate scriitorilor de limbă română (1993). În lirica ei se regăsesc imagini de coșmar ale unor „ierni ceaușiste, cu secvențe ale promiscuității unei societăți multilateral-deformate”: „Din România numai bătrânii / orbecăind între măcelării și nămeți // pe brațele întinse purtând / câteva oase prea lungi / coaste de vacă cu franjuri / de galbenă piele”.
Ilustrând cu acribie și cu abilitate critică un fenomen literar românesc important, prin volumul de față, Ion Cristofor adaugă noi pagini istoriei literaturii române. Meritele sale în recuperarea/integrarea culturală a acestor scriitori ce aparțin de drept și literaturii noastre sunt incontestabile.
Raluca HĂȘMĂȘAN
Material publicat în revista Nord Literar nr. 3 (250), martie 2024