Printre prietenii cei mai devotați ai României din străinătate se numără britanicul Dennis Deletant, profesor la Școala de Studii Slavone și Est-Europene a Universității din Londra, acolo unde a început să învețe româna ca student al lui Eric Tappe, și el un bun cunoscător al realităților românești. Pentru deprinderea limbii, a fost trimis încă din acel an, 1965, la Școala de Vară de la Sinaia sub auspiciile British Council, unde a participat într-un lot de zece britanici. Grupul a aterizat pe aeroportul de la Băneasa și a fost dus imediat cu un autocar la Sinaia, unde au fost păziți de gărzi civile înarmate, patrulând enervant pe toate potecile de acces spre tabără, barăci și cazinou, indivizi purtând cu ei în chip ostentativ o pușcă, ca nu cumva să scape vreunul în raiul comunist, spre a sta de vorbă cu elemente dușmănoase din țară, interesate în propagandă dăunătoare pentru țară. Totul era strict controlat, până și în excursiile sau în spectacolele la care au fost duși să asiste într-o săptămână de plimbări prin Transilvania și în munții Orăștiei.
A revenit în țară în anul 1967 la același curs, apoi a obținut o bursă postuniversitară, repartizându-i-se o locuință la căminul Operei de pe Brezoianu, unde se mai aflau patru americani. A fost anul în care a venit în țară Nixon, iar el a avut șansa de a lucra cu echipe de transmisie TV străine, fiind, ca să zicem așa, în focul evenimentelor. Povestirea sa continuă cu anii următori, când a cunoscut-o pe Andreea Caracostea, nepoata cunoscutului folclorist, cu care a hotărât să se căsătorească. A urmat un șir de probe, care mai de care mai dificile, precum în basmele românești, pe care tinerețea și perseverența lor au reușit să le depășească, nu fără a remarca stilul securist încrâncenat al modului în care autoritățile tratau populația civilă lipsită de apărare. De aceeași penibilitate s-a lovit în 1968, cu ocazia vizitei cuplului prezidențial la Londra și când autorul a asistat la negocierea titlului de doctor onorific la Royal Society, care i-a fost respins, dar Societatea Regală de Chimie a făcut-o pe Elena membru de onoare.
Memorabile sunt și menționarea protestului lui Ion Rațiu din acel moment sau întâlnirea cu Marin Preda la Mogoșoaia, unde a fost dus de Dan Duțescu și unde cunoștința cu marele investigator al lumii comuniste i-a prilejuit câteva reflecții asupra omului și a scrisului său, demne de a fi luate în seamă. Cartea care face obiectul comentariului nostru se cheamă În căutarea României. O aventură personală din ʼ65 până azi (Humanitas, 2023), o incitantă carte de memorii privind raporturile sale cu lumea românească, așa cum a cunoscut-o, an de an, din 1965 până anul trecut. E mărturia veridică a unui om care s-a confruntat cu realitățile sociale și politice din România, la care a fost martor și pe care le-a urmărit cu ochi atent cu toate sinuozitățile și asperitățile unei lumi care începea să se clatine. Foametea și frigul din case, lipsa alimentelor de bază, formalismul și ineficiența instituțiilor publice, regimul privilegiat al nomenclaturișilor, părăsirea țării de către evrei și germani, măsurile de austeritate și controlul păturilor țărănești, interzicerea avorturilor, în urma cărora au murit circa zece mii de femei, au determinat primele manifestări antiregim. E vorba de greva minerilor din Valea Jiului, de cea a muncitorilor de la „Tractorul” Brașov, a scriitorilor români dizidenți, de scrisoarea celor șase, de cazurile de dizidență ale scriitorilor Mircea Dinescu, Doina Cornea, Ana Blandiana, Dan Deșliu, de înmulțirea prezentării de cazuri de critică la posturile de radio occidentale privind distrugerea satelor sau a locașurilor de cult din București, de construcția megalitică a Casei Poporului, de derapajul lui Pacepa. Toate au contribuit la instaurarea unei atmosfere de nemulțumire generalizată. Vocea hotărâtă a lui Gorbaciov, de a impune glasnostul și perestroika, dezvăluirile de la „Europa Liberă” și „Vocea Americii” au adâncit starea de criză a regimului Ceaușescu și au dus la instituirea unui curent general de nemulțumiri.
Profesorul londonez a avut ocazia să stea de vorbă cu mulți dintre reprezentanții forțelor antiregim aflate în joc, înlesnind el însuși scoaterea din țară a unor documente protestatare.
Următoarele capitole aduc mărturii trăite despre stările din preajma Revoluției, apoi de la Revoluție și despre alegerile din 1990. Se rețin momentele de cunoștință cu Doina Cornea sau cu Corneliu Coposu, cu istoricul clujean George Cipăianu sau cu profesorul de engleză Sever Trifu,
după cum aria sa de observații despre starea neamului este completată cu vizite personale în Republica Moldova, în conciliabule avute cu Alexandru Moșanu sau în cele cu Elisabeta Rizea. Întâlnirea cu aceasta îi oferă șansa de a face relatări ample despre mișcarea de rezistență românească din anii 1949 și grupul Arnăuțoiu, dar și de stările de încordare cu Transnistria din 1992. A fost delegat de englezi să-i ducă lui Măgureanu la București un set de legi privitor la tratamentul infractorilor tineri, așa că a profitat de ocazie pentru a solicita și investigarea unor dosare care îl interesa pentru cercetările sale. Autorul a rămas prin urmare și în acești ani perfect conectat la viața politică din România, pe care o judecă pe baza unui material bogat, cunoscut personal. Relatările lui Dennis Deletant au un aer de autenticitate și veridicitate foarte bine articulat, ceea ce ridică gradul de interes al cititorului român pentru faptele relatate de el. Acestea se îmbogățesc cu date oferite de la Memorialul Durerii de la Sighet, despre acțiunile ambasadorului olandez Coen Stork sau despre Mircea Răceanu. Nu sunt uitate nici Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite, cazul Ioan Mihai Pacepa și Șerban Papacostea, dar mai ales dezvăluirile aflate de el în dosarul său de la Securitate. Toate aceste completări sunt extrem de binevenite și integrate în structura povestirii la care asistăm. Aceste lucruri dobândesc o înțelegere nouă și un act de conduită morală care ridică calitatea memorialisticii semnate de profesorul englez. Din toate aceste pagini răzbat loialitatea și onestitatea unui om care poate fi socotit unul dintre prietenii devotați ai poporului român, un istoric a cărui competență științifică e demnă de admirat. Calitatea de memorialist este dublată de acea de istoric al zonei sud-est europene, al României în special: România de pe vremea lui Ceaușescu, 1995; Teroarea comunistă în România: Gheorghe Gheorghiu-Dej și statul polițienesc (1948-1965), 2001; România sub regimul comunist, 1997, aspecte completate cu incursiuni în anii dictatoriali ai lui Ion Antonescu (2016) și ai războiului. Previziunile de dezvoltare a României de azi sunt blocate de incompetență, de coterism politic, de inegalitate și corupție, dar mai ales de lipsa de profesionalism care a generat „anomalii alarmante în interiorul unui stat care pretinde că respectă normele democratice”.
Mircea POPA
Material publicat în revista Nord Literar nr. 3 (250), martie 2024