Ador și cultiv, după modestele mele puteri creative, metafora – suprema sinteză a imaginației ce transcende superb apăsarea aproape insuportabilă a realității. Pentru mine, o metaforă reușită, percutantă, novatoare constituie un orgasm spiritual, un fulger inițiatic, o semnătură divină. Toți creatorii de amploare au intuit că metafora este lucrarea harului, superba clipă de grație a inspirației. De multe ori metafora ilustrează limita artistică inefabilă, punctul terminus al aventurii literare, omega emoției transfigurate în cuvânt. Cine a avut voluptatea trăirii metaforei, inspirația plăsmuirii ei s-a aflat cu certitudine la câțiva pași de Dumnezeu!
***
Eșuat la țărmul zădărniciei, construiesc cu sârg castelul de nisip al cuvintelor nepotrivite. Un edificiu șubred, cu statică indefinită, structură fragilă și arhitectură pretextuală. Tăceri și traume înșiruite ca mărgelele de sticlă din lanțul karmic al existenței fragmentate. Sincopele vieții și contrapuncturile destinului redate metaforic precum un EKG divin. Dicteul insidios al umbrelor morții. Eșecul cuvintelor bine drămuite de a circumscrie necuprinsul cromatic al vieții trăite dincolo de pagină. Superba prăbușire în pagină a propoziției frânte în zborul celest.
***
Există o voluptate magică a chinurilor dinaintea scrisului. Încordarea emoțională, tensiunea spirituală care îmi cotropește întreaga ființă, neliniștea metafizică ce mă propulseaza pe tărâmul inefabil al rânduirii literelor. Vraja infinită a precuvântului reprezintă miraculosul orgasm tantric, catharsisul spiritual ultim sau triumful liniștii divine dinaintea nașterii creatoare de sens.
***
Drumul Canosei de la fircălitura la schiță, de la schiță la tablou. De la zgomot la sunet, de la sunet la melodie, de la melodie la simfonie. De la strigăt la cuvânt, de la cuvânt la vers, de la vers la poezie. Drumul sinuos al nașterii spirituale, al saltului de la materie la emoție, de la emoție la sentiment și apoi la spirit, reprezintă cea mai fascinantă aventură terestră, o euforie fără limite, un orgasm universal. Transcenderea artistică a determinismelor existențiale, eliberarea din chingile trupului, depășirea rutinei gândirii și trecerea barierelor emoționale cotidiene constituie tot atâtea încercări extreme de depășire a condiției mediocre de animal social, de subiect statistic, de simplu cetățean, de om al muncii, de votant, de simplu muritor. A face artă sau cultură constă în înjunghierea cu stil a efemerității existențiale cu pumnalul realității întru eternitatea spiritului. Victima sigură a extremei febre creative este însuși creatorul, pe când supraviețuitorul peren rămâne opera în sine.
***
Rătăcit în deșertăciunea paginii albe, încerc să mă regăsesc într-un sens creativ, să mă smulg din lanțurile determinismului cotidian. Măruntele întâm-plări și dramolete cotidiene îmi umplu pagina cu nimicuri ieftine și găunoase, mici șiraguri de excremente și surogate de realitate, înșirate fără noimă. Îndrăznesc să rămân mic și neînsemnat, curajul omului de rând de a rămâne cenușiu și insignifiant. Un curaj de iepure-erou, care mă ferește de coliziuni frontale cu sistemul, de sancțiuni administrative aspre sau, Ferească Dumnezeu, de cătușe și gratii. Până una, alta. Scriu la firul ierbii, întotdeauna sub burta broaștei, entuziast că nu dărâm nimic și pe nimeni, maximum deranjez. Voluptatea de a rămâne necunoscut sau cel mult periferic. Așa îmi scriu poemul neînsemnat al anonimatului artistic, în deșertul paginii albe.
***
Atentatul împotriva eului, jertfa obligatorie a sinelui pe altarul dicteului interior. Din trupul cuvintelor curge sângele martirilor îngeri. Am savurat întotdeauna să zburd pe câmpul minat al literelor, poate îmi va surâde cândva șansa de a semna cu viața pentru un cuvânt mântuitor care mă va salva de la pieire. Am exultat întotdeauna la tentația de a deveni martir sau măcar erou, dar poezia vieții mele are un parcurs cenușiu și monoton, cu versuri albe și neînsemnate, precum un film alb-negru distrus și clasat ori o melodie tâmpă, fără refren și muzicalitate, compusă scrâșnit la comanda vreunui potentat din vremuri demult apuse. Paralel cu arta și perpendicular pe axa magică a scrierii de valoare, mă trec cu zile în spațiul incert al mediocrității semnând întotdeauna la margine, la periferia șansei de a fi un artist adevărat.
***
Pierdut conștiința poetică. Găsitorului, drept recompensă, metafora ultimă a trecerii mele printre cuvinte. Fără garanție de talent ori instrucțiuni de folosire pentru eternitate. Fără premii literare sau sinecuri de la stat. Paralel cu orice formă de putere, perpendicular pe destinul de venetic profesionist, în consonanță accidentală cu ritmul perfect al sferelor.
***
Schimb monotonia rimei clasice cu nebunia dezlanțuită a metaforei inedite. Sunt un împătimit al esenței exprimate frapant. Îmi place să șochez și să-i scot pe semenii mei din zona de confort intelectual și de echilibru aparent al gândirii. Am ambiția să nu rămână indiferenți la tirul meu de cuvinte și de trăiri înaripate. O declarație de război contra plictisului existențial, a aerelor intelectuale sau materiale de statut social, a iluziei de om ajuns sau de vază. Un bombardament de metafore sau de evidențe raționale contra oricărei parade de aparențe burgheze, de abuzuri politice, de norme birocratice absurde, de obscurantism, de naționalism îngust sau de ură rasială. Cuvântul bine ales, țintit și declanșat e glonțul meu existențial.
George VIGDOR
Material publicat în revista Nord Literar nr. 3 (250), martie 2024