Ce n’est pas moi qui parle,
c’est le vent d’avant la naissance de l’air,
c’est la terre d’avant la Genèse,
la braise du coeur d’un dieu exilé.
Je ne suis que l’enfant du silence,
je n’ai pas des paroles, mais des larmes,
je parle la langue oubliée de l’abîme,
je n’écris pas, je marque au fer rouge
des lettres étrangères
sur la peau du ciel :
le poème n’est pas ma souffrance,
ni son coeur le mien.
Ce n’est pas moi qui parle,
c’est vous:
je ne fais que vous écouter.
Nu eu sunt acela care vorbeşte,
e vântul dinainte de naşterea aerului,
pământul dinaintea Genezei,
tăciunele inimii unui zeu exilat.
Eu sunt doar copilul tăcerii,
nu am cuvinte, ci lacrimi,
eu vorbesc limba uitată-a abisului,
nu scriu, ard cu fierul roşu
litere stranii pe pielea văzduhului:
suferinţa poemului nu e a mea,
nici inima lui.
Nu eu sunt acela care vorbeşte,
ci voi:
eu nu fac decât să vă-ascult.
***
Mes frères, je vous chantais un chant,
un chant plus profond que la mer,
plus ardent que la foudre.
Mes frères, mon chant était plus mélodieux
que la pluie,
plus coupant qu’une tempête de neige,
plus dur qu’une étoile de charbon.
Mes frères, mon chant était
le silence d’un oiseau
crucifié au ciel,
le cri d’un ange fusillé.
Mes frères c’est vous maintenant
qui chantez le chant
dont je ne me souviens plus.
Cândva vă cântam un cânt, fraţii mei,
un cânt mai adânc decât marea,
mai arzător decât fulgerul,
un cânt mai melodios decât
ploaia,
mai tăios decât viscolul,
mai dur decât diamantul.
Amintiţi-vă,
cântecul meu
era tăcera unei păsări
răstignite în cer,
ţipătul unui înger ucis.
Acum doar voi sunteţi cei care cântă
ceea ce-n mine e numai uitare.
***
Tu écris d’un doigt sur le sable,
tu écris d’un oiseau sur le vent
et ton âme est la seule coupable
pour les jours qui se noient au ponant,
tu écris d’un poisson sur la mer,
tu écris d’un silence sur la parole,
tu signes de ton coeur sur l’hier,
tu écris de ta vie sur la mort.
Tu scrii cu un peşte pe mare
cu o pasăre scrii tu pe vânt,
cu setea pe stâlpul de sare
cu tăcerea scrii pe cuvânt,
cu degetul scrii pe nisip,
în palma luminii cu umbrele vii,
cu mâna uitării pe chip
pe moarte cu viaţa ta scrii.
***
Je dis que la rose est de couleur
du sang,
parce que le sang est la rose qui pousse
dans le limbe du noir.
Je dis que la terre a la couleur de la cendre
car celle-ci n’est que terre levée
au ventre du feu.
Je dis que l’eau
a la couleur du vent
ainsi que le vent la couleur de l’eau.
Je dis que le ciel est la mémoire de l’oiseau
comme l’oiseau n’est que la mémoire
du ciel.
Je dis que ma main ne touche
que l’intouchable
et mes yeux voient seulement
ce qui les habite.
Je dis que ma langue est la mémoire
du silence
ainsi que la vie la mémoire perdue
de la mort.
Spun că trandafirul are culoarea
sângelui,
pentru că sângele e trandafirul din limbu’
-ntunericului.
Spun că pământul are culoarea cenuşii,
fiindcă pământ dospit în pântecul focului e cenuşa.
Spun că apa are culoarea vântului
aşa cum vântul are culorile apei.
Spun că văzduhul e doar
memoria păsării
precum pasărea nu-i altceva decât
memoria aerului.
Spun că mâna mea nu atinge decât
neatinsul,
nici ochiul nu vede
decât ceea ce în lăuntrul lui
locuieşte.
Spun că limba mea e memoria spusă-a
tăcerii,
aşa cum viaţa e memoria pierdută
a morţii.
***
Le poème va pieds nus:
vide le chemin et sans fin,
pas des traces,
du sang séché sur les lèvres
du vent.
Sous les arbres
personne n’en parlera, personne ;
jusqu’à l’aube
paisibles resteront les étoiles,
jusqu’à l’aube
de silence en silence.
Puis la vie et la mort,
la parole…
Le poème va pieds nus
et le chemin n’est plus là.
Poemul umblă desculţ:
gol şi fără de capăt e drumul,
nicăieri nicio urmă,
doar sânge-nchegat pe buzele
vântului.
Sub arborii desfrunziţi
nimeni nu va vorbi despre asta, nimeni.
Până-n zori
mute se vor roti constelaţiile,
până-n zori
din tăcere-n tăcere.
Apoi viaţa şi moartea,
cuvântul…
Poemul umblă desculţ
iar drumul nu mai există.
Horia BĂDESCU
Notă: Poemele provin din volumele Le poème va pieds nus (Ed. L’Arbre à paroles, 2016, Amay, Belgique) și Celui qui reste debout (Ed. Petra, 2021, Paris), fiind scrise în limba franceză. Versiunea în românește aparține autorului.
Material publicat în revista Nord Literar nr. 5 (276), mai 2026