Personalitate proeminentă a vieții culturale contemporane, poetă, prozatoare, eseistă, Hanna Bota, autoare a numeroase cărți de poezie și proză de înaltă altitudine literară, redactor la revista Viața Românească, ne aduce, după formidabilul roman Trei femei, cu mine, patru (Ed. Cartea Românească, București, 2023), marcat de un umanism profund, unul nou, de aproximativ trei sute de pagini, un clocot continuu al viului oamenilor de rând.
Hanna Bota a intrat în literatură cu o zestre intelectuală bogată – facultatea de teologie, facultatea de filologie, masterat și cursuri din zona psihologică, doctorat în antropologie – și o experiență de viață bazată pe curaj și credință, escaladând vârfuri existențiale nu la îndemâna oricui. Aș aminti de incursiunea în insulele Vanuatu din estul Australiei, unde supraviețuiește o civilizație primitivă, cu localnici, încă, de (foști) canibali. Reîntoarsă în actualitatea europeană, și-a dat doctoratul, a scris o carte de poezii și una de proză, ambele referitoare la experiența trăită acolo, de asemenea, a ținut numeroase conferințe pe tema respectivă.
În prima linie a eposului romanesc la care mă refer – Să spui sau să nu spui (Ed. Polirom, București, 2024) – se află Varvara și cele două fiice ale sale, Elena și Crina; în planul imediat următor sunt figuri importante în destinul lor, aducătoare de nefericire, de revoltă ori resemnare, apoi Alex, nepotul crescut de Varvara, devenită bunica Nonna, și multe alte personaje ce străbat paginile la timpul și locul potrivit. Planurile alternează ori se întretaie, configurând laolaltă o scenă impresionantă pe care își trăiesc partiturile oameni adevărați. Ei încearcă să coexiste, fiecare înțelegându-și altfel menirea; de fapt, nu au timp de meditații, ci aleargă continuu, unii în căutarea unei fericiri iluzorii, alții pentru a-și câștiga existența. Nu au timp să discearnă înainte de a face pasul următor, hotărâtor, își trăiesc soarta, destinul în mare viteză, imprimând narațiunii un ritm alert, aluziv, pe un fond social-politic instabil și nedrept. Acțiunea romanului percutează și datorită varietății limbajului suplu, cu interferențe pitorești. Un roman ancorat în realism, care prospectează teme actuale, ca emigrarea pentru muncă în străinătate, creșterea copiilor de către bunici, familiile disfuncționale, monoparentale, apoi problema imigranților – încă destul de puțin abordată în literatura noastră –, relațiile dintre ei și români.
Tema principală se concentrează în jurul păstrării sau al dezvăluirii unor adevăruri intime, care pot influența destinul tuturor celor implicați. Când și cum să spunem, dacă tot ne hotărâm să spunem? Multe povestiri de viață: în fond, de ce trăim, de ce venim pe lume, de ce îndurăm? Personajele – alese majoritar din lumea absolvenților de facultate – și faptele lor formează un fluviu existențial al cărui rost este neîntrerupta curgere în timp. În tinerețe, frumoasa Varvara cunoaște gustul dezamăgirii în iubire, apoi se căsătorește cu un tânăr extrovertit, om de relații, căruia îi place să trăiască la cote maxime, să intre în combinații suspecte și păguboase din lumea marginală a afaceriștilor și sfârșește tragic, sub un morman de pietre, ucis nu se știe de cine. Bineînțeles, la nivelul de înțelegere al oamenilor din comunitatea respectivă, bănuiala cade asupra omniprezentei securități, în a cărei cârcă se aruncă mai toate relele fără autor dovedit.
Nici fetele sale, Elena și Crina, nu au noroc în dragoste și în căsnicie. Trădate, abandonate – fiecare își crește singură copilul –, luptă cu duritățile vieții, n-au timp să gândească asupra unei strategii, evenimente neprielnice le împing de la spate, vântoasele sociale le răstoarnă echilibrul fragil al existenței, trăiesc într-o continuă zbatere de a se afla deasupra valului distrugător, în continuă alergătură pentru a-și câștiga onest o pâine. După o nereușită în Germania, apoi în Italia, Crina se întoarce acasă, în Ardeal, la Alex, copilul lăsat în grija bunicii. Patronul pensiunii montane unde muncise cu abnegație, om de o moralitate dubioasă, o marginalizează în favoarea Alionei, o moldoveancă tânără, fără prejudecăți, dornică de parvenire. Elena emigrează împreună cu soțul în America. Se pare că și-au găsit locul. Dar este nevoită să se întoarcă pentru câteva luni în țară, timp în care soțul o înșală cu o bună prietenă, „aristocratul” intelectual, ce se credea, fiind în realitate un iresponsabil comod și laș. Elena revine în țară definitiv, se stabilește în București, în calitate de cadru didactic. Fiica sa Tania resimte grav discordia familială. Se îmbolnăvește de diabet, devine dependentă de insulină și prezintă fluctuații hormonal-sentimentale, fiind atrasă inițial de farmecul unei colege.
Cursul vieții le pune în situații delicate, asupra cărora educația le obligă să țină secret. Dezvăluirile Varvarei aflate la vârsta ultimei spovedanii, și anume că fetele au tați diferiți, explodează producând seisme grave în ierarhia valorilor asumate până atunci.
Un episod înduioșător, în același timp lucid, realist, se referă la secvențe din viața adolescentului Alex, fiul Crinei, model consacrat al comportamentului civilizat. Iubirea firească a băiatului pentru o tânără vietnameză îl dezechilibrează, sărind, în secret, de pe coordonata valorilor morale impuse de societate. Prejudecățile înrădăcinate în tradiția educațională nu concordă cu realitatea impulsurilor tinerești. Un accident devastator cu bicicleta, apoi bătaia încasată de la soțul vietnamezei și prietenii acestuia par să fie, potrivit concepției tradiționale, pedepse karmice care să-i curețe conștiința și sufletul.
Personajele romanului sunt conturate în tușe ferme, situația necristalizată impusă de conjuncturi social-politice de dinainte și de după 1990 defavorizează omul de rând, atât în țară, cât și în peregrinările sale din străinătate în căutarea unei stabilități, oricât s-ar fi străduit acesta, oricât ar fi trudit, oricât ar fi fost de cinstit și devotat. De aici neînțelegeri familiale ori de grup cu repercusiuni grave și ineluctabile despărțiri.
Sfârșitul cărții este deschis vieții, ca un șuvoi ce alunecă în timp, imparțial, nehotărât, adesea împiedicându-se în capcane ori surmontându-le cu urmări nebănuite. Alex – personajul cu care începe și se încheie narațiunea –, oarecum derutat, încă nu a priceput dacă e bine sau nu să dezvălui celorlalți secretele intime, dacă spovedania are într-adevăr puteri tau-maturgice sau, din contră, poate provoca necazuri.
Acțiunea romanului se desfășoară într-o gradualitate specifică romanului policier, ținând astfel cititorul cu sufletul la gură, talentul de povestitoare al scriitoarei Hanna Bota se îngemănează fericit cu o cunoaștere subtilă a psihicului omenesc și cu posibilitățile lui de a se adapta condițiilor sociale. În ciuda greutăților vieții ce vin, vin în cascadă copleșind personajele, deasupra a tot par să planeze aripile compasiunii, ale unui umanism salvator ce menține omul pe coama valurilor existențiale năzuroase, întotdeauna găsindu-se o portiță de salvare.
Eliza ROHA
Material publicat în revista Nord Literar nr. 6 (265), iunie 2025