Și acest text are vocația descoperirii talentelor ce s-au conturat în orașul care și-a legat numele de Mihai Eminescu. Adică Cernăuți. Am avut prilejul să-i deschid porțile de mai multe ori. Așa am cunoscut mișcarea literară de aici, mi-am făcut prieteni de nădejde, care mi-au povestit despre starea de fapt din orașul înstrăinat, cu care istoria, prin unii dintre oamenii ei, a pus în aplicare politica raptului. Dar românii din Bucovina de Nord continuă să vorbească limba strămoșilor, iar intelectualii depun mărturie prin scris. Nu este ușor, dar nu se predau risipei.
Neobosit și consecvent s-a dovedit a fi poetul și editorul, conducătorul de reviste Ștefan Hostiuc. În ultimii ani, a redat literaturii române mai mulți autori din Cernăuți, îngrijind cărți de referință din opera lor. Nu încetez a mă bucura de această faptă cu valoare de istorie literară. Așa am reușit să scriu în revista Nord Literar despre unele cărți și autorii lor. De la Ilie Motrescu la Arcadie Suceveanu, de la Ștefan Bostan la Vasile Levițchi ori Ilie T. Zegrea. Dacă mai există la Cernăuți literatură română produsă de autori locali, dacă exercițiul scrisului în limba lui Eminescu nu a dispărut din Bucovina de Nord, dacă literele române mai dau semne de viață în această parte a provinciei situate la răspântia hulpavelor imperii ale trecutului nostru nu prea îndepărtat, aceasta se datorează în primul rând poeziei.
În exclusivitate, crede editorul și poetul Ștefan Hostiuc. Poezia, așa cum ne-a demonstrat de atâtea ori prin ani, are aripi de pasăre Phoenix. Acum m-am oprit la poarta sonetistului Nicolae Șapcă, să-i cunosc biografia și activitatea culturală. Este poet, publicist, editor. S-a născut în anul 1968, în localitatea Iordănești, regiunea Cernăuți. După absolvirea școlii din localitate și a școlii medii din Carapciu, se înscrie la Facultatea de Filologie (specialitatea Limba și literatura română) a Universității de Stat din Cernăuți, studiile fiindu-i întrerupte de serviciul militar în termen. Că așa-i în Ucraina. Este traducător, a fost corespondent al ziarului raional Hliboca, redactor al emisiunilor în limba română, corespondent pentru regiunea Cernăuți al ziarului de limbă română Concordia.
Din 1998 – redactor-șef al ziarelor regionale Novyi den și Monitorul bucovinean. Fondează și conduce o editură care-i poartă numele. Editor al revistei pentru școlarii români din Ucraina, Recreația mare, împreună cu soția, Marina Șapcă, profesoară de limba și literatura română. Nicolae este coautor al mai multor monografii și cărți de folclor. Autor al mai multor volume de versuri. Este laureat al Premiului Raional pentru Literatură „Olga Kobîleanska”, al Distincției Onorifice a Consiliului Regional Cernăuți, precum și al Premiului „Nichita Stănescu” al Societății Culturale Apollon-România, al Premiului „Eminescu” la Botoșani. Premiat la Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației. Este membru al Uniunii Naționale a Jurnaliștilor din Ucraina, membru al Societății Culturale „Arboroasa”. Este președinte al Societății Scriitorilor Români din Cernăuți.
Am primit în dar două cărți cu sonete semnate de Nicolae Șapcă. Este vorba despre volumul Pe creste de cuvinte (Editura Druk Art, Cernăuți, 2023) și o altă cunună de sonete, Aici nicicând nu-și scutur floarea merii (Editura Bucrek, Cernăuți, 2024), care pentru mine reprezintă pălăria lirică a lui Nicolae Șapcă. Așa că, după priceperea mea, și cu sugestiile confraților cernăuțeni, am încercat să deslușesc treptele spre miraculoasa lume a poeziei, a lui Nicolae. Regretatul meu prieten Dumitru Covalciuc, din Cernăuți, poet și fin observator al lumii literare din Bucovina de Nord, constata nemărginita iubire, aceeași dăruire a autorului pentru natura ființei și rostul neamului în istorie. Aflat de mai mult timp în retragere din anturajul artiștilor cuvântului, poetul cernăuțean Nicolae Șapcă revine la poezie după o pauză de un pătrar de secol. Revine în dorința de a recupera teritorii lirice pierdute.
Editorul și criticul literar Ștefan Hostiuc constată că autorul nostru „alege arta sonetului fiindcă ea îi oferă șansa cea mai sigură de a-și lua revanșa și, totodată, oportunitatea de a se menține la fel de romantic, la fel de rustic și la fel de devotat tradiției ca la începuturi. Dar alegerea pe care o face va fi având și o altă explicație. Ca formă clasică de poezie, sonetul este tolerat (deocamdată) de noua paradigmă, care s-a instalat temeinic în literatura începutului de mileniu, fără a fi etichetat ca o prezență vetustă. Chiar dacă poeții din noua generație preferă să-l revoluționeze, adaptându-l noilor exigențe ale postmodernismului, el reușește să se mențină încă în vechile tipare, ca specie mai deosebită, mai nobilă, mai aristocratică a genului liric. Sub această galeșă, clasică formă, duios ca pe vremuri și încă nemodificat genetic, apare sonetul în viziunea inocentului visător bucovinean”.
Comparând volumul Pe creste de cuvinte cu cel de odinioară, nu vom descoperi mari diferențe de stil și de abordare a metaforei. Temele rămân aceleași: dragostea de limbă, de credință, de istoria neamului, de natură, de Eminescu, toate la un loc formând un edificiu care decantează liric mesajele din această provincie a culturii române. Autorul ne apropie de poezia lui cu tandre imagini din imediata apropiere: „Iar ninge peste țară cel mai duios sonet / Și fulgi de flori albastre se leagănă încet”. Dar universul liric al poetului nu se limitează, cum aminteam, la duioase irizări bucolice. Personajul liric poartă bucuriile și tensiunea vremii în care trăim: „Doamne, varsă-ți lacrima fierbinte / Peste oceanul purpuriu / Și topește gheața din cuvinte / Și mai ține neamul nostru viu”.
Nicolae Șapcă tresare liric la tragedia de la Fântâna Albă, unde sute de bucovineni au fost împușcați de noii cuceritori, deoarece doreau să treacă în Patria-mamă. Era în anul 1941: „Departe, undeva în amintiri / Se-aude melodia vocii voastre / Cântată-n rugăciuni de liniștiri / Acolo, Sus, în spații, printre astre. / În globul unei lacrimi trist prelins / Văd focul vostru pururea nestins”. Am descoperit în multe sonete o furtună reținută a emoțiilor, pe alocuri sentimentul istoriei este transfigurat în simboluri ale realității dramatice, ca o veghe a dârzeniei primordiale: „Pe-alocuri fagii sparg spumoasa ceață / Privind lumina cerului senin / Zidit ca un acoperiș divin / Peste un plai cu glorie măreață. / Stau îmbrăcați în mantie de gheață / Bătrânii codri-n vale la Cosmin / Nu cântă păsări, ci doar un suspin / Mai poți citi pe palida lor față”.
Fac parte aceste versuri din Sonetul Codrilor Cosminului. Evocând victoria lui Ștefan cel Mare asupra regelui polon Ioan Albert. Emoționantă este o aducere aminte cu valoare istorică, Ziua Unirii celei Mari: „Ce trist e Cernăuțiu-n sărbătoare / Bat clopotele parcă într-un gol / Toți îngerii coboară la subsol / Pierzând spre Cer a Raiului cărare / Peceți de fier din epoca trecută / Bătute-n frunți de ziduri arămii / Azi stau în rugăciunea lor durută / Arhierei cu suflete pustii / Altare vechi în ruga abătută / Ascund trecutul marii bucurii”. Apoi o rugă pe vreme de război devine o revoltă împotriva morții, a ruinei în care țara în care s-a născut este răvășită de agresor: „Mai risipește tancurile toate / Trimite-n iad pe cei setoși de sânge / Fă țara o grădină-n care poate / O mamă doar de fericire plânge”.
Registrul tematic al sonetelor este divers, poetul și-a creat o mitologie proprie, fiind un navigator iscusit în alcătuirea acestui gen liric. Mi-au reținut atenția universul lingvistic, prospețimea imaginației și farmecul cuvintelor potrivite. O limbă română lucitoare și expresivă. Poetul Nicolae Șapcă spulberă prejudecățile despre scriitorii români formați într-un alt spațiu lingvistic. Scriitorul-diacon din Chișinău Traian Vasilcău scrie: „Primesc o cunună de sonete de la Iordănești, regiunea Cernăuți. Acolo scrie, plânge, cântă și suferă Nicolae Șapcă, unul dintre puținii poeți care au fost chemați să zbucnească din Harfa lui David sublime cântări”.
Editorul cărții Pe creste de cuvinte, Ștefan Hostiuc, spune: „Nicolae Șapcă oferă colegilor de generație un exemplu care ar trebui urmat. Căci numai astfel mai poate fi întărită astăzi breasla scriitorilor români din Cernăuți”. Poetul a fost anul trecut în Maramureș. A fost premiat la Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației. Apoi a pășit pe covorul de iarbă al Serilor de Poezie de la Desești. Aici, în recital, am admirat pălăria lirică a lui Nicolae Șapcă. O pălărie cu borurile mari.
Gheorghe PÂRJA
Material publicat în revista Nord Literar nr. 6 (265), iunie 2025