Matthias VINCENOT
Născut la 27 ianuarie 1981. Poet, doctor în litere, „Chevalier des Arts et des Lettres”. Președinte al Asociației „Poésie et Chanson Sorbonne”. Profesor de Cours de civilisation française la Sorbona. Fondator, organizator și director artistic, din 2003, al Festivalului „DécOUVRIR de la Concèze”. Secretar al Academiei „Charles Cros”, membru al comisiilor „Cântec” și „Cuvinte înregistrate și sonore”. Are multe culegeri de poezii și este inclus în numeroase antologii (la edituri ca Larousse, Seghers, Ellipses, Cherche-Midi, Le Temps des Cerises etc.), traduse și în limbile spaniolă, română, macedoneană.
Volumul Le Juste nécessaire (APES/Bérénice, 2012) a fost publicat simultan în Franța și în Italia într-o ediție bilingvă. În 2016, i-a apărut albumul Hors cadre, la EPM. Două lucrări apărute în ultimii ani evidențiază preocupările creatorului privitoare la simbioza dintre poezie și cântec: Le mot et la note (L’Amandier, 2014) și Poésie et chanson, stop aux a priori! (Fortuna, 2017).
Poemele din acest grupaj fac parte din volumul Une éternité provisoire (Editions Unicité, collection „Le vrai lieu”).
Scriu…
Scriu pentru libertatea de a spune
Și împotriva ușurinței gândului liniștitor
Scriu pentru o șoaptă, în tumultul organizat
Pentru un vis mai mult sau mai puțin lucid
Ca să nu mă înşel în privinţa lumii
Ca să nu mă înşel în privinţa vieţii
Pentru idealul întrezărit
Scriu pentru frumusețea lucrurilor
Pentru a da în vileag fisurile
Și a săpa brazde tot mai adânci
Sperând să-mi fiu credincios
Și copilăria să-mi fie veşnică
Conturul viselor mele
Aș vrea să ating conturul viselor mele
Așa cum o facem uneori, dar anevoie
Cu buzele iubite, când amurgul se lasă
Cum să delimitezi dorința de o clipă
Aș vrea, uneori, doar să le prind
De asemenea să le prelungesc sau să cunosc ceva mai bine
Ceea ce ele frământă în felul lor
Din noțiunea timpului
Aș vrea să ating conturul viselor mele
Care știu să se facă uitate dimineața
Atâta timp cât ele se întorc, încă mai există speranţă
Într-o zi vor fugi, eu voi fugi cu ele
Dar nu voi şti asta
Un vis în mine
Port în mine un vis despre care nu voi spune nimic
Nu sunt singurul care se minunează de vise
Când nimeni nu le crede
Ele trec drumul, curăţindu-l
Totul pare degajat
Orizontul, cu greu, tot orizont rămâne
Existența, fără îndoială, din asta se naşte
Ceea ce facem cu ea
O datorăm viselor care nu servesc la nimic
Decât să deschidă drumul
Fată sau băiat
El va fi cel mai frumos din lume
Pentru că va lumina
Veşnicia preţ de o clipă
Ea va fi regină sau avocat
Mecanic sau acrobat
Cercetaş al mapamondului
Sau regizor general de cinema
Vei avea vise mai mari
Decât colina copiilor
Şi le vei şi realiza
Îţi voi citi povești
Ascultându-ți tăcerile
Tu, care vei ști să trăiești în prezent
Mă vei învăța norocul simplu
De a fi acolo
El va fi dansator, muzician
Sau poet, ca tata
Va deveni poate artist
Sau acrobat sau alpinist
Cultivator de ciocolată
Desenator sau dentist
Chiar dacă îți place sportul
Nu te voi învinui cu adevărat
Este influența mamei
Veţi juca baschet împreună
Iar eu voi număra coșurile
Dar dacă vreodată îmi vei semăna
Nu le vei nimeri
Și poate se va întâmpla
Ca el să meargă la muzeul Luvru
În zilele în care va fi soare
Sau ca ei coacăzele să-i placă
Vezi, cu toate astea vei semăna
Dacă mama îţi face necazuri
Vino în fustele tatălui tău
Și mai târziu, când vei crește
Îl vom vota pe François Hollande
Chiar dacă nu candidează
În cazul unei probleme la școală
Pacifismul meu va avea de suferit
Dar nu de două ori
Dacă ea are idei ciudate
Să nu-i stricăm visele
Ca să continue a crede în ele
Vom fi campioni ai prostiilor
Şi ne vom învăța pe noi înşine
Îți voi cânta cântece
Nu bine, dar te vei preface,
Ajustându-ţi vocalizele,
Că-ţi plac necondiţionat
Dacă ei îi plac fluturii
Voi desena mereu alţii
Iar de se îndrăgosteşte mereu
Pentru a se apăra din vreme
De băieţii adunaţi cu lopata
Îi voi vorbi despre utilitatea
De a şti să folosească grebla
Vezi frumusețea în orice lucru
Și nu-ți ascunde zâmbetul
Dacă mai târziu, vigilența ta
Va fi cea care va salva ceea ce
poate fi salvat
Din societatea penibililor
Nimic nu va mai avea importanţă
Decât fericirea din ochii tăi
La vremea potrivită
Cunoaștem clipa potrivită?
Urmăm cu adevărat ceea ce se ascunde
Mereu, mai mult sau mai puțin în ciuda noastră?
Știm cu adevărat ce trece?
Spune, unde ne plasăm tabuurile?
Am idei de disecat
Şi construcţii de demolat
Ce voi sparge începând de azi?
Va fi necesar și o voi ști?
Când obiceiurile adună
Puțină zăpadă pe trandafiri
Intimul se luptă cu el însuși
Când ni se spune să rămânem noi înșine
Deci care, în ce clipă?
Ce va rămâne din orele noastre?
Sunt utile „de ce-urile”?
Dacă răspund la aceste întrebări
Îmi voi păstra fericirea?
Poem de deconfinare progresivă
Că ne atingem, ne omorâm
Este posibil
Noi, cei care ne credeam
Invincibili,
Să ne luăm mâna
Dar de departe
Vom face dragoste
Cel mai târziu
În paisprezece zile
Dar înainte de toate astea
Ce facem
Și ca să bem ceva
Mergem la tine
Dacă ai doi metri
De coridor
Căci eu nu am
Speranţa mea
Este să ne ştim
Departe de mulțimi
Dar dacă îmi curge nasul
Plec
Merge cam repede,
Ştiu
Dar vino, ne despărţim
Am hotărât deja
Suntem singuri pe lume
În stradă
Pe cel mult
Un kilometru
Dacă îmi zâmbești
Avertizează-mă
Dar pentru mai mult de atât
Uităm
Ca nişte Zorro
Cu susul în jos
Ghicindu-ne trupurile
Şi slăbiciunile noastre
Ne vom iubi la distanță regulamentară
Matthias VINCENOT
Prezentare și traducere de Valeriu STANCU
Material publicat în revista Nord Literar nr. 2 (261), februarie 2025